Buruienești: Întâlnirea ministranților
Vineri, 27 iunie 2025, a avut loc întâlnirea ministranților din parohiile păstorite de Frații Franciscani Minori Conventuali. Anul acesta, gazda evenimentului a fost comunitatea din Buruienești (NT).
Întâlnirea ministranților la Buruienești
Distribuie cu:
Încă de la sosire, atmosfera s-a umplut de entuziasm: bucuria revederii, legarea de noi prietenii între ministranți și preoții însoțitori, precum și sprijinul oferit de ministranții „seniori” au creat cadrul ideal pentru o zi de neuitat.
Programul a inclus activități captivante și momente formative. Unul dintre cele mai așteptate a fost jocul de tip „comoara ascunsă”, desfășurat pe ulițele satului, însoțit de o cateheză dinamică inspirată de „Decalogul ministranților”. Ziua a continuat cu Sfânta Liturghie, prezidată de pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, Ministru provincial, în cadrul căreia toți participanții s-au unit în rugăciune și mulțumire.
După o pauză bine-meritată, în care dulcele surpriză – gogoșile pregătite cu drag de binefăcătorii comunității – au adus zâmbete tuturor, au urmat olimpiadele ministranților: concursuri de îndemânare, atenție și perseverență, desfășurate într-o atmosferă plină de energie.
Finalul întâlnirii a fost marcat de festivitatea de premiere, un moment emoționant în care câștigătorii au fost răsplătiți cu diplome și mici daruri.
Însă, dincolo de distincții, fiecare copil a plecat acasă cu bucuria unei experiențe frumoase, a prieteniei și a comuniunii trăite împreună.
Mulțumim din inimă tuturor celor implicați: preoților organizatori, animatorilor, ministranților „seniori” și, mai ales, fiecărui ministrant prezent. Le dorim tuturor slujire binecuvântată și plină de rod la altarul Domnului!
***
Album foto: Buruienești: Întâlnirea ministranților (27 iunie 2025)




