Campus organizat la Nisiporești
În perioada 17-23 iulie 2023, în comunitatea din Nisiporești, a avut loc campusul educațional și spiritual destinat copiilor și adolescenților intitulat „Cu Francisc suntem micii apostoli ai lui Isus”.
Distribuie cu:
Timp de o săptămână, aproximativ 130 de copii și adolescenți din Nisiporești și din împrejurimi au îmbinat jocurile și atelierele cu Sfintele Liturghii și învățăturile biblice, toate acestea fiind menite să îi ajute pe parcursul dezvoltării lor, atât din punct de vedere religios, cât și emoțional și relațional. Astfel, pe parcursul săptămânii, au fost abordate zilnic câte o temă sfecifică.
În prima zi, intitulată „Biserica este casa lui Dumnezeu şi a noastră”, s-a discutat despre viața Sf. Francisc și despre noțiunea de predică, totodată scoţând în evidenţă acele valori care stau la baza vieţii de creştin şi rolul pe care îl avem în Biserică de a fi fraţi în comuniune. Atelierul a fost unul practic, unde copiii și adolescenții au contribuit prin creativitatea lor.
În a doua zi, intitulată sugestiv „Isus ascultă rugăciunea copiilor”, a fost abordată tema rugăciunii. De această dată atelierul a fost unul teoretic deoarece au luat parte niște invitați deosebiți din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și SMURD. Copiii au învățat ce pot face și cum ar trebui să reacționeze în diferite situații neprevăzute (un exemplu potrivit este manevra Heimlich în cazul sufocării).
În a treia zi, intitulată „Micii misionari”, s-a discutat despre importanța binefacerii și a ajutorului acordat aproapelui. Pentru a vorbi altora de Dumnezeu trebuie să ai încredere că prin tine Dumnezeu se face cunoscut. Noi creştinii suntem doar instrumente prin care Dumnezeu lucrează. Și de această dată atelierul a fost unul teoretic, invitați fiind membri ai Poliției Române care le-au vorbit copiilor despre teme de actualitate precum bullying-ul.
În a patra zi, intitulată „Copiii dăruiesc pace”, a fost abordată tema binecuvântării, copiii și adolescenții învățând un nou salut, „Pace și bine”. În cadrul atelierului a fost invitat pr. Ionel-Emilian Dumea, vicar provincial al Provinciei Franciscane Conventuale „Sfântul Iosif” din România, care a fost misionar în Chile, America de Sud. Părintele le-a prezentat copiilor și adolescenților informații despre viața unei astfel de persoane consacrate și, de asemenea, i-a distrat cu câteva numere de magie.
În a cincea zi, intitulată „Natura ne vorbește despre Dumnezeu”, a fost abordată tema creației lui Dumnezeu. Atelierul a fost unul practic, copiii și adolescenții realizând diverse forme din baloane (spre exemplu, flori și animale, fiind în concordanță și cu tema zilei respective).
În a șasea zi, intitulată „Căutarea comorii”, copiii și adolescenții au avut diverse misiuni care i-au condus la o comoară „dulce”; adevărata comoară, însă, fiind reprezentată de învățăturile și cunoștințele acumulate pe parcursul întregii săptămâni.
Aceste șase zile au culminat cu Sfânta Liturghie de duminică adresată copiilor și adolescenților, care a reprezentat un rezumat și totodată o concluzie a întregii săptămâni.
Trebuie menționat faptul că acest campus nu ar fi avut loc fără susținerea preoților din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Nisiporești, fără ajutorul binefăcătorilor, fără implicarea celor aproximativ 35 de animatori, dar, mai ales, fără prezența atât de numeroasă a copiilor și adolescenților.
*
Mai multe imagini se pot vedea aici.