Un om pentru toţi. O voce universală - © Gettyimages / Vatican Pool - Corbis

Distribuie cu:

În Piaţa devenită kilometrul zero al planetei, în semicercul primitor al coloanele lui Bernini nu se mai găseau acum nici credincioşii urbei, nici turişti, veniţi măcar să se adăpostească. Papa se adresa în modul cel mai firesc oamenilor de pe suprafaţa pământului locuit, în accepţia sa de „oecumene”, un spaţiu greu încercat de flagelul coronavirusului ucigaş. Această binecuvântare a fost într-adevăr ecumenică. Papa Francisc, prin rugăciunile sale la venerata icoană de tradiţie răsăriteană, Salus Populi Romani, şi la crucifixul adus din biserica „San Marcello”, a împlinit un act istoric de ecumenism. Măcar pentru câteva ore, cât ploaia a spălat fără odihnă Piazza San Pietro in Vaticano. Meditaţia papei, rostită pe înţelesul şi adresată tuturor, indiferent de confesiune, ne-a cerut în aceste zile negre pentru Europa, care abia are timp să-şi îngroape cetăţenii, să redescopere „necesarul”, renunţându-se la inutil şi la dezbinări, preferându-le gesturile de omenie, cele care dau sens unei solidarităţi reale. Să-i preţuiască, afirma papa, nu pe „cei care apar la talk-show-uri sau pe prima pagină a ziarelor”, ci pe „adevăraţii eroi, pe eroii anonimi”. Adică pe medici, pe infirmiere, pe brancardieri, pe poliţişti, pe cei care ne feresc sau ne tratează de această boala insidioasă, sau ne asigură nevoile cotidiene de supravieţuire în izolarea impusă, în carantină. Omilia ne-a avertizat că nu putem să ne considerăm „sănătoşi într-o lume bolnavă”, lumea noastră care se vede aprig divizată de războaie, cu o minoritate indecent de bogată, indiferentă la săracii lumii, la aceia care nu au ce pune, zilnic, pe masă.

Două străvechi cântece religioase catolice – Parce, Domine („Iartă-ne, Doamne”) şi Sub tuum presidium („Sub ocrotirea ta”) – au refăcut atmosfera de rugăciune, de căinţă şi de implorare a ajutorului divin, din vremea marilor molime din secolului al XVI-lea. Nu numai Roma, Urbs, cere în rugăciune să fie iertată şi să se întoarcă la Domnul, altfel spus să repună virtuţile creştine drept pilaştri ai vieţii cotidiene, normale, ci umanitatea să revină pe orbita firească. Binecuvântarea papei Francisc, ţinând în mâini discul de aur cu Preasfânta Ostie, s-a îndreptat, ecumenic, în toate direcţiile, Urbi et Orbi, înspre oraşul papilor şi spre „marea noastră familie umană” aflată în suferinţă.

O omilie cu note politice

Aproape un scurt discurs politic, dar fireşte cu puternic grund creştin a pronunţat în prima zi a Paştelui catolic, suveranul pontif la tradiţionala binecuvântarea Urbi et Orbi. Cele două axe, credinţa creştină şi acţiunea socială, se îmbinaseră de la început în programul pontificatului său, dar acum apăreau, în aceste momente grele, şi mai pregnant. Papa vorbea la un microfon, adresându-se întregii umanităţi. „Nu este timpul indiferenţei” a spus suveranul pontif, printre alte apeluri de solidaritate creştină, îndemnându-i pe decidenţii statelor bogate la „reducerea sau chiar anularea datoriilor care apasă asupra ţărilor sărace”. Nu este timpul egoismelor, a avertizat papa, amintind că „Europa a putut să învie după Al Doilea Război Mondial datorită unui concret spirit de solidaritate, care i-a permis să depăşească conflictele din trecut. Azi, Uniunea Europeană este în faţa unei provocări de care depinde nu doar viitorul său, ci al lumii întregi”. Nu este timpul dezbinărilor, cei care au puterea resurselor lumii „să se apropie de populaţiile sărace din Asia şi Africa”.

Ca un corolar, „indiferenţa, egoismul, dezbinarea, uitarea nu sunt cuvinte pe care vrem să le auzim în timpul de acum […] În niciun timp” adaugă papa Francisc.

Discursurile unor intelectuali europeni postbelici, oameni politici creştini, ca Robert Schuman, sau Alcide De Gasperi, artizani ai unei Europe unite, se centrau pe principiile solidarităţii, subsidiarităţii, ajutorului reciproc, definirii identităţii europene. Papa Francisc, mi se părea mie, sau greşesc, nu era departe în cele spuse aici de gândirea lor deschisă. Europa unită a început prin reconcilierea Franţei cu Germania, apoi printr-un pact economic, cel numit „al oţelului şi al cărbunelui”. Aşadar, un act, un pact economic, iniţial. Papa vorbeşte în acest timp pascal despre ştergerea datoriilor care grevează asupra ţărilor sărace, de renunţarea la războaie, despre un „timp al păcii”. O continuitate, cred, cu o linie de gândire paneuropeană, în esenţă, dar cu conştiinţa familiei umane, planetare.

Un comentator foarte avizat în problemele sociale europene, Andrea Riccardi, coordonatorul Comunităţii „Sant’Egidio”, un diplomat neoficial, dar eficient, un laic implicat, a pătruns, înainte de 1989, acolo unde nu ajungeau politicienii, mijlocind dialoguri ce păreau imposibile. El a sintetizat semnificaţia aparte, noutatea omiliei papale, al întregului specific, de fapt, al programului ideatic articulat de actualul pontif. A spus la Rai 1 că vede în cuvintele papei Francisc „un acord între solidaritate şi spiritualitate”. Andrea Riccardi, pe care l-am ascultat la Cluj, prin anii ’90, în Auditorium Maximum, elogiind viaţa creştină subterană din timpul comunismului, ştia perfect ce spune.

* * *

Material apărut în ediția tipărită a revistei Mesagerul Sfântului Anton (XXVII, nr. 160, mai-iunie 2020). Revista se găsește și on-line la adresa: www.mesagerulsfantulanton.com

Distribuie cu: