Distribuie cu:

Comunicarea prezentată a fost pregătită în memoria Mons. Ioan Duma, legat biografic de o localitate din judeţul Bacău, satul Valea Mare (comuna Faraoani) de unde este originar şi actualul episcop al Diecezei Romano-Catolice de Chişinău, PS Anton Coşa.

În urmă cu doar câteva zile, pe 8 decembrie 2023, s-au împlinit 75 de ani de la consacrarea ca episcop a Mons. Ioan Maria Duma.

După ce suveranul pontif (Papa Pius al XII-lea) l-a numit (în ziua de 16 noiembrie 1948) pe preotul Ioan Duma episcop titular de Iuliopolis pentru Dieceza de Iaşi, consacrarea episcopală a fost oficiată în taină, în capela Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti, la 8 decembrie 1948, de către nunţiul apostolic Gerald Patrick O’Hara.

În predica din cadrul Liturghiei de consacrare, nunţiul apostolic Gerald Patrick O’Hara i-a spus proaspătului episcop Ioan Maria Duma că nu-i pune la gât „o cruce de aur, ci o cruce foarte grea, de plumb”. Aceste cuvinte simbolizau atât de sugestiv situaţia specială în care avea loc consacrarea episcopală, prefigurând totodată şi contextul general în care episcopul Duma îşi va desfăşura în continuare activitatea, context determinat de puternica ostilitate a regimului comunist din România faţă de preoţii catolici, de călugări, de Biserică, de credincioşii catolici.

Suportând cu stoicism umilinţele carcerale la care l-au supus autorităţile regimului comunist din România, episcopul Ioan Duma şi-a purtat cu demnitate crucea de plumb pe care o primise la consacrare, slujind cu fidelitate Biserica şi credincioşii ei, fără să-şi piardă speranţa, rugându-se constant pentru libertatea credinţei, libertatea oamenilor, a credincioşilor, pentru vremuri mai bune în general, vremuri în care credinţa creştină să nu mai fie persecutată, iar episcopii să-şi poată îndeplini cum se cuvine misiunea care le-a fost încredinţată la consacrare.

După arestarea episcopului romano-catolic de Iaşi (totodată şi administrator al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti), PS Anton Durcovici (în ziua de 26 iunie 1949, la Popeşti-Leordeni) şi după moartea episcopului Marcu Glaser (25 mai 1950), pentru scurt timp, până la arestarea sa (la 22 septembrie 1951), Mons. Ioan Duma va fi singurul episcop în libertate din Dieceza Romano-Catolică de Iaşi.

Episcopul Ioan Duma are meritul de a fi informat pentru prima dată Sfântul Scaun, la 5 noiembrie 1956 (prin intermediul unui raport secret trimis Papei Pius al XII-lea, document scos din ţară cu ajutorul unei legaţii diplomatice occidentale), cu privire la moartea martirică, în închisoarea de la Sighet, a episcopului Anton Durcovici. Această preţioasă informaţie o notase (sub formularea: „A murit de moarte de martir, în închisoarea de la Sighet”) şi într-un manuscris al său, intitulat Însemnări pentru mine din istoria trăită, pe care oamenii Securităţii i-l vor confisca în anul 1958.

Tot Mons. Ioan Duma i-a aparţinut şi ideea (lansată în anul 1973) privind adunarea datelor istorice pentru întocmirea dosarului de beatificare a episcopului Anton Durcovici, demers care, din păcate, nu s-a putut concretiza, din motive evidente, în acele timpuri, fiind posibil abia după căderea regimului comunist, beatificarea propriu-zisă având loc în anul 2014.

În privinţa sigiliului episcopului Ioan Duma, acesta este de formă circulară, cu diametrul de 40 mm, de tipul imprimat în tuş de culoare albastră.

Sigiliul episcopului Ioan Duma respectă deopotrivă atât reglementările eclesiastice, cât şi regulile ştiinţei şi artei heraldice. Toate elementele din amprenta sigilară sunt în concordanţă cu simbolistica specifică heraldicii eclesiastice romano-catolice.

Descrierea amprentei sigilare: în câmpul sigilar, în centru, ieşind dintr-un nor, două braţe încrucişate, unul drept, natural, gol, celălalt stâng, îmbrăcat în rasa ordinului franciscan, fiecare cu semnul cuiului pe palma mâinii, plasate peste o cruce latină strălucitoare, înconjurată în jumătatea superioară de 21 de raze. Totul se află sub o pălărie de episcop, de la care pornesc două cordeliere, ce se termină cu câte şase ciucuri, la rândul lor dispuşi câte 1, 2 şi 3. În partea inferioară a câmpului sigilar, pe o eşarfă cu extremităţile îndoite, se află deviza episcopului în limba latină, scrisă cu litere capitale: „PER CRUCEM AD LUCEM” („PRIN CRUCE LA LUMINĂ”). În exergă, între două cercuri liniare, se află textul în limba latină: + Fr. IOANNES MARIA DUMA – O. M. Conv. – EPISCOPUS.

Semnificaţia elementelor heraldice din amprenta sigilară: cele două braţe încrucişate având în spate o cruce simbolizează stema Ordinului Franciscan. Braţul drept (natural) îl simbolizează pe Isus Cristos, iar braţul stâng (înveşmântat) îl simbolizează pe fondatorul Ordinului Franciscan: Sfântul Francisc de Assisi.

Norul din care ies cele două braţe încrucişate şi stigmatizate simbolizează îndurarea divină (conform Psalmului 147, versetul 8: „Domnul acoperă cerul cu nori, el dă ploaie pământului”) respectiv efemerul, atât de sugestiv redat în capitolul 2, versetul 4 din Cartea înţelepciunii: („Viaţa noastră va trece ca urma norului…”).

Prin alegerea devizei „Prin cruce la lumină„, episcopul Ioan Duma a transmis un gând de speranţă în acele vremuri tulburi de la începutul perioadei comuniste. Episcopul Duma şi-a purtat crucea cu demnitate toată viaţa, inclusiv în închisorile comuniste, îndurând cu răbdare toate persecuţiile. Chiar dacă după cei patru ani de detenţie a putut vedea, în cele din urmă, lumina soarelui în afara zidurilor închisorii, totuşi, nu s-a putut bucura şi de lumina libertăţii şi a slujirii episcopale, fiind persecutat în continuare. Prin intermediul crucii a putut descoperi însă lumina adevărată a credinţei creştine, pe care a propovăduit-o cu dăruire până în ultima clipă a vieţii.

Episcopul Ioan Duma a răbdat toate umilinţele regimului comunist, dar nu s-a resemnat niciodată, ci s-a străduit să-şi ducă zilnic „crucea de plumb” pe care o primise la consacrarea episcopală, îndeplinind misiunea ce-i fusese încredinţată. Multele fapte bune pe care acesta le-a făcut în timpul vieţii, învingând opreliştile vremii, i-au adus şi apelativul de „Binefăcătorul”.

Deşi regimul comunist i-a fixat după eliberarea din închisoare „domiciliu obligatoriu”, iniţial la Iaşi, iar mai apoi în satul Mihail Kogălniceanu (din judeţul Constanţa) şi în oraşul Târgu Jiu, în anul 1971 i-a permis totuşi episcopului Ioan Duma ca să poată pleca în Italia, „în pelerinaj la Roma”, unde fusese de fapt invitat de către Papa Paul al VI-lea pentru a participa la Sinodul episcopilor de la Vatican. Această călătorie i-a oferit episcopului Ioan Duma câteva oportunităţi: a participat la beatificarea lui Maximilian Kolbe (pe 17 octombrie 1971); s-a întâlnit personal cu Papa Paul al VI-lea, fiind primit de suveranul pontif într-o audienţă privată, în ziua de 11 noiembrie 1971; a participat la deschiderea anului academic la Facultatea Pontificală de Teologie „Sfântul Bonaventura” – Seraphicum. În această instituţie de învăţământ teologic (unde studiase cu ani în urmă) i s-a oferit şi ocazia unei amabile conversaţii cu profesorii şi studenţii. Dintre multele întrebări şi răspunsuri rostite atunci, memorabilă a rămas o întrebare a unui student, privitoare la experienţa din regimul comunist, precum şi răspunsul pe care episcopul Ioan Duma l-a dat atunci: „Am fost în închisoare patru ani şi mulţi ani în libertate supravegheată; am învăţat să am puţine dorinţe, iar pe acelea puţine să le am pentru puţin timp”.

Mons. Ioan Duma a trăit toată viaţa după modelul şi în spiritul fraternităţii franciscane, atât ca preot şi călugăr, cât şi ca episcop. Iar stema lui episcopală (gravată ca atare şi pe sigiliul său episcopal) constituie, la rândul ei, o altă sugestivă mărturie a acestui fapt.

*

Material apărut pe www.ercis.ro

Distribuie cu: