Sfântul Francisc în viziunea lui Dante și a lui Giotto
De la poetica lui Dante la pictura lui Giotto, filosoful Cacciari ne prezintă figura lui Francisc, latura sa umană și istorică, revoluția sa ideologică centrată pe figura Christi.
Sfântul Francisc din Assisi predicând păsărilor - detaliu.
Distribuie cu:
„Portret dublu”, de Massimo Cacciari, este o operă ce n-ar trebui să ne întindă capcane. În studierea vieții lui Francisc, aparent o muncă simplă și ușoară, folosindu-ne de viziunea celor două importante figuri ale istoriei noastre (n. trad. Italia), nu e întocmai, ci în structura sa ni se descoperă ca fiind o lucrare extrem de critică, cu referințe culturale complexe și cu un limbaj ce se mișcă, alternativ, între planul filosofic, logic și teologic. De la poetica lui Dante la pictura lui Giotto, filosoful Cacciari (profesor de estetică la Universitatea „San Raffaele” din Milano) ne prezintă figura lui Francisc, latura sa umană și istorică, revoluția sa ideologică centrată pe figura Christi, ce va fi mereu un punct cardinal al vieții și scrierilor Sfântului. Figura esențială în promovarea valorii preaînalte care este Sărăcia [paupertas], dar nu ca simplă lepădare de bunurile lumești și vremelnice, ci ca simbol al nudității lui Cristos și ca atribut al bucuriei desăvârșite [laetitia].
Cacciari scrie: „Nu se disprețuiesc bunurile pământești pentru deșertăciunea lor, pentru efemeritatea și inconsistența lor. Cu toate că aceasta ar fi și acum atitudinea celui înțelept. Nu se renunță la ele pentru pacea contemplării. Să fim săraci înseamnă să ne eliberăm pentru a putea iubi desăvârșit. Pentru a fi în relație cu celălalt, într-un exod spre celălalt și nepăstrând nimic pentru sine. Sărăcia devine, atunci, bogăție a experienței, curiositas și […] condiție indispensabilă pentru a putea adăposti în noi chipuri, întâlniri, orice ființă sub specie aeternitas”.
Bucuria [laetitia] consistă în sentimentul de desfătare în Dumnezeu [frui Deo] și a Creației săvârșite de către el, iar ca să devii „minor” printre oameni reprezintă singura cale ce duce la adevărata bogăție. Cel care pune în practică cu sfințenie cuvintele lui Francisc trebuie să aibă puterea de a fi fericit chiar și în situațiile mai dificile. „Acesta este imperativul cel mai anevoios de urmat – ne avertizează autorul – dar Francisc nu are îndoieli: cel minor trebuie să fie fericit [lieto]. Dacă chipul său nu exprimă perfecta voioșie [hilaritas], el nu e cu adevărat sărac: „omne frates…debent gaudere” și chiar și atunci când se află printre cei bolnavi și leproși [infirmo set leprosos]”.
Pentru Cacciari, percepției lui Dante îi lipsește tocmai acest aspect, al bucuriei și smereniei. Dante scoate în evidență puterea, tenacitatea cu care Francisc s-a pus contra papei, spre deosebire de Giotto care ne indică, în schimb, în picturile sale din Bazilică, contururile unui Model universal prin care Francisc este reprezentativ pentru Assisi, pentru Biserică și pentru lumea întreagă.
Massimo Cacciari a arătat, sclipitor de altfel, ruptura profundă și divergențele existente între Dante și Giotto, între cei doi „meșteri ai vorbirii noastre”.
(traducere din limba italiană de fr. Carol Daniel Sabău)
∗∗∗
Material apărut pe www.sanfrancescopatronoditalia.it
