Loading...

Doar iubirea creează

Martiriul său s-a împlinit la Auschwitz pe 14 august 1941. A fost expresia cea mai înaltă a unei vieţi trăită din iubire. Dar cine a fost cu adevărat părintele Kolbe? Răspunde părintele Raffaele di Muro , directorul Catedrei Kolbiene din Roma.

„Doar iubirea creează”, expresie aparținând sfântului Kolbe

Distribuie cu:

Franciscan conventual, misionar, jurnalist, întemeietor de orăşele şi reviste, a unei asociaţii încă activă şi astăzi şi răspândită în întreaga lume şi cunoscută sub denumirea „Armata Maicii Domnului”. Apoi sfânt şi martir, primul „martir al carităţii” din lume. Într-adevăr, sunt zeci de vlăstare pe care sfântul Maximilian Kolbe a reuşit să le cultive într-o singură viață, şi s-a sfârşit la doar 47 de ani. O viaţă pe care el a trăit-o „încredinţându-se” cu totul Tatălui, aşa cum o dovedesc numeroase mărturii, şi tocmai de aceea avea să aducă atâtea roade multe şi bogate. Dar cine a fost cu adevărat părintele Kolbe? L-am intervievat pe părintele Raffaele di Muro, directorul Catedrei Kolbiene de la Serapficum, Facultatea Pontificală de teologie „Sfântul Bonaventura” din Roma, şi preşedintele internaţional al asociaţiei Armata Maicii Domnului.

Părinte di Muro, dumneavoastră abia ce v-aţi întors dintr-un pelerinaj din Polonia, de la locurile natale ale lui Kolbe. Ce spun aceste locuri unui „expert” al sfântului Maximilian aşa cum sunteţi dumneavoastră?
Aceste locuri trezesc o seducţie aparte ori de câte ori sunt vizitate. Ele indică un drum, o vocaţie, o mărturie. Reconstituind paşii lui Kolbe, se observă înainte de toate determinarea sa în a primi fără rezerve chemarea lui Dumnezeu şi a o duce la desăvârşire în modul cel mai sublim. În particular, ceea ce rămâne în inimă după aceste vizite este contemplarea lucrării pe care Dumnezeu a realizat-o în martirul polonez, că el are multe de spus credinciosului zilelor noastre.

Într-un interviu, de acum câţiva ani, acordat agenţiei de ştiri Zenit, dumneavoastră afirmaţi că sfântul Maximilian chiar este un sfânt universal: patronul jurnaliştilor, al familiilor, al celor întemniţaţi, al mişcărilor pentru viaţă, al toxico-dependenţilor, al celor ce suferă tulburări alimentare.  
Nu e o întâmplare că sfântul Maximilian este patronul atâtor categorii de persoane. În articolele sale, apărute în revistele fondate chiar de către el, se adresa oamenilor timpului său, oferind meditaţii persoanelor de orice rang social, de orice profesie şi de orice vârstă. Chiar şi la Auschwitz, el a avut grijă de toţi tovarăşii săi aflaţi prizonieri fără a face vreo deosebire între ei. Pentru aceste raţiuni, mesajul său este încă şi astăzi răspândit orişiunde. El este sfântul cu o fereastră deschisă spre lume şi care vorbeşte lumii. 

Care este atunci particularitatea unui sfânt ca părintele Kolbe?
Iubirea! Acesta este elementul dominant al spiritualităţii sfântului Maximilian. Pentru a ajunge la gestul eroic de la Auschwitz, acela al dăruirii propriei vieţi în locul unui tată de familie, el a urmat statornic un parcurs progresiv al carităţii ce l-a făcut să iubească tot mai mult pe Domnul şi pe fraţi. Din ardoarea inimii sale se nasc iniţiative apostolice expresive.

Ce anume spune un asemenea mărturisitor tinerelor generaţii?
Tinerii de astăzi vor credibilitate, iar Maximilian reprezintă pentru ei, oriunde ar fi ei în lume, un erou al credinţei, care trezeşte admiraţie şi emulaţie. Tinerii noştri trăiesc de multe ori într-un context social lipsit de iubire şi au nevoie să ştie că este posibil să iubească aşa cum Isus le-o cere. În acest sens, Kolbe reprezintă pentru ei un minunat exemplu.

Care au fost, în opinia dumneavoastră, etapele fundamentale ale drumului vocaţional al sfântului Maximilian?
Maximilian Kolbe trăieşte multe momente hotărâtoare în drumul său. Cu toate acestea, există un moment care, în opinia mea, i-a îngăduit o mai mare maturizare a credinţei: e vorba de o recuperare medicală ce a avut loc în două momente ale vieţii sale. Sfântul suferea de o boală gravă a plămânilor: tuberculoza, boală ce îi punea în pericol viaţa. Din august 1920 până în mai 1921 şi din septembrie 1926 până în aprilie 1927, el s-a recuperat la clinica de la Zakopane. Înfruntând boala cu o maximă abandonare în mâinile lui Dumnezeu, inactivitatea, perspectiva unei morţi premature, îi îngăduie un salt în credinţă, experienţă ce va sta la rădăcina următoarelor sale mişcări misionare.

Este adevărat că la un moment dat avusese anumite gânduri, dar că mama sa l-a ajutat să-şi regăsească motivaţiile profunde ale vocaţiei sale religioase?
Maximilian, ca de altfel toată familia sa, „simţea” într-un mod cu totul aprins iubirea de ţară. E suficient să ne gândim că fratele lui mai mare, Francisc, ce intrase odată cu el la seminarul din Leopoli, lasă seminarul franciscan pentru a se înrola. Sfântul înţelege că planul lui Dumnezeu este altul şi se dedică acestui plan cu toată fiinţa sa. Rolul mamei sale este fundamental în discernământul martiriului polonez.

Într-un anumit punct al drumului său, sfântul Maximilian cultivase o vie devoţiune faţă de Maica lui Dumnezeu, fapt ce avea să-l ducă la înfiinţarea, în 1917, a Armatei Maicii Domnului, o realitate vie şi astăzi şi răspândită în toată lumea, şi al cărei asistent internaţional sunteţi.
Armata Maicii Domnului (A.M.D.) este o mişcare dorită de Kolbe pentru a susţine Biserica în orice timp, persecutată şi atacată din mai multe sectoare. Rugăciunea, dăruirea, apostolatul şi consacrarea la Maica Neprihănită reprezintă inima asociaţiei, astăzi răspândită în întreaga lume datorită mesajului profetic al sfântului Maximilian. Finalitatea pentru care a apărut Armata Maicii Domnului este actuală, motiv pentru care mişcarea aceasta este prezentă oriunde pe pământ. De fapt, o mare parte din slujirea mea este dată de vizitarea sediilor naţionale, fiind nevoit să fiu mereu pe drum…

Maximilian Kolbe este cunoscut şi pentru activitatea sa neobosită din mediul comunicării. Cum a ajuns aici şi ce a realizat mai precis?
Sfântul Maximilian reuşeşte să „citească” admirabil semnele timpului său. El ţine cont că pentru a susţine activitatea apostolică a Bisericii este necesar să facă apel la mijloacele de comunicare cele mai noi ale timpului. El foloseşte cu precădere scrisul pentru a răspândi Evanghelia şi iubirea faţă de Neprihănita. Dar nu se opreşte aici, întrucât evanghelizează chiar şi prin intermediul „noului” mijloc radiofonic. În concret, a fondat multe reviste în Polonia şi Japonia şi, în aceleaşi locuri, două Oraşe ale Neprihănitei, mari structuri conventuale care se dedicau şi continuă să o facă şi azi misiunilor de acest fel. Oraşul Neprihănitei polonez se dezvoltase într-atât că ajunsese să aibă un număr de mai bine de şapte sute de fraţi.

Apoi culmea cea mai înaltă, acel martiriu pe care papa de atunci, Ioan Paul al II-lea, l-a canonizat pe 10 octombrie 1982. O recunoaştere care pentru acea vreme a deschis o anume chestiune. Ce s-a întâmplat mai exact?
Sfântul Maximilian este primul martir al carităţii. El îşi oferă viaţa din iubire. Biserica era obişnuită cu martirii ce îşi ofereau viaţa pentru credinţă. De altfel, procesul de canonizare al lui Kolbe este acela al mărturisitorilor credinţei şi nu al martirilor. A fost sfântul Ioan Paul al II-lea cel care a introdus acest nou tip de martiriu. Se vorbeşte de un eveniment fără precedent, pe care-l văzuse protagonist marele Papă polonez şi cu care a indicat o nouă tipologie de martiriu pentru franciscanul conaţional.

Pe 14 august este amintit martiriul lui Maximilian Kolbe. Cum de părintele Kolbe a fost încarcerat la Auschwitz?
Regimul nazist ura într-un fel aparte pe preoţi, iar aceasta reprezintă o primă importantă cauză. El, de altfel, publica şi răspândea multe reviste care, cu toate că nu aveau conţinut politic, puneau în criză pe nazişti, întrucât făceau lumea să reflecteze şi să gândească. A-l opri pe Kolbe însemna să opreşti o activitate editorială promovată de el, să opreşti un „izvor” de iubire ce curgea printre rândurile acelor ziare.

Ce anume ne învaţă astăzi acea dăruire a vieţii din iubire într-un lagăr nazist? Acea expresie a lui „Sunt un preot catolic, luaţi-mă pe mine în locul unuia dintre condamnaţi”?
Kolbe ne învaţă că toţi putem ajunge la acel prag al iubirii. Dar asta se va întâmpla doar dacă noi vom avea capacitatea „să ne antrenăm” iubirea în fiecare zi prin mici gesturi de caritate şi că, pas după pas, ne pregătim să fim miracole credibile ale iubirii. „Doar iubirea creează” – este motto-ul moştenire lăsat  de Maximilian.

 

(Interviu apărut în ediţia online a revistei www.messaggerosantantonio.it)

Distribuie cu: