Distribuie cu:

Între 22 și 26 august 2025, frații și surorile franciscane seculare din Moldova și Muntenia au participat la exercițiile spirituale cu tema „Testamentul lui Francisc din Assisi – oglinda vieții sale”, susținute de pr. Cristian Blăjuț, OFMConv.

Programul zilnic a inclus Laudele, Rozariul, meditații, Sfânta Liturghie și momente de rugăciune, cum ar fi Coronița Divinei Îndurări și Adorația Euharistică.
Părintele Cristian Blăjuț, OFMConv., cu multă dăruire și disponibilitate, ne-a vorbit despre tema pe care a dezvoltat-o pe parcursul acestor zile: Testamentul lui Francisc din Assisi – oglinda vieții sale, pentru a înțelege mai bine ce înseamnă spiritualitatea franciscană și pentru a o trăi cu curaj.

Meditația I

În prima meditație, părintele ne-a vorbit despre chemare: să reflectăm la chemarea și misiunea noastră, conștientizând că suntem chemați la sfințenie. Chemarea este divină, iar Dumnezeu este Cel care cheamă la un anumit plan, la o misiune, la sfințenie. Dacă Dumnezeu ne cheamă, înseamnă că din acel moment trebuie să existe o schimbare în viața noastră: să ne întoarcem, să ne convertim și să tindem spre desăvârșire, urmând calea franciscană și să începem să trăim vocația noastră.
Dorința noastră să fie de a trăi cu Dumnezeu. Să nu căutăm scuze și să nu refuzăm planul Său, pentru ca misiunea pentru care am fost chemați să nu rămână neîmplinită. Întrebarea care trebuie să ne însoțească mereu este: „Doamne, ce vrei să fac?”

Sfântul Francisc nu reușește să înțeleagă singur voința lui Dumnezeu, are nevoie de curaj. Se îndreaptă spre Dumnezeu, petrece mult timp în rugăciune, simte iubirea Sa și Îi face loc în viața lui. La sfârșitul vieții, când redactează Testamentul, el vede ca într-o oglindă toată viața lui.
Și noi avem nevoie de curaj, asemenea Sfântului Francisc, pentru a trăi consacrarea noastră și pentru a simți bucuria de a fi aleși. Nu este ușor – este o luptă – dar o luptă care merită s-o încercăm, care merită trăită.

Meditația a II-a

Francisc renunță la sine treptat. În Testamentul său, la nr. 3, spune: „Și plecând de la leproși, ceea ce mi se părea amar s-a transformat în dulceața sufletului și a trupului. Iar apoi, am mai zăbovit puțin și am părăsit lumea.” Convertirea la Dumnezeu aduce o schimbare radicală în viața noastră. Această schimbare trebuie să fie: concretă, profundă și pentru totdeauna. Sfântul Francisc spunea: „Eu Îl am pe Dumnezeu, am totul!”

Și în viața noastră trebuie să se vadă că suntem oameni ai lui Dumnezeu, Cel care ne-a chemat la vocația noastră. Suntem invitați să ne încredem doar în El, Cel care ne cunoaște și ne cheamă pe fiecare în parte. Să continuăm să-L urmăm și, cât mai avem timp, să facem binele!

Dumnezeu cere de la fiecare dintre noi o schimbare, să avem clar întipărită în inima noastră dorința de sfințenie și să fim desăvârșiți în iubire. Să avem curajul de a mărturisi și altora experiența noastră de credință. Duhul Sfânt lucrează în noi și ne însoțește toată viața.

Meditația a III-a

Răspunsul dat de Francisc la chemarea lui Dumnezeu a fost treptat. La început, chemarea era personală, dar el a înțeles că darul primit de la Domnul trebuia trăit și împărtășit, atrăgând astfel și pe alții pe această cale.

Să ne întrebăm: care a fost chemarea lui Francisc și ce l-a motivat să răspundă cu un „da” hotărât? În Testamentul său scrie: „Iar apoi, am zăbovit puțin și am părăsit lumea.” Răspunsul său la convertire a venit după o perioadă lungă și anevoioasă, dar a fost un „da” definitiv. În sufletul lui s-a făcut pace, iar viața lui s-a umplut de Dumnezeu.

Prin credință, fiecare om este chemat să trăiască Evanghelia și să fie un exemplu pentru lume, să fim sarea pământului și lumina lumii. Important este să ascultăm ce vrea Dumnezeu de la noi și să facem totul conform voinței Sale, trăind mereu în prezența Lui. Misiunea noastră este să-L cunoaștem pe Dumnezeu cât mai bine și să ascultăm de El. Să avem curajul de a-L întreba zilnic: „Doamne, ce vrei să fac?” și să ne deschidem inima pentru a primi răspunsul Său.

Meditația a IV-a

Versetul 14 din Testamentul Sfântului Francisc spune: „Și după ce Domnul mi-a dat frați, nimeni nu mi-a arătat ce ar trebui să fac, dar însuși Cel Preaînalt mi-a revelat că trebuia să trăiesc după forma Sfintei Evanghelii.”

Francisc a înțeles că Evanghelia este revelarea iubirii lui Dumnezeu și, trăind Evanghelia, trăiește cu adevărat din această iubire. Pentru a răspunde chemării, este nevoie mai întâi să-L cunoaștem pe Dumnezeu, pentru că nu putem iubi pe cineva pe care nu-L cunoaștem. Francisc a înțeles mesajul dat de Isus de pe cruce din biserica San Damiano. Fiecare creștin trebuie să trăiască după Evanghelie, care conține învățătura lui Cristos.

Spiritualitatea franciscană se trăiește în fraternitate: acolo unde există iubire fraternă, unde suntem cu toții daruri unii pentru alții și unde învățăm să ne purtăm de grijă reciproc. Fraternitatea franciscană este formată din frați care sunt daruri, unde frații nu sunt perfecți, ci sunt în curs de perfecționare, cu dorința de a împărtăși aceleași lucruri. Forma de viață a fraternității franciscane seculare este cea scrisă în Evanghelie, care este voința lui Dumnezeu. Darul lui Dumnezeu este irevocabil. El nu și-l retrage, acesta devine concret parte integrantă din viața noastră. Francisc ne îndeamnă să fim atenți, să observăm calitățile fraților și surorilor, ca fraternitatea noastră să fie vie și autentică. Fratele este un dar!

Meditația a V-a

Părintele ne-a vorbit despre cele două Testamente ale lui Francisc. Ele ne transmit esența carismei franciscane. Spre sfârșitul vieții, Francisc s-a încredințat fraternității sale, așteptând ca fraternitatea să primească așa cum el a primit în inima lui pe toți aceia pe care, în cursul vieții, i-a primit și pe care Domnul îi va chema în această fraternitate până la sfârșitul veacurilor.
Francisc s-a retras pe muntele Verna, unde are loc ultima etapă a convertirii sale, la plinătatea convertirii sale. El rămâne doar cu darul primit: „Domnul mi-a dat frați!”, iar la sfârșitul vieții restituie și darul acesta.

Testamentul său este o mărturie de viață, mărturia experienței sale de viață. Împărtășind experiența spirituală pe care a trăit-o în relația cu Dumnezeu, tot ceea ce a trăit bun și frumos.

Francisc a înțeles de ce Domnul i-a dat frați. Fraternitatea este foarte importantă, este un dar al lui Dumnezeu. De aceea, suntem chemați să ne lăsăm călăuziți de El și să ne punem speranța în mâinile Lui, fiind convinși că ne conduce acolo unde ne este bine.

Pelerinajul Fericitei Veronica Antal – Nisiporești

Luni, 25 august, penultima zi, am participat cu bucurie la deschiderea pelerinajului în cinstea Fericitei Veronica Antal, prin recitarea Sfântului Rozariu și celebrarea Sfintei Liturghii solemne, prezidată de pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, OFMConv., ministru provincial.

Marți, 26 august, în solemnitatea Fericitei Veronica Antal, am revenit la Nisiporești pentru a lua parte la programul sărbătorii. De la ora 8:00, am pornit în pelerinaj la locul martiriului, prin celebrarea Căii Sfintei Cruci, urmată de rugăciuni la locul martiriului, binecuvântarea apei fântânii și reînnoirea profesiunii de viață evanghelică de către membrii Ordinului Franciscan Secular.
La ora 11:00, am participat la Sfânta Liturghie solemnă pontificală, prezidată de ÎPS Giampiero Gloder, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, alături de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, în cinstea Fericitei Veronica Antal.

Au fost zile de comuniune frățească, de har și binecuvântare pentru noi toți care am avut bucuria să participăm. Mulțumim din inimă părintelui Cristian Blăjuț, asistent spiritual național OFS, pentru aceste zile minunate de exerciții spirituale, precum și pentru dăruirea cu care ne-a călăuzit.
Aducem mulțumiri și părintelui Alexandru Olaru, OFMConv., guardianul seminarului, precum și personalului, pentru ospitalitatea fraternă.

Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să răsplătească jertfa lor prin binecuvântarea Sa îmbelșugată, cu sănătate, pace și bucurie!

Distribuie cu: