Loading...

Duminică, 26 februarie 2017, a VIII-a din Timpul de peste an

VIII

Matei 6,24-34
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau se va ataşa de unul şi-l va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji în acelaşi timp şi lui Dumnezeu şi mamonei. De aceea vă spun: nu fiţi atât de îngrijoraţi pentru viaţa voastră că nu veţi avea ce mânca sau ce bea, nici pentru trupul vostru că nu veţi avea cu ce vă îmbrăca; oare nu valorează viaţa mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului: ele nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare; Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Care dintre voi, cu toată îngrijorarea lui, îşi poate prelungi viaţa măcar cu un ceas? Iar pentru îmbrăcăminte, de ce vă faceţi atâtea griji? Observaţi cum cresc crinii câmpului: nu muncesc şi nu ţes; totuşi vă spun că nici Solomon, în toată strălucirea lui, nu era îmbrăcat ca unul dintre ei. Dacă Dumnezeu îmbracă atât de frumos iarba câmpului, care astăzi este, iar mâine va fi aruncată în foc, nu va face oare cu mult mai mult pentru voi? Oameni cu puţină credinţă! Nu vă faceţi atâta grijă spunând: «Ce vom mânca?» sau «Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?» Toate acestea le caută păgânii; Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, iar celelalte vi se vor da pe deasupra. Nu vă faceţi atâta grijă pentru ziua de mâine; ziua de mâine îşi va purta singură de grijă. Fiecărei zile îi ajunge necazul ei”.

 

Comentariu
Stăpânul este cel de care depinde viața unui om.

Noi ne naștem dependenți: în primul rând de Dumnezeu, Creatorul nostru, apoi de părinții și familia noastră, de alte persoane și mijloace de subzistență, dintre care unele ajung să se propună ca o alternativă a lui Dumnezeu însuși. Isus ne spune în evanghelia acestei duminici că cel mai insidios mijloc ce pretinde să-i ia locul lui Dumnezeu este mamona, adică banul cu toate efectele sale.

Așadar, inima noastră poate fi cucerită de acești doi stăpâni: Dumnezeu sau banul. Nu putem spune „Dumnezeu și banul”, ci doar: „ori Dumnezeu ori banul”, pentru că cei doi se resping asemenea a două polarități contrare. Isus spune același lucru în alți termeni: „Nu puteţi sluji în acelaşi timp şi lui Dumnezeu şi mamonei”. Până la urmă, „cineva este sclavul aceluia de care este învins” (cf. 2Pt 2,19).

Dar care este principalul motiv pentru care cineva ar mai continua totuși să creadă, cu naivitate, că între Dumnezeu și bani nu există, de fapt, nicio incompatibilitate?

Motivul principal al unei astfel de naivități sau compromis este numit de Isus grija zilei de mâine. Din cauza acesteia suntem dispuși să facem compromisuri, fără a ne decide vreodată total pentru Dumnezeu. Poate că ar fi de apreciat cei care, au cel puțin bunul simț să recunoască alegerea banului ca stăpân al vieții lor!? Cel puțin știi cu cine ai de-a face. Dar ce te faci atunci când inima cuiva e atât de împărțită între Dumnezeu și ban încât nici respectivul nu mai știe cine este, cui slujește, ce iubește și pentru ce trăiește? Ca să nu mai pomenim de fățărnicia pe care o generează o astfel de schizofrenie a inimii și a minții!

Există, din păcate, o formă de religiozitate fariseică, – manifestare a ceea ce papa Francisc numește „mondenitate spirituală” (cf. Evangelii gaudium 93-97) -, care nu vede absolut nicio incompatibilitate între Dumnezeu și bani. De altfel, fariseii auzindu-l pe Isus vorbind astfel, îl iau în râs, dar el le spune clar: „Voi sunteţi cei care vă arătaţi drepţi înaintea oamenilor, însă Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce este preţios pentru oameni este respingător înaintea lui Dumnezeu” (Lc 16,15).

