Slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal

Distribuie cu:

Această beatificare este încă și mai frumoasă, întrucât această tânără a fost formată în credință de frații noștri conventuali din Moldova, care se îngrijeau atât de biserica din Nisiporești, unde ea s-a născut, cât și de cea din Hălăucești pe teritoriul căreia a fost martirizată.

Venerabila Slujitoare a lui Dumnezeu, Veronica ANTAL, a văzut lumina zilei la 7 decembrie 1935, în satul Nisiporești, fiind prima dintre cei patru copii ai soților Gheorghe și Iova. A fost botezată în ziua următoare în biserica parohială din Hălăucești, construită de frații noștri, prezenți pe acele meleaguri încă din sec. al XIII-lea. După ce a frecventat, timp de patru ani școala din sat, după obiceiul timpului, a rămas acasă, ca să-și ajute părinții la treburile casnice și la munca câmpului. Pe la vârsta de 16-17 ani s-a înscris în Ordinul Franciscan Secular și în Asociația Internațională a Armatei Maicii Domnului, devenind în scurtă vreme o înflăcărată promotoare a spiritualității Sărăcuțului din Assisi și a evlaviei față de Neprihănita. A dorit, de asemenea, să se consacre lui Dumnezeu în Institutul Surorilor Franciscane Misionare de Assisi (zise „del Giglio”), dar nu i-a fost cu putință din cauza suprimării tuturor ordinelor religioase de către regimul comunist ce tocmai se instaurase în România. Datorită acestei situații, a decis să se ofere lui Dumnezeu făcând vot de castitate în privat și începând să trăiască ca o „soră”  în chilia din casa părintească. Se ruga ore în șir, mai ales pentru episcopi, preoți, frații noștri și laicii care erau aruncați cu miile în închisorile regimului comunist, fiind acuzați pe nedrept de crimă de uneltire împotriva ordinii sociale; vizita bolnavii din sat, ajutându-i în nevoile lor și mângâindu-i în suferință. Izvorul din care-și adăpa viața nu provenea însă de la oameni, nici din  condiția lor de sărăcie și de persecutare din cauza credinței, ci din Euharistie, pe care nu o neglija niciodată. În fiecare dimineață, la ora 4, împreună cu surorile franciscane – ce fuseseră alungate din mănăstire de către regimul comunist – și prietenele sale, pornea pe drumul ce ducea spre biserica parohială din Hălăucești, unde la ora 6 se celebra Sfânta Liturghie. Parcurgea circa 15 km, dus și întors, doar cu dorința de a se împărtăși cu Mirele ei divin. Doar după ce se hrănea cu Isus, se reîntorcea acasă, pentru a-și relua, cu un nou avânt, rugăciunile și vizitele la cei nevoiați, fiecare zi începând-o și încheind-o cu El.

În ziua încercării supreme (24 august 1958) se întorcea tot de la Sfânta Liturghie. Cu rozariul în mâna dreaptă, printre un mister și altul, străbătea câmpia, sperând să ajungă repede acasă. Însă, pe la jumătatea drumului, un tânăr din sat, aprins de porniri josnice, a agresat-o încercând să-i fure crinul curăției. După o luptă aprigă, fiind străpunsă cu 42 de lovituri de cuțit, ea a căzut biruitoare pe câmpul de luptă, asasinul semnând-o pe spate cu semnul victoriei, Sfânta Cruce, făcută din strujeni. A fost găsită în dimineața următoare de consătenii săi, plină de semnele pătimirii, toți spunând: a murit sfânta. Și așa a rămas în mintea și în inima tuturor: sfânta Veronica.

Timpurile întunecate ale comunismului nu permiteau o promovare în condiții normale a faimei sale de sfințenie, însă un alt Slujitor al lui Dumnezeu, el însuși mare mărturisitor al credinței, părintele Anton DEMETER, frate al Provinciei „Sf. Iosif” a Fraților Minori Conventuali, constrâns de persecutori să-și desfășoare ministerul pastoral într-un scaun cu rotile pentru mai bine de 47 de ani, a reușit să-i mențină amintirea vie printre oamenii care au cunoscut-o, adunând multe mărturii și prezentând-o lumii ca model de credință și de virtute.

Multă lume, mai ales tinerii, merg de atunci la mormântul ei, acum special amenajat în biserica parohială din Nisiporești, în care, cât de curând, va avea loc ritul beatificării.

Îmi place să văd această tânără sfântă, ca o floricică pe care frații noștri au crescut-o la umbra spiritualității Seraficului Părinte Sfântul Francisc, rod al ostenelilor lor fraterne și apostolice pe meleagurile românești, dar și ca un imbold pentru renăscuta Provincie ce numără un mare număr de frați tineri, și care au nevoie, mai mult ca oricând, de mijlocitori puternici și de modele de sfințenie, ca să-și poată trăi propria chemare cu mult avânt și înflăcărare evanghelică.

În sfârșit, nu aș vrea să închei fără a aminti cu recunoștință mulțimea de mărturisitori ai credinței și ai vocației franciscane pe care Provincia i-a dat Bisericii și Ordinului nostru, printre care se evidențiază părintele Iosif Petru Maria PAL, unul dintre co-fondatorii Armatei Maicii Domnului, Slujitorul lui Dumnezeu, părintele Martin BENEDICT, ilustru medic și frate cu o viață sfântă, Slujitorul lui Dumnezeu, părintele Anton DEMETER care, în ciuda bolii ce l-a constrâns să trăiască majoritatea vieții într-un scaun cu rotile, a știut să fie glasul mângâietor al lui Dumnezeu pentru toți cei care alergau la el din întreaga țară.

Domnului să-i fie lauda și cinstea pentru toți acești mărturisitori autentici ai Evangheliei, iar pentru Ordinul nostru, Frații Minori Conventuali, mijlocirea și exemplul lor de viață să însemne o dorință și mai mare de sfințenie.

Distribuie cu: