Sfântul Francisc, Duhul Sfânt și solemnitatea Rusaliilor.

Distribuie cu:

Înainte de toate, Francisc vedea în Duhul Sfânt pe cel care locuiește în inimile noastre, ca prezență a Trinității întregi. Același Duh care devine prezență vie și dătătoare de viață atât în Euharistie, cât și în Sfânta Scriptură. Mai mult decât atât, Duhul Sfânt ajută pe oricine în practicarea virtuților, în rugăciune, în lupta împotriva păcatului, în caritatea fraternă, după cum ne amintește Celano: „Seraficul Părinte era adesea atent să nu care cumva să treacă cu vederea vreo vizită a Duhului: când El se făcea prezent, îl primea și se bucura de mângâierea cu care era învăluit, până când Domnul îi îngăduia aceasta. În felul acesta, dacă era treptat copleșit de mângâierile harului în timp ce era silit la unele munci sau era pe drum, savura acele prea dulci mângâieri în diferite și frecvente momente. De asemenea, dacă era pe drum, se oprea, îi lăsa pe însoțitorii săi să înainteze, pentru a se bucura de noua vizită a Duhului și ca nu cumva să primească în zadar harul” (2Cel 95).

O altă tematică fundamentală în relația lui Francisc cu Duhul Sfânt este aceea a diferenței esențiale între Duhul Domnului și duhul cărnii. Duhul Domnului este același cu Duhul Sfânt, Cel care în orice moment ne șoptește și ne încurajează să pășim urmând exemplul și învățăturile lui „Cristos, Domnul nostru”. Duhul cărnii, în schimb, aparține celor care sunt atrași de înțelepciunea „lumii”. Francisc explică în mod clar în Regula neconfirmată: „(…) să ne păzim de înțelepciunea acestei lumi și de grijile cărnii. Duhul cărnii, de fapt, vrea și îi pasă mult să audă cuvinte frumoase, dar prea puțin de punerea lor în practică, și se preocupă mi de religiozitatea și sfințenia lăuntrică, ci vrea și tânjește după o religiozitate și sfințenie care să fie văzută de către oameni” (Rnb 17). Francisc a fost un om spiritual în adevăratul sens al cuvântului, el își dorea ca întreg Ordinul să celebreze mereu Capitulul general de solemnitatea Rusaliilor și, de asemenea, obișnuia să spună că Duhul Sfânt este ministrul general al Ordinului: „La Dumnezeu nu există preferințe de persoane, iar Duhul Sfânt, ministrul general al Ordinului, se coboară în aceeași măsură și peste cel sărac și peste cel simplu” (2Cel 193).

Pentru Francisc, totul începea cu lucrarea Duhului Sfânt, întrucât el le ducea pe toate la împlinire, îndeosebi el săvârșea acel miracol esențial în viața oricărui creștin: convertirea inimii. Este cunoscut acel episod în care o nobilă doamnă venise la Francisc ca să-i ceară rugăciuni pentru soțul ei cu deprinderi rele, care îi făcea viața un coșmar. Încredințându-se lucrării Duhului Sfânt, Francisc obținu convertirea acelei inimi păcătoase, în așa fel încât doamna aceea i-a adus laude și mulțumiri lui Dumnezeu, și, astfel, își putea trăi pe mai departe viața de căsnicie cu mai puține sacrificii, deoarece soțul ei începuse să-i slujească lui Dumnezeu asemenea ei (cf. LM XI,6). Simțea constant în el prezența Duhului Sfânt și îi îndemna mereu chiar și pe frați, și nu numai, să se bucure de prezența Duhului, să aibă încredere în el și în cuvintele venite de la el: „Aveți încredere în Domnul, cel care a învins lumea! El vorbește cu Duhul său în voi și prin voi, îndemnând bărbații și femeile să se convertească la el și să-i păstreze poruncile” (3Comp 36).

Viața lui Francisc a fost o viață adevărată și cu adevărat trăită în Duhul Sfânt, el pregătindu-se la solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt cu o bucurie pascală reală, unica perioadă din an când nu postea, un lucru rar la Sărăcuțul din Assisi.

(traducere din limba italiană de fr. Carol-Daniel Sabău)

***

Material apărut pe www.sanfrancescopatronoditalia.it

Distribuie cu: