Loading...

Ciofliceni: A doua serie de exerciții spirituale pentru frați

Având ca temă versetul „Lăudați-l pe Domnul, pentru că este bun, veșnică este îndurarea Lui”, în perioada 16-21 octombrie, un al doilea grup de 21 de frați s-a reunit pentru a trăi exercițiile spirituale anuale în mănăstirea părinților carmelitani desculți „Regina Carmelului” de la Snagov (Ciofliceni), sub îndrumarea și animarea Pr. Marco Secchi, membru al acestei comunități.

Mănăstirea carmelitană: A doua serie de exerciții spirituale pentru frați

Distribuie cu:

Avându-l în rândurile lor și pe părintele provincial, Teofil Petrișor, frații au trăit cu bucurie, seninătate și mult calm sufletesc aceste zile binecuvântate, profitând atât de zilele însorite cât și de cele mai friguroase și înnegurate ale toamnei, pentru a participa cu atenție și cu implicare la programul propus și pentru a crea o atmosferă frumoasă, plăcută de meditație și de rugăciune, de dialog și de împărtășire fraternă: s-a dat timp pentru toate, dar în primul rând pentru Domnul și pentru propriul suflet, după îndemnul de început al părintelui predicator.

Pe lângă aportul personal al fraților, firește, ceea ce au făcut frumoase și benefice aceste zile au fost monumentalitatea și sacralitatea locului – atât a spațiului mănăstirii, bisericii, cât și a spațiului vast natural din jurul acestuia – în care liniștea și spiritul rugăciunii și al reculegerii se impune, parcă, de la sine; părinții din comunitatea carmelitană s-au îngrijit foarte bine ca frații să aibă toate cele necesare atât pentru suflet cât și pentru trup.

Cele două meditații zilnice, celebrarea liturgiei orelor, Sfânta Liturghie, timpul de adorație și meditația comunitară din fiecare seară au ritmat foarte bine rugăciunea și reculegerea fraților, la masă dându-se spațiu cât pentru meditație, tăcere cât și pentru împărtășiri fraterne.

În meditațiile ținute, Pr. Marco, cu familiaritate, simplitate și tact a prezentat fraților înțelesurile adânci ale milostivirii dumnezeiești și ale acestui an jubiliar extraordinar al milostivirii, sub aspect teologic, biblic, spiritual, deschizându-se însă, pe toate aceste paliere, și spre un orizont de înțelegere profund uman și practic, întărind ideile prin exemple ale sfinților, exemple de viață, exemple din istorie, din opere literare și chiar din viața proprie; de asemenea au fost binevenite momente când își condimenta discursul cu ilustrate și machete pe tema tratată (de pildă pentru a explica imaginile de pe Poarta Sfântă a anului jubiliar de la Vatican).

Frații au putut înțelege și aprofunda din meditațiile părintelui cum este chipul milostiv al lui Dumnezeu în misterul Sfintei Treimi, chipul milostiv al Tatălui și chipul milostiv al lui Isus, pentru ca apoi să vadă cum milostivirea lui Dumnezeu ne poate schimba viața prin trăirea acelor chemări pe care Domnul și Biserica ni le adresează: chemarea de a trăi autentic jubileul milostivirii, pelerinajul nostru interior și cel al vieții în comuniune cu Domnul și chemarea la sfințenie și reînnoirea vieții, prin recunoașterea păcatului și îndepărtarea lui.

În misterul milostivirii Preasfintei Treimi ne recunoaștem drept fii preaiubiți și naturali ai lui Dumnezeu în libertatea de a alege; în misterul milostivirii lui Isus recunoaștem infinita și perfecta lui iubire precum și defectele și păcatele noastre, iar în misterul milostivirii Tatălui recunoaștem prezența lui continuă, constantă și atotputernică, blândețea și dreptatea Lui care ne cheamă la o comuniune adevărată și sinceră cu El, la o familiaritate cu El, la o schimbare și reînnoire a vieții.

Libertatea și demnitatea de a ne decide pentru Dumnezeu și pentru sfințenia și coerența vieții exclud fățărnicia, frica, lenea, compromisul și obișnuința cu răul, cu păcatul nostru și al altora, orientându-ne spre o dăruire totală față de Dumnezeu, cu toată generozitatea și iubirea, cu toate defectele și slăbiciunile noastre.

Fie care mesajul central al acestor exerciții spirituale <Nu te uita înapoi! Nu-ți fie teamă să alegi milostivirea! Lasă-te iertat și îmbrățișat de milostivirea lui Dumnezeu și vei trăi fericit și liber!> să se întrupeze și să aducă rod în viața fraților participanți și în comunitățile în care s-au reîntors.

Mulțumim mult părintelui Marco Secchi și întregii comunități carmelitane pentru ospitalitatea și ajutorul oferit pentru ca frații să trăiască optim aceste exerciții spirituale.

∗∗∗

În perioada 16-21 octombrie, un al doilea grup de 21 de frați s-a reunit pentru a trăi exercițiile spirituale anuale în…

Posted by Provincia OFMConv. din România on 21 Octombrie 2016

Distribuie cu: