A patra serie de exerciții spirituale a fraților franciscani conventuali

Distribuie cu:

Încă din seara zilei de duminică, pr. Antonio a făcut o introducere a ceea ce urma să împărtășească în zilele următoare, accentuând că viața spirituală, interioritatea și intimitatea -după sintagma augustiniană „interior intimo meo” – sunt spațiile prezenței și acțiunii Duhului Sfânt, principalul protagonist al vieții și experienței spirituale creștine. În plus, ni s-a reamintit că ori de câte ori ne dedicăm exercițiilor spirituale noi trăim aceiași experiență pe care a trăit-o Isus însuși, când, la începutul misiunii sale publice, „a fost condus de Duhul în deşert ca să fie ispitit de diavol” (Mt 4,1). Astfel ne vom da seama că lupta cu sugestiile Celui Rău și redescoperirea identității noastre de fii ai lui Dumnezeu se vor intersecta întotdeauna pe parcursul unui autentic itinerar de credință.

Părintele predicator – expert al vieții spirituale, fiind profesor de spiritualitate și timp de mai mulți ani maestru de novici -, a mai recomandat și câteva instrumente cu ajutorul cărora să putem trăi rodnic zilele de reculegere, precum: tăcerea, rugăciunea personală și comunitară (cel puțin trei ore pe zi), ascultarea și meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, combaterea prejudecăților și fricilor noastre și abandonarea în Dumnezeu.

Meditațiile care au urmat au atins, rând pe rând, câteva teme ce constituie „nucleul tare” al oricărei experiențe spirituale, precum: înțelegerea și conștientizarea vieții spirituale (cf. 1Cor, 2; Rom 8,1-18), păstrarea cu grijă a lui Cristos în adâncul inimii noastre (cf. In 13), lupta spirituală (cf. Ef 6,10-20; FF 61, 221, 62), dorințele spirituale ca expresie a credinței active (Lc 11,14-27; 1Pt 5,5-14), transpunerea imaginativă și contemplativă în câteva scene biblice: Mt 20,29-34; Lc 12,22-31.

Câteva crâmpeie din conținutul meditațiilor: dăruirea vieții spirituale este unul dintre cele mai mari acte de caritate; cine nu trăiește filiațiunea identitară va fi mereu în căutarea unui „tată” sau a unei „mame”; prin Botez, și prin consacrare am fost chemați să devenim „experți ai Duhului” (cf. Rom 8,1-18); astăzi se propagă și o spiritualitate „laică”, însă pentru noi, creștinii, nu poate exista spiritualitate fără Duhul lui Dumnezeu; cea mai adâncă parte din noi – intimus – este și locașul Duhului Sfânt în noi; cunoaștem prezența sa prin reflexele și interpretarea pe care o dăm realității; legea Duhului este legea carității pe care, dacă o respectăm, ne va transforma în fii (cf. Rom 2); cu cât ne îndepărtăm de Duh cu atât devenim mai puțin sensibili, mai nefamiliarizați, cu acțiunea sa în noi; viața spirituală nu este o formă de „intimism” sau o interioritate fără istorie, fără Cristos, fără ceilalți; dimpotrivă, este acțiunea lui Dumnezeu în noi care ne eliberează de acțiunea invazivă a eului nostru egoist; pentru Francisc nu pustiul, ci inima devine locul (chilia) întâlnirii și adăpostirii lui Cristos în noi; după ce mă eliberez de rău prin lupta cu ispitele, „casa nu trebuie să rămână goală”, ci trebuie umplută cu dorințe sfinte; adevărata asceză este aceea care mă conduce la dorințe bune, sfinte; rugăciunea poate fi funcțională sau personală; aceasta din urmă e un „exod” continuu dinspre mine spre Duhul Sfânt care se roagă în noi; în rugăciunea contemplativă un rol important este jucat de imaginație prin intermediul căreia „intrăm” în scena evanghelică pe care o citim, medităm și contemplăm; avem nevoie de instrumente de menținere și dezvoltare a vieții spirituale și de combatere a neglijenței, ignoranței și uitării acțiunii Duhului Sfânt în noi.

Călăuzirea fraternă a părintelui Antonio în profunzimile interiorității, climatul de tăcere și reculegere, animarea liturgică, grija și ospitalitatea fraților care ne-au găzduit, peisajul exterior ce cântă surâzător frumusețea lui Dumnezeu revărsată în creația sa, au colaborat generos la crearea unui cadru favorabil trăirii depline a acestor zile dedicate doar lui Dumnezeu și revigorării vieții noastre spirituale.

***

Distribuie cu: