Viața ca rugăciune
Într-o lume ce se clatină, încărcată de ură și violență, este greu să trăiești evanghelia. Dar, pentru unii dintre noi, acesta este singurul drum. Când totul s-a prăbușit și inima sângerează, atunci, cu toată puterea ființei tale, roagă-te! Înalță cu încredere, asemenea orbului din Ierihon, chemarea: „Isuse, fiul lui Dumnezeu, mîntiuește-mă!” (Lc 18,38). Rugăciunea este hrană vie pentru suflet: „veniți la mine toți cei osteniți și împovărați!” (Mt11,28). Primele forme de rugăciuni au fost Psalmii, cîntecele de recunoștință Te Deum și Laudele de bucurie.
Distribuie cu:
„Adevăr, adevăr vă spun vouă: orice veți cere de la Tatăl meu în numele meu, vă va da” (In 16,24)
Pentru Augustin scopul rugăciunii este unirea cu Dumnezeu: „neliniștit, Doamne, este sufletul meu până la odihna mea în tine!” (Confesiuni). Cristos a pus rugăciunea în centrul învățăturii sale, ca mijloc sigur de înnoire a sufletelor, prin trăirea virtuților. Singura ființă din universul nostru care se roagă și tinde spre absolut este omul. Mântuitorul s-a rugat cu ardoare, în toate momentele vieții sale pămîntești, învățîndu-ne cum să fim pe calea cea dreaptă. Esențială în rugăciune este relația de comunicare-comuniune, prin acea iluminare a minții și a sufletului, ca o revărsare totală, înspre El: „Doamne, facă-se voia Ta!”
„Rugați-vă neîncetat!” îndemna mereu apostolul Paul (Tes 5,17). Religia creștină a făcut din fraternitatea spirituală a credincioșilor ei cea mai înaltă valoare, în comparație cu celelalte religii. Împreună se înalță în jertfa euharistică rugăciunea Cuvântului întrupat și rugăciunea omenească; creștinii trăiesc cu solmnitate aceste momente, rugându-se și respirând duhul iubirii lui Cristos.
Motivația rugăciunii provine din dorința arzătoare de înălțare a propriei vieți, prin iertarea păcatelor și mîntuire. Rugăciunea are o dinamică vie, deoarece ea apare din necesitățile vieții, și se întoarce îmbogățită la viață, într-un sens mereu ascendent. Prin rugăciune creștinismul a devenit o religie deschisă provocărilor, accesibilă, prin trăirea aceea unică dintre un finit și rătăcit suflet și un Tu infinit și absolut.
Apostolul Paul își încheia toate epistolele cu îndemnul la rugăciunea frățească. Atunci când ne rugăm împreună suntem mai aproape de Dumnezeu; nimic nu ni–l face pe Domnul atât de apropiat ca aproapele nostru. Fe ricitul Vladimir Ghika a slujit Liturgia aproapelui, pînă la ultima suflare. Rugăciunea domnească, Tatăl nostru are un profund caracter social și, alături de Decalog, a devenit călăuza de viață a creștinilor. „Cînd vă rugați, nu spuneți multe vorbe, ca păgânii”(Mt 6,7).
Dostoievski a apreciat enorm forța rugăciunii, în special a celei dezinteresate, pentru străini, nebotezați, muribunzi etc. Cu autoritate de călugăr mistic, Zosima se roagă: „Doamne, ai milă de toți care apar acum în fața Ta!”
În rugăciunea comună sentimentul prezenței divine este o stare trecătoare, care desăvîrșește înălțarea interioară. În rugăciunea mistică, de o intensitate deosebită se produce „intuiția imediată a lui Dumnezeu de către suflet” (Joseph Marechal), așa după cum au mărturisit, după convertire, sfântul Augustin, B. Pascal și mulți alții. Este o încordare, o desprindere de lumesc și o sete de Nevăzut, atunci cînd te ridici în zborul rugăciunii, pentru a fi și a vorbi „față către față” cu El! Lucrează omul, lucrează Domnul, deopotrivă, pentru această înălțare.
În rugăciune se regăsesc mai multe momente, trăite în concentrare și liniște: reculegerea, dorința de a ți se îndeplini ruga, încrederea în ajutorul divin, siguranța în eficiența rugăciunii. Rugăciunea rămâne o minune care face minuni: din așchia mea de lume, eu mă înalț spre Domnul și El se coboară la mine! Nu contează dacă dorința ta s-a împlinit sau nu, important este să trăiești acea atingere tainică și sfîntă, dintre tine, un fir de nisip și Spiritul Nemărginit! Aici este puterea rugăciunii: ea devine un generator de energie și iubire. Nu contează cum te rogi, important este să te rogi, apoi, totul vine de la sine.
* * *
Material publicat în ediția tipărită a revistei Mesagerul sfântului Anton, An XXIV, nr. 143, iulie-august 2017.