Loading...

Buruienești: Prima Sfântă Împărtășanie

Cu inima plină de bucurie și speranță, în parohia „Sfântul Iosif Muncitorul” din Buruienești, duminică, 15 iunie 2025, cincisprezece copilași au primit pentru prima dată Trupul și Sângele Domnului.

Prima sfântă Împărtășanie, Buruienești, 15 iunie 2025

Distribuie cu:

În solemnitatea Preasfintei Treimi – menită să le întipărească și mai profund pecetea sfintei Treimi de la Sfântul Botez – într-o atmosferă de sărbătoare și credință, însoțiți de părinți, bunici, frați, dar și de nașii de la Botez, în casa Domnului frumos pregătită pentru acest moment unic din viața lor, copiii au pășit pe drumul maturității spirituale și al întâlnirii cu Isus Euharisticul.

A fost ocazia, prin întreaga celebrare prezidată de părintele paroh Gabriel Neculăeș și concelebrată de părintele Marius Cătălin Alistar, de a participa și de a înmâna un mandat invizibil ochilor noștri: acela de Discipoli misionari ai lui Cristos, așa cum ne invită acest An Pastoral, „să aduceți rod și să fiți discipolii mei”! (In 15,8)

Reînnoirea făgăduințelor de la Sfântul Botez de la această celebrare euharistică și ceremonia primirii Sfintei Euharistii au reprezentat mărturisirea asumării și decizia de trăirii cu bucurie și fidelitate a propriei misiuni creștină.

Mulțumind Domnului pentru acest moment de har trăit de comunitatea noastră și de acești copii, ne rugăm ca inimile lor să rămână deschise spre a-l cunoaște mai bine și a-l iubi mai mult pe Isus din Sfânta Euharistie. Le dorim să păstreze ca pe o amintire vie acest moment special al întâlnirii lor cu Isus, să se întipărească adânc în inimile lor și să se întoarcă mereu cu bucurie la această zi deosebită!

***

Album foto: Buruienești: Prima Sfântă Împărtășanie (15 iunie 2025)

Distribuie cu: