Viaţa interioară - © Foto Joshua Davis / Unslash

Distribuie cu:

Cu multe secole mai înainte, sfântul Augustin scrisese că „cei ce îşi caută bucuria în afara lor înşişi, se risipesc uşor şi se împrăştie în lucrurile vizibile şi vremelnice şi ling cu mintea lor flămândă imaginile înşelătoare ale acestora” (Confesiuni, X, 4, 10).

Sfântul papă Paul al VI-lea, în audienţa generală din 13 august 1969, vorbind despre o evidentă carenţă a rugăciunii personale în rândul credincioşilor contemporani şi încercând să găsească o explicaţie a acestui fenomen, spunea că „noi suntem educaţi pentru viaţa exterioară, care a cunoscut o dezvoltare şi o atracţie extraordinară, şi nu pentru viaţa interioară, căreia îi cunoaştem foarte puţin legile şi satisfacţiile; gândirea noastră se desfăşoară mai ales la nivelul realităţii sensibile (se vorbeşte despre «civilizaţia imaginii»: radio, televiziune, fotografie, simboluri, scheme mintale, etc.), şi sociale…; suntem extra-cugetători”.

Fără dezvoltarea unei vieţi interioare reale, există riscul de a rămâne blocaţi „la suprafaţa” realităţii, aşa încât tot potenţialul nostru lăuntric, ce poate fi exprimat mai ales prin reflecţie, rugăciune personală, meditaţie, contemplaţie, introspecţie, discernământ, să rămână nevalorificat, desigur, în detrimentul plenitudinii noastre. În contextul amintit mai sus, Paul al VI-lea spunea că „acest dat, de fapt, constituie drama spirituală, şi putem spune, umană şi civilă, a timpurilor noastre”.

Există „activităţi” şi „stiluri de viaţă” care nu ne mai permit aproape deloc să ne dedicăm vieţii interioare. În acest caz, „suprafaţa”, prin asta înţelegând lumea exterioară, va bloca accesul nostru la resursele vitale interioare şi spirituale, cu care suntem potenţial înzestraţi de Dumnezeu.

Sfânta Tereza din Avila, o maestră a vieţii interioare, le spunea surorilor sale că „este foarte important să nu credem despre noi că suntem goi lăuntric… Pe bună dreptate veţi râde de aşa ceva fiindcă, şi pentru mine, asta a rămas în întuneric o bună bucată de vreme. Ştiam prea bine că am un suflet, dar ceea ce merita acest suflet şi ceea ce sălăşluia în el, nu înţelegeam, întrucât zădărniciile lumii îmi acopereau ochii cu o legătură. Îmi dădeam seama, aşa cum o fac acum pe deplin, că în acest mic castel care este sufletul meu locuia un Rege atât de mare” (Drumul perfecţiunii, 28).

Dar cel mai mare pericol al unei abandonări totale exteriorităţii este faptul că nu-l vom mai putea întâlni pe Dumnezeu în acel „castel interior”, situat, ar spune sfântul Augustin, interior intimo meo, adică „mai în adâncul meu decât cea mai lăuntrică parte a mea” (Confesiuni, III, 6, 11). În lipsa acestui contact lăuntric cu Dumnezeu, vom tinde să ne aliniem credinţa doar la o serie de manifestări religioase exterioare, de cele mai multe ori, formale, protocolare, mecanice, şi tocmai de aceea, lipsite de bucurie şi împlinire sufletească.

Mântuitorul nostru, Isus Cristos, şi-a îndemnat ucenicii, în repetate rânduri, să nu neglijeze viaţa interioară. Într-un moment în care a observat că apropiaţii săi „veneau şi plecau şi nu aveau timp nici măcar să mănânce”, i-a chemat spunându-le: „Veniţi voi singuri, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin” (Mc 6,31); într-o altă circumstanţă, Martei, ocupată până peste cap cu grijile casei, i-a spus: „Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijeşti şi te frămânţi, însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”; iar Maria, consemnează evanghelistul Luca, „stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui” (Lc 10,39-42); în sfârşit, evangheliştii dau mărturie că Isus obişnuia să se retragă în locuri pustii (cf. Lc 5,16, Mt 14,23).

Prin aceste mărturii evanghelice ni se spune că Isus dedica timp şi se îngrijea de dimensiunea vieţii sale interioare, de rugăciunea personală, argument suficient de solid ca să ne determine şi pe noi, creştinii, să acordăm atenţie „interiorului inimii, cu podoaba nepieritoare a unui suflet blând şi liniştit care este plăcut lui Dumnezeu” (1Pt 3,3-4).

* * *

Material apărut în ediția tipărită a revistei Mesagerul Sfântului Anton (XXVII, nr. 158, ianuarie-februarie 2020). Revista se găsește și on-line la adresa: www.mesagerulsfantulanton.com

Distribuie cu: