Sărbătoarea Bazilicii din Assisi
Începând cu primele Vespere ale sărbătorii „Sfințirii Bazilicii Sfântului Francisc din Assisi”, 23 și 24 mai 2019, frații capitulari au participat la celebrările tipice sărbătorii din Bazilică.

Distribuie cu:
Vesperele au fost prezidate de Custodele din Sacrul Convent, pr. Mauro Gambetti, care a ținut și cuvântul de învățătură, amintind că, încă de la începutul ei, Bazilica a fost un far de lumină pentru întreaga creștinătate, experiență ce se simte și în zilele noastre, după 800 de ani de existență.
Vineri, 24 mai 2019, Sfânta Liturghie a fost prezidată de episcopul locului, mons. Domenico Sorrentino. Cu un entuziasm evident, episcopul a amintit rolul Bazilicii și angajamentul personal în menținerea ei vii, spre binele pelerinilor din întreaga lume. În același timp și-a exprimat bucuria de a-i saluta pe frații capitulari, prezenți la Assisi, pentru cel de-al CCII-lea Capitul General.
După micul dejun, fratele Silvestro Bejan, delegatul general CEFID, a organizat o întâlnire cu imamul de Perugia, Abdel Qader, și cu imamul de Milano, Sergio Yaha Pallavicini, președintele musulmanilor din Italia, amintind de întâlnirea sfântului Francisc cu Sultanul de Egipt, Al Kamil, Al Malek, acum 800 de ani în urmă. După discursurile din sala Dono Doni, frații capitulari au vizitat mostra fotografică, despre sus amintita întâlnire, precum și muzeul din Sacrul Convent, unde sunt expuse manuscrise ce descriu întâlnirea dintre Sfântul Francisc și Sultan.
După aceste momente, frații capitulari au continuat lucrările capitulare, prezentând în plen sintezele lucrărilor pe grupuri, ce scot în evidență principalele provocări actuale ale Ordinului Fraților Minori Conventuali și ale Bisericii universale.
Cu această încărcătura spirituală, după lucrări aprofundate în grupuri și în plen, frații capitulari s-au pregătit pentru alegerea noului Ministru General, care va avea loc mâine, sâmbătă, 25 mai, a.c.