Loading...

Campus organizat la Hălăucești

În perioada 24-29 iulie 2023, în parohia „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din Hălăucești, a avut loc campusul copiilor cu tema „Francisc, prietenul meu”, campus ce a fost organizat de preoții comunității, ajutați fiind de Surorile Franciscane, cărora le mulțumim, pe această cale, pentru disponibilitatea lor.

Campus destinat copiilor organizat la Hălăucești

Distribuie cu:

Ne-am bucurat de prezența numeroasă a celor 220 de copii ai comunității locale cât și ai acelora veniți din împrejurimi și din alte țări, cât și de aportul celor 50 de tineri și adolescenți animatori ai acestui campus.

Pe perioada celor șase zile de campus, copiii au putut descoperi și înțelege mai bine, prin intermediul catehezelor prezentate, că în demnitatea de creștini, sfințenia la care ne cheamă Dumnezeu este posibilă pentru toți și de rolul important pe care Sfântul Francisc de Assisi l-a avut în biserica lui Cristos. Prin cele 5 tematici de cateheză reprezentate prin piesele de teatru de către animatori, și anume „Francisc de Assisi și familia sa”, „Convertirea lui Francisc și întâlnirea cu leprosul”, „Bunătatea lui Francisc: Întâlnirea cu leprosul”, „Sfântul Anton, ucenic devotat al Sfântului Francisc și predica la pești. Sfântul Francisc predică la păsări”, „Pe urmele Sfântului Francisc”, copiii au fost învățați să se apropie mai mult de Dumnezeu, să descopere darul vieții și darul mântuirii dăruit nouă prin Cristos, Fiul său, așa cum a știut să o facă Sfântul Francisc.

În aceste zile de campus, copiii au fost implicați la diferite activități, cateheze, jocuri, competiții, invenții, dansul imnului campusului, bansuri, dansuri, numere de magie pentru cei mai mici. Cu entuziasm, cu voie bună, cu curaj, înfruntând și uneori arșița soarelui, au dat tot ce e mai bun din ei: acest lucru a fost posibil datorită tinerilor animatori care și-au oferit disponibilitatea și s-au implicat activ în activitățile campusului. Zilele de campus s-au încheiat cu celebrarea Sfintei Liturghii în care grupurile au fost implicate pentru pregătirea acesteia, aducând laudă și mulțumire pentru tot ceea ce Dumnezeu ne dăruiește. A șasea zi a fost mai specială, copiii participând la jocul „Căutarea comorii”, după care, la încheierea campusului, au fost oferite diplome pentru diferitele activități în care au excelat.

O mulțumire specială se îndreaptă către conducerea Liceului „Bogdan Vodă” din Hălăucești, care ne-a pus la dispoziție sălile de clasă și spațiile exterioare pentru a ne putea desfășura activitățile. De asemenea, le mulțumim tuturor binefăcătorilor care au contribuit la bunul mers al campusului.

Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru aceste zile binecuvântate și pline de har pe care ni le-a dat.

Pace și bine!

*

Mai multe imagini se pot vedea aici.

Distribuie cu: