Viișoara: Zi de reculegere lunară
Miercuri, 10 noiembrie 2021, la mănăstirea „Maica Unității” din Viișoara (NT), a avut loc ziua de reculegere lunară pentru frații franciscani din comunitățile Buruienești, Hălăucești, Roman (Sf. Anton de Padova), Nisiporești și Viișoara.

Distribuie cu:
Ziua de reculegere a început la ora 10.30, în sala de conferințe a mănăstirii, cu meditația propusă de fr. Marius Vătămănelu, de la Institutul din Roman, și intitulată „Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor” (Mt 5,3).
Cu privire la prima fericire proclamată de Isus, pentru a putea deveni tot mai mult oameni de credință, fr. Marius afirma că fericirea celor săraci în duh poate fi trăită în relație cu Dumnezeu (totala dependență de Dumnezeu, nu ceea ce vrem noi să facem pentru Dumnezeu, cât mai ales ceea ce El vrea să săvârșească în și prin noi), în relație cu noi înșine (să ne acceptăm slăbiciunile, falimentele, limitele, convinși că Dumnezeu știe să le îndrepte pe toate spre binele nostru, cf. Rom 8,28), în relație cu aproapele (să nu ne folosim de semeni, să nu pretindem lucruri pe care doar Dumnezeu le poate da, să nu-i atragem pe oameni la noi, ci la Domnul) și, în cele din urmă, în relație cu viața (să realizăm că tot ceea ce ni se întâmplă, trăit în credință, dobândește un sens și să nu ținem cu orice preț să controlăm și să planificăm totul în detaliu, lăsându-l pe Dumnezeu pe margine).
Încheiată expunerea meditației, a urmat un moment de reculegere și de interiorizare, după care la ora 12.00, în biserica mănăstirii, s-a recitat Sfântul Rozariu și rugăciunea Orei Medii, ziua de reculegere încheindu-se cu o agapă fraternă pregătită de frații comunității.