Sfântul Părinte Francisc la Curia Provincială
Relicvele Sfântului Francisc au ajuns la Curia Provincială din Bacău, prilej de reflecție asupra păcii, detașării de lume și chemării spre înălțimi.
Distribuie cu:
Pe data de 1 septembrie 2026, ziua mondială de rugăciune pentru îngrijirea creației, comunitatea noastră din Bacău de la Curia Provincială a avut bucuria de a avea în mijlocul ei relicvele Sfântului Francisc, prilej de reîmprospătare a spiritului franciscan de trăire creștină. La aceasta a contribuit chiar de la început și salutul părinților franciscani de „Pace și bine”.
Oare se poate spune că mai este important, în ziua de azi, într-o lume ce pune accentul pe bunurile materiale, o lume aflată într-o luptă acerbă după putere, ceea ce face tot mai puțin posibilă conectarea cu acele valori care aduc pacea în lume, în familii și în plan personal? Sf. Francisc a căutat pacea și, așa cum spune Sf. Părinte Papa Leon în rugăciunea pe care i-o adresează, a găsit-o în fața Răstignitului din bisericuța „Sfântul Damian”. În căutările lui a înțeles că nu o poate găsi decât prin detașarea de spiritul acestei lumi.
Spre deosebire de tânărul bogat din Evanghelie, care vine la Cristos și-L întreabă ce să facă pentru a se mântui — și care mai apoi renunță a împlini ce i s-a cerut —, Sf. Francisc renunță la toate și astfel află calea ce o căuta.
Este cunoscut din Izvoarele Franciscane faptul că, în mod miraculos, înțelegea graiul animalelor, comunicând cu ele. Într-o discuție cu fratele Leon, acesta îl întreabă de ce nu toate păsările cântă. Sf. Francisc îi răspunde că acestea pot fi împărțite în trei categorii. În prima sunt cele ce își fac cuibul pe pământ (de pildă, prepelițele, pitpalacul sau fazanii). O a doua categorie a celor ce nu cântă e reprezentată de acelea ce își fac cuibul și trăiesc în mult zgomot, agitație, pe sau în jurul apelor (pescărușii, berzele). Și a treia categorie este a celor ce se hrănesc cu stârvuri (șoimii, ciorile, corbii). Sunetul scos de aceste păsări este doar un țipăt de avertizare și de apărare a teritoriului lor.
„Mesajul Sf. Francisc ne sugerează să nu ne facem cuibul aspirațiilor noastre pe pământ, ci pe crengi cât mai înalte și aproape de cer.”
Omul de azi e apăsat de griji și preocupări ce nu-i mai lasă răgaz să-și ridice mai des privirea spre cer.
O narațiune ne spune că un pui de vultur a nimerit într-o ogradă printre găini și, crescând cu ele, a devenit cu timpul unul de-a lor după obiceiuri și hrană. Un vultur vrând să prade și zărindu-l printre găini rămâne uimit și-l întreabă:
„Ce faci aici? Tu ești vultur ca și mine. Ești făcut să zbori! E atât de frumos pe înălțimi, să vezi munții și pământul de sus!”
Acesta, ascultându-l în tăcere, la urmă a zis doar atât: „O fi frumos acolo sus cum zici tu, dar acolo sus sunt viermișori și grăunțe?” „Nu, nu sunt!” „Atunci rămân aici printre grăunțe. Mi-ajunge!”
Sf. Francisc ne propune și cheamă în același timp să ne regăsim adevărata noastră chemare. Creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, să aspirăm la acele valori care ne împlinesc și aduc adevărata pace în viețile noastre.
Să aspirăm la înălțimile chemării de vultur ce a fost pusă în noi, în detrimentul „grăunțelor” ce ne țin legați de pământ!
Rugă
Doamne ajută-mă să înțeleg Puterea și misterul rugăciunii Ca ea să-mi fie rugul Ce-mi mistuie tăciunii. Doamne ajută-mă să ies Din întuneric la lumină Și îmbracă-mă-n strălucirea Învierii tale sfinte. Doamne dă-mi înțelepciune Ca din drumurile-nguste Să-l aleg pe cel ce duce Totdeauna înspre Tine. Doamne ajută-mă să te cunosc mai bine Să vii, ca la Emaus, tălmăcindu-mi Tot ce scrie despre Tine. Apoi, la frângerea Cuvântului tău în mine Să mi se deschidă și mie ochii Să te recunosc și eu, și să-ți spun: ”Rămâi cu mine, Doamne” Când seara lumii mă atinge. Și de-oi vrea, ca fiu, cerându-mi partea Să plec pribeag prin lume Să mă ții de mână, Tată La o depărtare Nu mai mare Decât vârful buzelor Tale. Și când va veni și ziua Zborului final Când se va deschide ușa Tu să mă aștepți în prag.
Gheorghe Moldovan
