O floare frumoasă în Grădina Maicii Domnului

Distribuie cu:

Celebrarea beatificării Veronicăi Antal, care a avut loc chiar în localitatea sa de origine, ne-a amintit tuturor acele valori morale şi spirituale pe care societatea contemporană tinde să le treacă în uitare: frumuseţea castităţii, a simplităţii evanghelice, curajul de a jertfi totul pentru un ideal de viaţă. Aceste valori au reprezentat coordonatele vieţii acestei tinere născute pe plaiurile noastre, care şi-a dorit să fie ucenica Domnului, potrivit unui bileţel pe care a lăsat aceste cuvinte scrise chiar de mâna ei: „Primeşte-mă, Doamne, la şcoala sfinţilor tăi”.

Încă din primii ani ai vieţii, fericita Veronica Antal a îndrăgit virtutea curăţiei, acea realitate angelică pe care Cristos o încadrează într-una din fericirile evanghelice (cf. Mt 5,8). Prin această alegere atât de nobilă, fericita Veronica a înţeles că cea mai mare bogăţie a inimii rămâne numai Cristos, cel care promite viaţa fără sfârşit celor care cred în el şi, implici, îi urmează exemplul. Într-o lume în care a fi curat este ceva de neînţeles, iar sexualitatea umană este banalizată, acest crin gingaş ne invită discret să (re)învăţăm să preţuim ceea ce ne face cu adevărat frumoşi: inima curată şi mereu împrospătată de prezenţa Duhului Sfânt.

Fericita Veronica Antal a avut o viaţă simplă din punct de vedere pământesc: nu s-a născut într-o familie ilustră, nu a urmat şcoli de renume, nu a scris cărţi, nu a făcut, la prima vedere, ceva remarcabil în timpul vieţii. Ceea ce este totuşi remarcabil în viaţa ei, aşa cum observau şi cei care au cunoscut-o personal, se referă la marea ei dorinţă de a căpăta o înţelegere profundă a credinţei. Astfel, Cătălina Mihăieş, prietenă a Veronicăi Antal, mărturisea într-un interviu acordat părintelui Virgil Blaj la data de 5 decembrie 2018 că „îşi dorea mult şi ea să fie sfântă… dorea foarte mult să se consacre lui Dumnezeu”. De asemenea, aceeaşi prietenă a mărturisit şi că „Veronica transmitea în jurul ei o trăire aparte, datorată intimităţii ei cu Dumnezeu… legătura ei cu Dumnezeu era profundă. Eu aşa am văzut în ea: o nevinovăţie aparte. Eu aşa am văzut şi nu pot să spun altceva. Te atrăgea şi te simţeai bine când erai în preajma ei”.

Ca terţiară franciscană, Veronica Antal a vorbit despre Cristos prin viaţa ei de rugăciune şi de implicare în viaţa comunităţii natale şi a Parohiei din Hălăuceşti (jud. Iaşi), unde a cântat la cor şi a ajutat la sacristie. În ceea ce făcea, punea ceva din seninătatea de care îi era învăluită inima ei dăruită lui Cristos. Într-o perioadă tulbure pentru istoria ţării noastre, în plină persecuţie împotriva Bisericii din partea regimului comunist, această ucenică a lui Cristos era o lumină discretă pentru cei din jur, care se străduiau să o imite şi îi căutau prezenţa, fiind întăriţi în propria lor statornicie în credinţă.

Providenţa divină a orânduit ca, în ultimele decenii, ţara noastră să cunoască timpuri care, în aparenţă, sunt mai bune. Spun că sunt „mai bune”, deoarece acum avem libertăţi, drepturi şi perspective sociale la care înaintaşii noştri nici nu au visat. Însă se pare că, odată cu acestea, au venit în rândul poporului nostru şi provocări, precum: relativismul moral, consumismul, spiritul utilitarist şi alte realităţi nocive pentru suflet. Auzim din ce în ce mai des că „înainte era mai bine”. Şi astăzi putem regăsi acel bine după care tânjim atât de dureros, însă adevăratul „bine” nu poate fi identificat fără referinţa certă la Cristos şi la valorile pe care el ni le propune în evanghelie.

Exemplul de viaţă pe care îl propune fericita Veronica Antal nu este de neatins, este înscris în istoria noastră recentă şi stă în puterea voinţei noastre să ne dorim cu adevărat să păşim şi noi, cu paşi mici, dar siguri, pe urmele Mântuitorului. Ea le vorbeşte astfel mai ales tinerilor, aflaţi în primăvara vieţii, când se fac acele mari alegeri care mai apoi vor le vor influenţa întregul parcurs pământesc. Veronica a vrut să fie sfântă, pentru că a înţeles că Dumnezeu ne vrea sfinţi, întrucât ne-a creat „după chipul şi asemănarea sa” (Gen 1,26), iar aceasta este voinţa lui pentru fiecare om (cf. Lev 11,44). Cardinalul Giovanni Angelo Becciu, în cadrul predicii de la Liturghia de beatificare a Veronicăi Antal din 22 septembrie 2018, adresându-se tinerilor, a afirmat: „Mesajul pe care-l lasă, mai ales vouă, tânăra Veronica, este un mesaj de lumină şi de speranţă: fiinţa umană are în sine ceva care o împinge să rişte cu curaj propria-i viaţă în numele demnităţii umane, a libertăţii şi a credinţei religioase. Ea este capabilă să reziste oricărui atac de ură şi de violenţă, fără a renunţa la adevăr şi la iubire… Ea, care nu l-a renegat pe Domnul, ea, care, pentru a păstra virtutea castităţii nu a ezitat să-şi sacrifice propria viaţă, să ne facă tot mai conştienţi că suntem mântuiţi de Cristos şi, de aceea, nimic «nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, în Cristos Isus»”.

De-a lungul timpului, din grădina binecuvântată a neamului nostru au răsărit numeroase flori care fac cinste pretutindeni poporului român: inventatori şi oameni de cultură remarcabili, cercetători şi genii ale ştiinţei, artişti şi favoriţi ai literelor cu o mare sensibilitate a spiritului. Între toate aceste personalităţi avem şi mulţi oameni ai lui Dumnezeu, care ne oferă pilde nemuritoare de eroism creştin. Între ei, ca un adevărat „crin însângerat”, străluceşte în lumina lui Cristos tânăra Veronica Antal. Fie ca această fiică a nobilului popor român să mjlocească şi pentru timpurile noastre o iubire sinceră a valorilor cereşti, a vituţilor care ne apropie de Cristos şi să ne ajute să-i putem urma cu bucurie exemplul.

***

Material publicat în ediția tipărită a revistei Mesagerul sfântului Anton, An XXVI, nr. 153, martie-aprilie 2018, p. 34-35.

Distribuie cu: