Sfântul Francisc și Maria, cerșetori împreună cu Isus și săraci asemenea lui.

Distribuie cu:

În Bazilica Inferioară a Sfântului Francisc din Assisi se poate admira una dintre cele mai interesante fresce aparținând lui Pietro Lorenzetti: Maria cu Pruncul între sfântul Francisc și sfântul Ioan Evanghelistul, datată între anii 1315-1319. Maria îi spune Pruncului să-l binecuvânteze pe sfântul din Assisi înaintea Apostolului iubit; ar fi vrut să se transmită pelerinilor că Francisc era „noul ales” al Mariei, chiar mai mult decât alesul „din vechime”, apostolul Ioan.

Era, fără îndoială, o exagerare, însă, cu toate acestea, e adevărat că Francisc a iubit-o pe Maica Domnului și, cu siguranță, a fost și el iubit de către ea. Pentru Francisc, Maria a fost cea care a împărtășit alegerile fundamentale ale lui Cristos, participând pe deplin la lucrarea de mântuire. Preaînaltul Tată – scria Francisc în Scrisoarea către credincioși – a vestit venirea Cuvântului „în sânul sfânt și glorios al Fecioarei Maria, din al cărui pântec a primit adevărata carne a umanității și fragilității noastre. El, care a fost mai presus de orice alt lucru, a vrut să aleagă în această lume, împreună cu preafericita Fecioară, mama sa, sărăcia” (FF 181-182).

Prin urmare, Maria reprezintă făptura cea mai intim unită dintre toate cu Fiul. Cristos a fost sărac și ea a fost împreună cu el. În Regula neconfirmată, invitând frații săi să meargă după pomană, le spusese că n-ar trebui să le fie rușine, ci, mai presus de toate, ar trebui să-și amintească de cum „Domnul nostru Isus Cristos, Fiul Dumnezeului celui Viu și Atotputernic, cu o față ca de cremene, nu s-a rușinat. Și a fost sărac și un străin, și a trăit din pomană, el și fericita Fecioară și ucenicii lui” (FF 31). Prin urmare, Maria a cerut de pomană împreună cu Isus, a fost săracă asemenea lui. Iată, de unde, frumusețea și măreția ei! Întrucât, după Francisc, omul este mare nu atunci când este mare în ochii lumii, ci atunci când este în ochii lui Dumnezeu, „deoarece omul valorează atât cât valorează înaintea lui Dumnezeu, atât și nu mai mult” (Îndemnuri XIX: FF 169).

De aceea, Francisc cânta laudele Mariei. În cinstea sa – scria Toma de Celano – cânta imnuri speciale, înălța rugăciuni, oferea dragostea lui, încât nicio limbă nu poate să descrie aceasta” (FF 786). Nu știm dacă printre „laudele” menționate de biograf ar fi vrut să includă și Salutarea Preasfintei Fecioare Maria. Cert este că această scriere rămâne una dintre cele mai frumoase ale Sfântului: „Bucură-te Doamnă, Sfântă Regină, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Marie, care ești fecioară făcută biserică și aleasă de Preasfântul Tată Cel din ceruri, pe tine te-a sfințit împreună cu Preasfântul și Iubitul Său Fiu și Sfântul Duh Mângâietorul; în tine a fost și este toată plinătatea harului și tot binele. Bucură-te, palatului lui; bucură-te, cortul lui; bucură-te, casă a lui; bucură-te, haină a lui; bucură-te, slujitoarea lui; bucură-te, Maica lui” (FF 259). El o prezintă, prin urmare, pe Maica Domnului ca ideal al locuinței Trinității, făptura în care sălășluiește trinitar, făgăduită celor care ascultă de glasul Domnului, se împlinește pe deplin, modelul oricărui credincios, imaginea desăvârșită a Bisericii. Francisc ne învață s-o iubim în felul acesta, cerându-ne s-o imităm în credința sa…

(traducere din limba italiană de fr. Carol-Daniel Sabău)

***

Material apărut pe www.sanfrancescopatronoditalia.it

Distribuie cu: