Din iubire… Îndreptarea fraternă
La Editura Serafica a apărut, recent, cartea „Din Iubire… Îndreptarea fraterrnă”, de Leoluca Pasqua; format: 12,5×20,5 cm; 84 pagini; preț 11 lei.
Distribuie cu:
Editura Serafica își îmbogățește „colecția de toamnă-iarnă 2018” cu o nouă apariție editorială: „Din iubire…Îndreptarea fraternă”, autor Leoluca Pasqua. Născut în Italia, autorul a fost formator la Seminarul din Palermo, îndeplinind și slujirea de exorcist. Împletind aspecte din comuniunea lui Isus cu apropiații săi și reflecții personale, cartea de față poate să reprezinte un mic tratat de înțelegere a corectării aproapelui și, mai important, acceptarea faptului că și noi putem fi corectați de către alții.
Cu un discurs limpede, fără prețiozități inutile, autorul propune – ca principală cheie de îndreptare autentică – discernământul. În acest fel, se evită eșecul tentativelor de a corecta aproapele, neștiind cum să gestionăm situația. Fin cunoscător al relațiilor inter-umane, Leoluca Pasqua pornește de la o realitate nefardată: încă de la Geneză, relațiile fraterne nu au fost lapte și miere, ci marcate de gelozie și violență (exemplul lui Cain și Abel), ceea ce l-a făcut pe Dumnezeu să îndrepte corectarea primordială către toată lumea, pentru că fiecare este responsabil față de aproapele.
Lectura acestei cărți duce la o singură concluzie, subliniată chiar de autor: este mai bine să corectezi, pentru a face binele, decât să taci și să devii complice la rău.
***
Din iubire… Îndreptarea fraternă
Leoluca PASQUA, Editura Serafica, 2018; ISBN 9786067701067; format 12,5×20,5 cm; 84 de pagini; 11 lei.
***
În limita stocului disponibil, cartea poate fi procurată prin comandă:
prin e-mail: edituraserafica@yahoo.com;
prin telefon: 0785.222.017 sau 0741.120.321;
prin website (online): www.edituraserafica.ro
sau la librăriile catolice partenere.
***
Material preluat de pe www.edituraserafica.ro