Trăim asemenea creştinilor?
Trăim asemenea creştinilor? Această întrebare s-a aflat în centrul omiliei papei Francisc, inspirată din lecturile liturgiei zilei, în care se relatează despre nimicirea a două cetăţi, ca o consecinţă a stării de corupţie: distrugerea Babilonului, simbol al cetăţii mundane, al luxului, al autosuficienţei, al puterii acestei lumi şi distrugerea Ierusalimului, cetate care se confruntă cu un alt tip de corupţie, şi anume infidelitatea faţă de iubirea lui Dumnezeu, incapacitatea de a recunoaşte iubirea lui Dumnezeu în Fiul său.
Distribuie cu:
Inspirându-se din lecturile liturgiei zilei care vorbesc despre sfârşitul lumii şi despre momentul sfârşitului pe care-l vom trăi, într-o zi, fiecare dintre noi, pontiful s-a oprit asupra mecanismului distrugerii Babilonului, relatat în Apocalipsul sfântului apostol Ioan:
Papa Francisc: «Glasul muzicanţilor, al cântăreţilor din harpă, al flautiştilor şi trompetiştilor nu se va mai auzi în tine niciodată; nu vor mai fi sărbătorile cele frumoase; niciun meşteşugar de nicio meserie nu se va mai găsi în tine; pentru că nu eşti o cetate a muncii ci a corupţiei; huruitul morii nu se va mai auzi în tine; lumina candelei nu va mai licări în tine; poate că va fi o cetate iluminată dar care nu este luminoasă; aceasta este civilizaţia coruptă, în care glasurile mirelui şi al miresei nu se vor mai auzi niciodată în tine; existau cupluri, lume, dar lipsea iubirea. Această distrugere începe din interior şi se sfârşeşte când Domnul spune: „Ajunge cu aparenţele acestei lumi”. Aceasta este criza unei civilizaţii care se consideră a fi orgolioasă, suficientă sieşi, dictatorială. Sfârşeşte în felul acesta.»
Atrăgând atenţia asupra pericolului de a ne înşela crezând că trăim asemenea creştinilor când, de fapt, viaţa noastră este păgână, papa Francisc a evidenţiat trăsăturile unei existenţe contradictorii, care pretinde că ar fi creştină dar trăieşte ca şi cum ar fi păgână. Referindu-se la forma de corupţie reprezentată de infidelitate, papa Francisc a evidenţiat pericolul imprimării unui caracter păgân propriei vieţi.
Papa Francisc: «Există „păgânizarea” vieții, în cazul nostru, a vieţii creștine. Trăim asemenea creștinilor? Aşa pare. Dar, de fapt, viața noastră este păgână şi când se întâmplă aceste lucruri, când Ierusalimul se lasă sedus asemenea Babilonului, ajunge să trăiască asemenea acestei cetăţi. S-ar dori o sinteză dintre cele două cetăţi, însă nu se poate realiza. Şi ambele vor fi condamnate. Ești creștin? Atunci, trăieşte creştineşte Nu pot fi amestecate apa şi uleiul; vor rămâne întotdeauna diferite. [Astfel] se ajunge la sfârșitul unei civilizații contradictorii în sine, care pretinde că este creștină dar trăieşte ca şi cum ar fi păgână.»
Oprindu-se în final asupra tragediilor pe care le-am putea trăi şi în propria existenţă, Sfântul Părinte s-a oprit asupra necesităţii de a privi orizontul, de a spera în Cristos, în Domnul. „Speranţa este forţa noastră”, a spus papa Francisc, îndemnând la a merge mai departe, invocându-l pe Duhul Sfânt.
Papa Francisc: «Există tragedii chiar şi în viaţa noastră însă, în faţa acestora, să privim orizontul pentru că am fost salvaţi şi Domnul va veni să ne mântuiască. Şi acest lucru ne învaţă să trăim încercările lumii fără a face un pact cu mondenitatea sau cu păgânismul, ce duc la distrugere, ci trăind cu speranţă, detaşaţi de această seducţie lumească şi păgână şi, privind orizontul, să sperăm în Cristos, Domnul nostru. Speranţa este forţa noastră. Însă, trebuie să-l invocăm pe Duhul Sfânt.»
***
Material apărut pe www.vaticannews.va/ro