Viișoara: Întâlnirea guardianilor
În ziua de 18 octombrie 2017, în Mănăstirea „Maica Unității” a surorilor benedictine de la Viișoara, unde se află și Postulandatul Franciscan, a avut loc întâlnirea de toamnă a guardianilor Provinciei.

Distribuie cu:
Adunarea s-a deschis prin salutul Ministrului provincial, fr. Teofil Petrișor, adresat fraților guardiani, subliniind atât importanța credinței în Dumnezeu în exercitarea autorității, cât și rolul esențial al fraților guardiani în crearea unor relații fraterne solide între frați, pe care îi slujește și-i reprezintă.
În introducerea spirituală, având ca reper Cuvântul Domnului proclamat în sărbătoarea Sf. Luca, Ministrul provincial a contextualizat slujirea fraților guardiani în Provincie, o slujire ce adesea presupune experiențe de solitudine și greutăți, identice apostolului Paul, dar și experiențe de har, întrucât slujirea este totdeauna sprijinită și garantată de Dumnezeu („Domnul mi-a fost alături și m-a întărit” – 2Tim 4,17a; „Toate le pot în cel care mă întărește” – Fil 4,13). O altă experiență necesară slujirii, așa cum s-a evidențiat în prezentare, este cea a convertirii continue, o experiență care purifică și înflăcărează conștiința celui care slujește gratuit.
În continuare, Ministrul provincial a ținut să accentueze câteva aspecte importante ale Proiectului Provincial Cvadrienal (2016-2020), invitând guardianii Provinciei să le aibă mereu în vedere în exercitarea misiunii lor.
Programul a continuat cu prezentarea fiecărui guardian, având ca referință Proiectul Provincial Cvadrienal, a realizărilor și a nevoințelor din conventele Provinciei.
Totodată, programul a inclus momente de rugăciune comunitară și de împărtășire fraternă, toate contribuind la realizarea adevăratei comuniunii în spiritul sfântului nostru Părinte Francisc din Assisi.
La finalul întâlnirii, fr. Sorin Adrian Giurgi, președintele Comisiei pentru formarea permanentă, a ținut să informeze frații guardiani cu privire la ulterioarele întâlniri formative din cadrul provinciei, după care a adus la cunoștință organizarea unei întâlniri a fraților români care slujesc în Italia, întâlnire ce va avea loc în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie a.c., la Roma (Colegiul Internațional Seraphicum).