Sensul spiritual al sportului
O conferință recentă organizată în Vatican sublinia valoarea socială și educativă a sportului. Sportul nu reprezintă doar un gest atletic, ci un echilibru între trup și spirit.
Distribuie cu:
Ce legătură există între sport și credința? Pentru a reflecta asupra tematicii, în octombrie trecut, Consiliul Pontifical pentru Cultură a inițiat în Vatican o primă conferință internațională sub titlul: „Sportul în serviciul umanității”. Evenimentul a adunat la aceeași masă pe papa Francisc, 15 lideri ai diferitelor religii și cele mai emblematice organizații naționale și internaționale din domeniul sportului.
Au fost prezenți, de asemenea, campioni precum Alex Del Piero, Bebe Vio, Giusy Versace. Un teren prielnic pentru a sădi noi inițiative. Scânteia a venit dintr-o frază rostită de însuși Papa: „Puneți-vă în joc, în viață ca și în sport”. De aici a apărut o reflecție pe mai multe voci, a căror roade se vor vedea în timp. Dosarul revistei Mesagerul sfântului Anton (n. trad. ediția pentru limba italiană), pentru luna aprilie, adună laolaltă rezumatele acelor lucrări, puternic susținute de către papa Francisc.
Mai jos puteți citi un interviu scurt cu Viviane Senna, sora lui Ayrton, marele campion brazilian de Formula 1, decedat în anul 1994.
Visul lui Ayrton
Viviane, sora pilotului brazilian de Formula 1, decedat în urma unui accident produs în timpul Marelui Premiu al Republicii San Marino din anul 1994, este președinta Institutului Ayrton Senna, înființat pentru a promova educația celor mai dezavantajați copii. Până acum, proiectul a implicat mai mult de 16 milioane de tineri.
De ce educația printre atâtea proiecte ce se puteau realiza?
Inegalitatea și lipsa oportunităților sunt cele care nu îngăduie majorității copiilor brazilieni să-și construiască un viitor. Educația este unul dintre cele mai importante mijloace care permit dezvoltarea personală. În special, sportul reprezintă un instrument aparte pentru educație, de valorificare a potențialului.
Obiective?
În fiecare an oferim acces educației la aproape 2 milioane de copii din toată Brazilia. Am împlinit, astfel, visul lui Ayrton. Cu puțin timp înainte să survină moartea sa, mi-a mărturisit că ar fi vrut să facă ceva pentru cei mai tineri. Nu a avut, însă, prilejul să o facă personal. În schimb astăzi acest vis a devenit realitate pentru atâția micuți brazilieni ce vor avea oportunitatea, asemenea lui Ayrton, să se dezvolte și să se realizeze pe deplin. Ayrton trăiește în acești copii.
Ce ar fi avut el de spus astăzi?
El nu pilota pentru câștiguri, nici pentru putere și nici pentru faimă, ci pentru că asta era firea lui, darul pe care Dumnezeu i l-a făcut lui. Dacă ar fi fost astăzi aici ar fi împărtășit pe deplin interesul Bisericii pentru sport. Este important ca oamenii să aibă posibilitatea să fie ei înșiși, întrucât atunci când sunt ei înșiși, ei strălucesc. Ei strălucesc ca atleți, ca persoane consacrate, ca antreprenori, ca artiști. Acordarea de oportunități tuturor oamenilor este marea sarcină a omenirii. Iar sportul are un rol cheie în această misiune.
(traducere din limba italiană de fr. Carol-Daniel Sabău)
***
Material apărut în ediția tipărită a revistei Mesagerul sfântului Anton (ediția pentru limba italiană), aprilie 2017. Textul se regăsește și on-line la adresa: www.messaggerosantantonio.it