A fost reales Ministrul provincial
Sâmbătă, 13 ianuarie 2024, în urma primului tur de scrutin prin scrisoare, pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu a fost reales cu majoritate absolută Ministru provincial al Fraților Minori Conventuali – Provincia „Sf. Iosif” din România, pentru un nou mandat de patru ani.
Distribuie cu:
Pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu s-a născut la 23 aprilie 1973 în localitatea Nicolae Bălcescu, jud. Bacău. A absolvit Școala Generală de 8 clase în anul 1987 la Nicolae Bălcescu (Bacău), iar liceul, început la Bacău l-a continuat până în 1993 în cadrul Seminarului Liceal Franciscan din Roman. După anul de noviciat de la Prăjești (1992-1993), a fost trimis de către superiorii Provinciei franciscane la Institutul Teologic „Sant’Antonio Dottore” din Padova, Italia, unde, în anul 1998 și-a definitivat studiile de filosofie și de teologie, fiind hirotonit diacon la 4 iulie. În 1997 a făcut profesiunea solemnă în cadrul Provinciei „Sf. Iosif” a Fraților Minori Conventuali din România. A continuat studiile de specializare la Institutul Patristic „Augustinianum” din Roma, obținând masterul în patrologie și patristică, și diploma de postulator de la Congregația pentru Cauzele Sfinților din Vatican. În ziua de 15 iulie 1999 a fost hirotonit preot la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. Reîntors în țară, a slujit pentru o perioadă scurtă de timp în Parohia Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Nisiporești, după care a fost transferat la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, unde a activat ca profesor de patrologie și filosofie.
În paralel cu activitatea academică, între anii 2003-2006, a exercitat oficiile de guardian și paroh al Conventului și Parohiei Romano-Catolice „Adormirea Maicii Domnului” din Nisiporești, precum și oficiul de vice-postulator al cauzei de beatificare a Slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal. În anul 2008 a obținut titlul de doctor în filosofie la Facultatea de Filosofie și Științe Politice din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași. La Institutul Teologic Franciscan a îndeplinit și funcția de decan al Facultății de Filosofie „I. Duns Scotus” (2009-2011) și de rector al aceluiași Institut (2011-2016). Din 2016 a fost numit postulator general al Ordinului Fraților Minori Conventuali cu sediul la Roma, iar în iunie 2020, a fost ales cel de-al 17-lea Ministru provincial de la înființarea Provinciei Fraților Minori Conventuali „Sf. Iosif” din România. Din anul 2021 este președinte al Conferinței Superiorilor majori din România și, din același an, este membru în Consiliul prezbiteral al Diecezei de Iași.
Potrivit Statutelor generale 117 §3, lit. b1, își va continua mandatul „la începutul celei de-a treia sesiuni a Capitulului provincial ordinar” care se va celebra la Roman, în perioada 6 – 10 mai 2024, prima parte, și 15 – 20 iulie 2024, a doua parte.
Pr. Francisc Lucian GHERVASE,
Secretar provincial