Anumite compromisuri, ne învață Mântuitorul, pur și simplu nu se fac. Dar cum, vor obiecta unii, trăim într-o lume în care nu se mai poate trăi fără bani! Obiecția e parțial adevărată, dar, în fond, problema nu e banul ca atare, ci „locul și rolul” acestuia în viața noastră. Iar în această privință nu trebuie să ne facem iluzii, întrucât pericolul este mare: banul îi poate lua locul lui Dumnezeu.

Soluția pe care ne-o propune Isus este următoarea: eliberarea de „grija zilei de mâine” pentru că aceasta se află la baza dorinței nestăvilite a banului și acumulării bogățiilor.

Pentru asta trebuie să recuperăm în primul rând privirea contemplativă asupra a ceea ce ne înconjoară.

Priviți, ne îndeamnă Isus, „la păsările cerului: ele nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare”; priviți crinii câmpului, „care nu muncesc și nu țes”. Secretul vieții și frumuseții lor este grija ocrotitoare și iubitoare a lui Dumnezeu. Ori, „dacă Dumnezeu îmbracă atât de frumos iarba câmpului, care astăzi este, iar mâine va fi aruncată în foc, nu va face oare cu mult mai mult pentru voi?”

Mamona, banul, distruge tocmai privirea contemplativă a omului, determinându-l să privească totul doar cu ochiul câștigului, al profitului, al înavuțirii.

Tot mamona, acest demon nesătul, îi întunecă privirea omului, astfel încât el nu mai reușește să vadă și să prețuiască acele daruri pe care le primește zilnic în mod gratuit de la Dumnezeu: viața, lumina, aerul, apa, familia, copiii, credința, sănătatea, pacea, dragostea, prietenia etc. Mamona nu cunoaște sentimentul recunoștinței și de aceea nu va spune niciodată nimănui „Mulțumesc!”

Pentru a nu cădea în capcana mamonei, este necesară o credință sinceră.

„Oameni cu puțină credință!” îi dojenește Isus pe cei care-l ascultă. Credința adevărată ne învață el, eliberează și nu încarcă; simplifică și nu complică, întărește încrederea în Tatăl și nu duce la disperare, deschide inima ași mintea spre orizontul veșniciei și nu blochează în preocupările epuizante ale acestei lumi, mereu aceleași: „Ce vom mânca?” sau „Ce vom bea?” sau „Cu ce ne vom îmbrăca?”

Dincolo de acestea, rămâne totuși pururi valabilă întrebarea lui Isus menită să miște conștiința noastră: „Care dintre voi, cu toată îngrijorarea lui, îşi poate prelungi viaţa măcar cu un ceas?”

 

Din Izvoarele franciscane, FF 651
Francisc, îndrăgostit enorm de Dumnezeu, avea un mare dispreț pentru toate lucrurile pământești, dar mai ales detesta banul. A început să-l disprețuiască în mod deosebit încă de la începutul convertirii sale și recomanda urmașilor săi să fugă de el ca de diavol. Acestora le-a indicat următoarea atitudine: să acorde banului aceiași importanță pe care o acordă bălegarului.

Într-o zi o persoană a intrat să se roage în biserica „Sfânta Maria” de la Porțiuncula și a lăsat o ofertă lângă cruce. Imediat ce laicul a ieșit, un frate a luat pur și simplu cu mâna oferta și așezat-o pe pervazul ferestrei. Întâmplarea i-a fost adusă la cunoștință Sfântului, iar fratele, văzându-se descoperit, a alergat ca să ceară iertare și aruncându-se la pământ aștepta să primească pedeapsa. Sfântul l-a incriminat și dojenit cu asprime pentru că a atins banii și i-a poruncit să ia moneda cu gura de pe pervaz și să o arunce afară peste balega unui măgar. Fratele a urmat cu docilitate porunca iar cei prezenți au fost cuprinși de teamă. Toți au învățat să disprețuiască și mai mult banul, care era comparat cu balega, și erau însuflețiți zilnic în această atitudine de noi exemple”.

Distribuie cu: