Loading...

Sfinți franciscani mai cunoscuți

Nu e doar Francisc. Sfântul Francisc. El este doar primul cu care se deschide lunga „listă” a sfinților franciscani, sărbătoriți, astăzi, 29 noiembrie, zi în care, Francisc și primii săi frați au primit aprobarea definitivă a Regulii de către papa Honoriu al III-lea, în anul 1223.

Sfinți franciscani mai cunoscuți

Distribuie cu:

Sfânta Angela de Foligno
Plină de zel în meditarea Patimii Domnului, a lăsat scrieri importante despre viața spirituală, care i-au adus o reputație de mare mistică. S-a implicat în activități apostolice intense pentru a-i ajuta pe cei suferinzi de lepră. A aparținut celui de-al Treilea Ordin Franciscan (terțiar).

Protomartirii Ordinului Serafic
Sfinții Berard, Otto, Petru, Acursiu și Adiut au fost primii martiri ai Ordinului franciscan, fiind uciși în Maroc la 16 ianuarie 1220.

Sfântul Paul Miki și însoțitorii, martiri
Primul religios catolic japonez. A fost răstignit pe un deal în apropiere de Nagasaki, împreună cu trei iezuiți, șase frați franciscani misionari și alți 17 terțiari franciscani japonezi.

Sfânta Agneza de Boemia
Prin intermediul Fraților Minori a cunoscut viața spirituală a Clarei de Assisi. La vârsta de 21 de ani a intrat la Clarise, într-o mănăstire fondată de ea însăși și unde a fost abatesă timp de mulți ani.

Sfântul Fidel din Sigmaringen
Era cunoscut sub numele de „avocatul celor săraci”, întrucât îi apăra gratuit pe cei fără bani. La vârsta de 34 de ani a îmbrăcat haina franciscană, devenind frate capucin.

Sfântul Bernardin din Siena
Frate franciscan de la sfârșitul Evului Mediu. Prin predicile sale umplea piețele de mulțimi de credincioși. Chiar și după moartea sa, petrecută la L’Aquila în anul 1444, Bernardin a continuat să promoveze pacea.

Sfântul Anton de Padova
Născut în Portugalia, având numele Ferdinand, alege să îmbrățișeze stilul de viață franciscan, purtând numele Anton, în ziua în care la Coimbra au fost aduse trupurile celor cinci frați decapitați în Maroc, acolo unde plecaseră să predice din voința sfântului Francisc.

Sfântul Bonaventura din Bagnoregio
În 1257 a fost ales Ministru general al Ordinului franciscan. A scris numeroase opere de teologie și de mistică și foarte cunoscuta biografie a sfântului Francisc, numită „Legenda maior”, din care s-a inspirat Giotto.

Sfânta Clara de Assisi
De duminica Floriilor (1211 sau 1212), la optsprezece ani, fuge de acasă și se îndreaptă spre Porțiuncula, unde este așteptată de Francisc și se stabilește într-o anexă apropiată bisericii San Damiano, restaurată chiar de Francisc. De la Francisc dobândește prima Regulă întemeiată pe sărăcie.

Sfântul Maximilian Kolbe
Arestat în 1941, a fost transferat în lagărul de la Auschwitz. A reușit să transforme disperarea în rugăciune, în așa fel încât mulți dintre deținuți au putut depăși acele momente. A fost omorât printr-o injecție cu acid fenic: franciscanul, martir  voluntar, și-a întins brațul rugându-se „Bucură-te, Marie”.

Sfântul Iosif de Copertino
A avut parte de trăiri mistice tot timpul vieții și care, prin rugăciune și pocăință, i-au adus faima de sfințenie. Iosif avusese darul levitației în timpul extazelor. A avut și darul științei înnăscute, motiv pentru care teologii îi cereau adesea opinia.

Sfântul Francisc din Assisi
Francisc reprezintă una dintre marile figuri ale omenirii, reușind să vorbească oricărei generații. Fascinația sa izvorăște din marea iubire față de Isus de la care, fiind cel dintâi, a primit stigmatele, semnul iubirii lui Cristos față de oameni și întreaga creație.

Sfânta Elisabeta a Ungariei
Înscrisă în cel de-al Treilea Ordin Franciscan, s-a dăruit cu totul celor săraci, vizitându-i pe bolnavi de două ori pe zi, devenind chiar cerșetoare și asumându-și mereu cele mai umile sarcini.

Sfântul Pius de Pietrelcina
Pe 20 septembrie 1918, fratele capucin a primit stigmatele lui Cristos, care vor rămâne deschise, dureroase și sângerânde timp de cincizeci de ani. A murit pe 23 septembrie 1968, la 81 de ani. A fost declarat venerabil în 1997, beatificat în 1999 și canonizat în 2002.

Distribuie cu: