Distribuie cu:

 

Pr. Johann Proschinger, decedat în ziua de marţi, 28 mai 2013, a fost condus pe ultimul drum vineri, 31 mai 2013, în localitatea Suceava, unde părintele a locuit în ultimii 13 ani.

În seara zilei precedente, 30 mai, pr. Emilian Cătălin OFMConv, împreună cu mai mulţi confraţi preoţi din Provincia „Sf. Iosif” din România, a celebrat sfânta Liturghie pentru pr. Johann, în biserica „Sfântul Ioan Nepomuk” din Suceava, unde părintele decedat fusese depus.

Liturghia de înmormântare a început la ora 10.30, printr-o procesiune din casa parohială. Celebrarea a fost prezidată de PS Petru Gherghel, având în jurul altarului peste 50 de preoţi. Printre aceştia s-au aflat preoţii Emilian Cătălin, OFMConv, ministru provincial al Provinciei „Sf. Iosif” din România, pr. Iosif Păuleţ, paroh de Suceava şi decan de Bucovina, şi pr. Iosif Doboş. Pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv, paroh la Galaţi, a rostit cuvântul de învăţătură.

Au fost prezenţi la Liturghia pentru părintele Johann mulţi credincioşi din Suceava, biserica devenind neîncăpătoare. O parte dintre cei care au participat la slujbă erau şi de alte confesiuni creştine, semn că preotul „Hans” – cum îi spuneau majoritatea cunoscuţilor – era apreciat de comunitate. Nu a lipsit, dintre oficialităţi, deputatul minorităţii poloneze din România, Longher Ghervazen.

Aproape de sicriu au stat rude ale părintelui Johann şi cei care i-au fost aproape în viaţa sa de slujire preoţească.

La începutul sfintei Liturghii a fost prezentată pe scurt viaţa pr. Johann Proschinger, de către pr. Adrian Măgdici, OFMConv, secretar provincial. Apoi, PS Petru Gherghel l-a rugat pe Dumnezeu să-l primească alături de el pe pr. Johann, pentru tot binele pe care l-a făcut, mai ales pentru slujirea sa preoţească.

La predică, pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., a vorbit despre moarte, despre semnificaţia ei şi despre cum trebuie ca oamenii să se pregătească pentru ea. Părintele a amintit despre faptul că, deşi vorbim despre moarte şi mai ales noi, preoţii, este totuşi o realitate greu de acceptat. Părintele a amintit despre Cuvântul lui Dumnezeu, despre Cristos, care a devenit speranţa tuturor pentru înviere, pentru că „prin moarte noi ne întoarcem acasă”, aşa cum a făcut şi pr. Johann, după 88 de ani. Părintele a scos în evidenţă şi importanţa sfintei Euharistii în pregătirea pentru moarte. A amintit în continuare despre sămânţa nemuririi, a vieţii veşnice, pe care Dumnezeu a sădit-o în viaţa fiecărui om. După ce părintele predicator a arătat cum a făcut pr. Johann ca această sămânţă să fie îngrijită şi să ajungă la maturitate, printre care 60 de ani de preoţie, i-a mulţumit spre final pr. Iosif Păuleţ pentru că l-a îngrijit în ultimele clipe pe pr. Johann, mai ales că i-a oferit sfânta Împărtăşanie. În finalul predicii, au fost amintite cuvintele sfântului Francisc despre „sora moarte”.

La sfârşitul Liturghiei, PS Petru Gherghel i-a încurajat pe toţi cei prezenţi, rugându-se ca Dumnezeu să-l răsplătească pentru slujirea pe care a adus-o Bisericii şi pentru exemplul pe care l-a lăsat, cu toţii s-au îndreptat spre cimitir. După mulţumirea pe care a adus-o şi pr. Iosif Păuleţ, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost purtat din biserică până la cimitirul „Pacea”, unde a fost depus într-un mormânt.

Pr. Adrian Blăjuţă

 

*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *   *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 

O altă relatare

Suceava: Ultimul drum al pr. Johann Proschinger

La 88 ani şi jumătate, marţi, 28 mai 2013, a încetat din viaţa pământească părintele Johann Proschinger. Trupul său neînsufleţit a mai stat cu noi, în biserică, încă trei zile, timp în care s-au efectuat vizite, s-au depus coroane de flori, s-a recitat Rozariul în grup sau fiecare s-a rugat în reculegere. Cei care au vizitat biserica s-au gândit la Sfinţia sa şi au evocat scene în care a fost implicat şi părintele.

În seara de joi, 30 mai, a fost sfânta Liturghie pentru sărbătoarea de poruncă Trupul şi Sângele Domnului. Şi – totodată – părintele provincial al Ordinului Franciscan al Fraţilor Minori Conventuali, pr. Emilian Cătălin, a oficiat (con-celebrare) comemorarea celui plecat la Domnul. Am simţit că urmaşii sfântului Francisc de Assisi sunt în continuare săritori la nevoie, bine organizaţi şi gata de slujire.

Vineri, 31 mai, la ora 10.30 s-au adunat la biserică cei care l-au iubit pe părintele.

Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop romano-catolic de Iaşi, a onorat pe cel plecat şi pe suceveni la sfânta Liturghie la care au participat zeci de preoţi şi sute de credincioşi. A fost prezentat succint destinul părintelui răposat. Lecturile şi psalmul responsorial au incitat la meditaţii şi trăiri ale conexiunii cu Dumnezeu, precum şi asupra vieţii şi a morţii.

Predica părintelui paroh de Galaţi a evidenţiat că:

– este uşor să vorbeşti despre moarte, dar greu să treci tu însuţi prin acest proces sine qua nonpentru orice om;

– că primim toţi sămânţa veşniciei de la Creator, dar de noi depinde cum o cultivăm spre a creşte şi rodi,

– precum şi că o moarte poate surveni „frumos” dacă suntem mereu pregătiţi şi înveşmântaţi în harul Sfântului Duh.

Muzica gregoriană intonată de cucernicii părinţi, orga şi corul dirijat cu măiestrie au înălţat sufletele participanţilor la ceremonie.

Părintele paroh a prezentat toate aspectele organizatorice şi convoiul funerar a plecat în ritm relativ dinamic (ploaia a contribuit la aceasta) spre cimitir, unde s-a oficiat ultimul moment al înmormântării.

Această ceremonie a implicat foarte multe persoane consacrate şi laici, a fost o largă colaborare ce a cinstit memoria părintelui Johann Proschinger care se odihneşte în pace. Mulţumim lui Dumnezeu!

* * *

31 mai 2013

Ziua din care nu ne vom mai întâlni cu părintele Johann Proschinger decât spiritual.

Ziua din care zâmbetul lui va fi amintire, iar punctualitatea, optimismul, voinţa, înţelepciunea, forţa de a instaura şi induce ordinea vor rămâne exemple roditoare.

Vocea lui puternica, vibrantă, antrenantă va răsuna doar în amintirile noastre spunându-ne că „Ttrrrebuie să trăim în mod deosebit demnitatea de creştin!”.

Şi explicându-ne: „Eu sunt dator să merg la biserică atât timp cât mai pot” (atunci când laicii prudenţi îl sfătuiau în ultimele luni să evite intemperiile etc.). Şi a fost adevărat: atunci când nu a mai putut ajunge la iubita biserică, atunci s-a apropiat şi suferinţa finală.

Ne despărţim cu durere de părintele: noi pierdem colaborarea cu el, îndrumarea lui. Deci această durere este egoistă. În timp ce el câştigă pacea adevărată în veşnicie, deci să ne bucurăm pentru Sfinţia sa.

Am învăţat de la un tânăr că se poate trăi şi altfel despărţirea de părintele: tânărul îşi amintea toate glumele părintelui, aşa încât râdea. Nu era mâhnit, deoarece el s-a simţit bine cu părintele, s-a amuzat.

Cunoaştem şi vom intensifica trăirea în lumină a plecării părintelui la Domnul. A fost un om care şi-a identificat şi declarat vocaţia de când se ştie, pe care Dumnezeu l-a ajutat să şi-o îndeplinească. A interacţionat (profesional, vocaţional, omeneşte) profund şi durabil cu oamenii în momente esenţiale, a sfinţit casele şi maşinile lor, le-a preţuit munca şi le-a fost recunoscător, i-a respectat şi iubit în individualitatea lor, i-a îndrumat, le-a făcut Bine. A fost un om care a ştiut să se bucure, să fie fericit în Domnul, să-şi ducă energia iubirii prin Europa, ca şi prin Bucovina, prin propria viaţă, ca şi prin a celor care au avut privilegiul să-l cunoască. Se odihneşte în pace! Slăvit să fie Creatorul nostru!

Claudia Bîlha

Distribuie cu: