Roman: Zi de reculegere
Sâmbătă, 22 mai 2021, la Institutul Teologic Franciscan din Roman, a avut loc o zi de reculegere pentru persoanele consacrate din zona Roman, timp de pregătire pentru marea Sărbătoare a Rusaliilor.
Distribuie cu:
Fiind în luna mai, lună închinată Preasfintei Fecioare Maria, și în ajunul Sărbătorii Rusaliilor, am dorit să aprofundăm mai mult legătura intimă care există între Sfânta Fecioara Maria și Duhul Sfânt. Asemenea apostolilor adunați în Cenacul împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, tot la fel, o parte dintre persoanele consacrate din această zonă, frați și surori, ne-am adunat pentru a asculta Cuvântul Domnului și pentru a ne ruga. Îndrumător a fost pr. Iacob Fabian, OFMConv.
După primirea fraternă din partea părintelui guardian al Conventului „Sf. Francisc de Assisi”, ne-am reunit în spirit de rugăciune în capela Institutului, invocându-l pe Duhul Sfânt, prin cântul nostru, lăsându-ne luminați și călăuziți de El și conduși de pr. Fabian, pentru a aprofunda cât mai bine acest mister. Făcând referință la spiritualitatea sfântului Maximilian Maria Kolbe, ne-a explicat care este „Lucrarea lui Dumnezeu în Neprihănita Fecioară Maria”, aceasta fiind și tema meditației zilei.
Între toate asemănările posibile, Maria este ființa cea mai desăvârșită, deoarece, „încă din veșnicie (…), Dumnezeu a prevăzut în ea o creatură care în niciun aspect, fie el cât de mic, să nu se fi îndepărtat de El, care să nu fi irosit nici un har, care să nu se fi înstăpânit de niciun lucru primit de la El”. Ea este cea mai sublimă creatură a Tatălui: „Dumnezeu a văzut din veșnicie o ființă perfectă în toate aspectele, necontaminată de vreo pată a păcatului și în care reflectă atribuțiile Sale divine”.
Din maternitatea divină izvorăsc toate harurile dăruite Preasfintei Fecioare Maria. Este Mama Fiului Isus; ea este Neprihănită și Mamă. Referitor la aceste doua privilegii, sfântul Maximilian afirmă: „Însă tu, o Neprihănită, cine ești? Nu ești doar creatură, nu ești doar fiică adoptivă, ci ești Mama lui Dumnezeu, nu doar mamă adoptivă, ci adevărată Mamă a lui Dumnezeu (…)”. Deseori afirmăm că Maria este modelul persoanelor consacrate. Da, așa este! În ea avem exemplul cel mai sublim de unire intimă cu Dumnezeu Trinitate. Ea ne arată ce înseamnă să fii Mireasă și Mamă.
După această expunere profundă și provocatoare, am avut un timp de meditație personală precum și ocazie de spovadă. La ora 11.30 am avut Sfânta Liturghie, invocându-l pe Duhul Sfânt să coboare asupra noastră cu toate darurile sale. Sfânta Liturghie a fost prezidată de pr. Cristian Blăjuț, OFMConv., vicar episcopal și responsabil diecezan cu viața consacrată și concelebrată de ceilalți preoți participanți. Pr. Cristian, în cuvântul său de învățătură, ne-a îndemnat să recunoaștem prezența Duhului Sfânt în viața noastră, dar și în frații și surorile de lângă noi.
A urmat masa de prânz, moment de împărtășire și de comuniune fraternă, iar după-amiază am avut și un moment de adorație la Preasfântul Sacrament, animat de pr. Alexandru Olaru, OFMConv.
Sfânta Fecioară Maria, mijlocitoarea harurilor cerești și Mireasa Duhului Sfânt să ne fie călăuză în consacrarea noastră!
* * *
Sâmbătă, 22 mai 2021, la Institutul Teologic Franciscan din Roman, a avut loc o zi de reculegere pentru persoanele consacrate din zona Roman, timp de pregătire pentru marea Sărbătoare a Rusaliilor. #Paceșibine!
Publicată de Provincia OFMConv. din România pe Luni, 24 mai 2021