Sfântul Francisc și frații săi.

Distribuie cu:

Capitolul al VII-lea, din Regula (non bollata) pe care sfântul Francisc a redactat-o în anul 1221, îi îndeamnă pe toții frații ordinului franciscan să-și desfășoare munca la care au fost chemați, acționând în mod onest și în conformitate cu doctrina pentru care se fac vestitori. Fiecare dintre aceștia, așa cum e așternut în regula franciscană, va mânca din rodul muncii sale.

Cine, în schimb, nu va avea intenția să pună abilitățile sale la dispoziția semenului său, va putea chiar să mănânce mai puțin. Fiecare frate va fi ținut să folosească instrumentele cele mai potrivite activităților proprii (de la care va putea să obțină beneficii de primă importanță), continuând să împlinească – din prima linie de bătaie – numai fapte de bine, astfel încât răul și trândăvia să nu ducă sufletul spre adâncimile infernului. Cu aceeași dăruire, frații să împartă bunurile personale, îndepărtând orice dorință de posesiune ori de vrajbă, continuând să se roage și să facă cunoscute operele de bunătate și cuvintele de adevărată bucurie (acelea care vin și se nasc doar din Domnul) și, de asemenea, arătând bucurie și bună dispoziție dinaintea Tatălui ceresc, aceia care sunt datori pentru că au primit darul muncii.

Fiecare frate va trebui să muncească cu credincioșie, ținând vie întotdeauna datoria față de toate lucrurile duhovnicești, dar înainte de toate față de rugăciune. În semn de recunoștință pentru eforturile muncii lor, frații vor primi tot ceea ce este necesar propriei subzistențe, cu excepția banilor, întrucât ei sunt copilașii Sărăciei. Unele din aceste precepte, aparent anacronice față de timpurile pe care le trăim, au fost asumate și expuse în Piața Sfântului Petru de către papa Francisc care, în timpul uneia dintre predicile sale rostite concomitent simultan cu anul jubiliar, a reiterat importanța muncii ca făcând parte din planul providențial al unui Dumnezeu iubitor și binevoitor față de nevoile creaturii sale.

În același timp, Pontiful a subliniat cu voce convingătoare că fiecare om, prin intermediul muncii, este în măsură să-și îmbunătățească propria condiție existențială și pe cea a celor dragi ai săi, chiar contribuind, într-un spirit de împărtășire totală și senină, la creșterea economică, socială și culturală a țării de origine. Din acest motiv, papa Francisc a adus în atenția întregului mapamond situația lipsei locurilor de muncă ce afectează, îndeosebi, acele țări ce sunt lipsite de apă și alimentație și amenință și astăzi supraviețuirea acestor popoare.

Concepută ca o valoare fundamentală și esențială, munca se face, prin urmare, garantă a drepturilor de libertare și dreptate socială fără de care persoana ar lupta în zadar (îndeosebi în zilele noastre) să demonstreze facultățile sale umane și intelectuale. Fie spus, în schimb, cu toată sinceritatea, că scopul financiar al muncii – prestată uneori folosindu-se metode ilicite – nu ar trebui să justifice atitudini brutale și demne de dispreț, încât să amenințe sau să distrugă valoarea și integritatea oricărei vieți omenești.

(traducere din limba italiană de fr. Carol Sabău)

***

Material apărut pe www.sanfrancescopatronoditalia.it

Distribuie cu: