Semnătura sfântului Francisc din Assisi

Distribuie cu:

Astăzi (n. trad. 25.03.2017), printr-o decizie fără precedent și în premieră, au fost prezentate împreună Carta de la Assisi și Scrisoarea către Fratele Leon. Singurele două scrieri autograf ale sfântului Francisc. Prima scriere este păstrată în Capela relicvelor din Bazilica Inferioară (Assisi), iar cea de-a doua scriere în Domul din Spoleto. Proiectul Sacra Vestigia – Francesco d’Assisi este coordonat de către Scrinium, în colaborare cu frații conventuali, Arhidieceza de Spoleto-Norcia  și Societatea Internațională de Studii Franciscane. Această inițiativă culturală și-a propus prezentarea a trei documente deosebit de prețioase și rare: Bula papală prin care papa Honoriu al III-lea a confirmat Regula Ordinului Fraților Minori (Solet annuere – 29 noiembrie 1223) și singurele două scrieri autograf ale sfântului Francisc.

Întregul corpus al Scrierilor franciscane e alcătuit din texte legislative: Reguli și Îndemnuri; din Rugăciuni și Laude, ce formează textele spirituale, și, în cele din urmă, cele unsprezece Scrisori dictate de către Sfânt, iar aici nu putem să nu amintim de scrisorile trimise sfântului Anton și Conducătorilor de popoare.

Ceea ce transpare din Scrierile Sărăcuțului este un „eu” smerit și retras cât să nuanțeze în „noi” omenirea întreagă și, poate mai mult, coralitatea creației. Din textele autograf, în schimb, pare să reiasă o disponibilitate a ascultării, respectul față de ritmul celuilalt, umplerea golurilor memoriei și respectul față de tragicul existenței însuflețite și neînsuflețite.

Aceste scrieri scot în evidență un Francisc fără dacă și fără parcă atunci când vine vorba de bunăvoința arătată aproapelui: „așa îți zic ție, fiul meu, asemenea unei mame…”. Apoi mai reiese o trăsătură extraordinară a libertății lăuntrice și exterioare. E interesant cum de termenul libertate nu apare sub niciun chip în scrieri, semn că aceasta nu a fost nicicând etalată, ci trăită. O arată cuvintele adresate fratelui Leon: „în orice chip ți s-ar părea că i-ai putea fi pe plac Domnului Dumnezeu și să-l urmezi pe calea sa și în sărăcia sa, să o faci cu binecuvântarea Domnului Dumnezeu și cu ascultarea mea”.

Iată, așadar, însemnătatea parcurgerii textelor dictate de către Francisc sau a celor scrise cu propria mână. Pentru Duccio Demetrio „actul scrierii înseamnă recuperarea timpului pierdut, vindecarea unor suferințe îndurate, ispășirea sensurilor culpei, cererea de iertare, compensarea cuiva deposedat de propriile sentimente sau chiar un act de milostivire față de sine însuși”. Sărăcuțul se alătură unei foarte mari mulțimi de fericiți și sfinți, de simpli credincioși sau persoane șovăielnice, dar care nu au ajuns nicicând cunoscuți asemenea lui. Felul de a scrie al lui Francisc e eminamente narativ-confesional, mai înainte de a fi un text literar.

Un lucru e cert: Francisc din Assisi este cunoscut de toți. Scrierile sale sunt traduse aproape în toate limbile pământului, chineză sau arabă, rusă sau malgașă. Iar totul a plecat de la aceea dorință de a trăi și de a vesti Evanghelia, ținând piept obiceiurilor și uzanțelor timpului, obiceiurilor și uzanțelor Bisericii. Utilizând pentru prima dată limba vorbită în popor. Codicele 338 cu al său „Cântec al Creaturilor”, înainte de a fi punctul de pornire al limbii italiene reprezintă o mărturie.

Oricine, până la urmă, începând cu biografii săi din zilele noastre, după cum o afirmă și autoritarii istorici franciscani, are un Francisc al său. Textele autograf sunt Francisc.

(traducere din limba italiană de fr. Carol Daniel Sabău)

***

Material apărut pe www.sanfrancescopatronoditalia.it

Distribuie cu: