Să locuim în lume
Ființa umană trăiește nu doar ocupând un spațiu, ci dându-și sens, construindu-și o istorie de viață și fixându-și un proiect. Să rămânem în speranță este datoria ce ne-a fost încredințată.
![](https://ofmconv.ro/wp-content/uploads/2019/09/sll_19.jpg)
Distribuie cu:
În anul 1951, filozoful Martin Heidegger a susținut o conferință intitulată „A construi, a locui, a gândi”, o conferință care reprezintă și astăzi un punct prețios de plecare în a gândi modul nostru de a fi în lume. Orașul este „construit”. Trăim prinși în fabricații, în lucruri ce vorbesc despre ingeniozitatea umană și puterea tehnologiei. O „bulă” în care se vede doar omul și produsele sale.
A construi este o condiție instrumentală a vieții, dar o condiție cu un sens mult mai larg. Un sens antropologic care are legătură și cu ceea ce instrumental nu este: memoria, relațiile, conceptele transpuse în organizarea spațiilor.
Doar ființa umană locuiește: nu doar ocupând un spațiu, ci dându-și sens, construindu-și o istorie de viață și fixându-și un proiect. Cât privește corporeitatea, „construim” pentru a ne proteja pe noi înșine și pentru a ne desfășura activitățile. Dar cât privește ceea ce suntem relație, simbol gândire, speranță, „locuim”.
Sensul fundamental al locuirii este grija. Același Cuvânt cândva s-a făcut carne și „a locuit” între noi. Locuirea ține de o alianță între protecție și deschidere, între intimitate și convivialitate, între interioritate și exterioritate. Spațiul locuit nu poate fi redus doar la funcționalitatea sa, este custodele memoriei și al duratei, teatrul poeziei zilnice. Orașul, casa, casa comună care este lumea întreagă trebuie să fie „locuite”. Ținând cont că, așa cum a scris Hannah Arendt, „nu Omul, ci oamenii locuiesc această planetă. Pluralitatea este legea pământului”. Să rămânem, împreună, în speranță este datoria ce ne-a fost încredințată. Putem fi la înălțime.
* * *
Material apărut pe www.messaggerosantantonio.it