Simpozion internațional la Roman

Distribuie cu:

Simpozionul, moderat de pr. asist. univ. Adrian Sorin Giurgi, a fost deschis cu cântecul pascal „Cristos a înviat din morți”, urmat de salutul de bun venit adresat tuturor celor prezenți, preoți profesori, profesori laici, seminariști și studenți, precum și alte persoane interesate de filosofie sau de tema simpozionului.

Pr. lect. univ. dr. Mihai Afrențoae, în calitate de Rector al Institutului, a ținut să contextualizeze organizarea și programul evenimentului care a cuprins conferințe, comunicări și momente de dialog, afirmând importanța gândirii filosofice de inspirație creștină și franciscană în formarea integrală a tinerilor seminariști și teologi, precum și a oamenilor în general.

Prima conferință, susținută de filosoful Dario Antiseri, a reușit să acapareze imediat atenția publicului, provocat, încă din start, cu o serie de citate și întrebări menite să-i pregătească starea de spirit favorabilă reflecției ce avea să urmeze și care s-a concentrat în jurul unor concepte de bază privitoare la raportul istoric, logic și metodologic dintre ideile metafizice și teoriile științifice, dintre rațiunea filosofică și credința religioasă.

Plecând de la premisa popperiană potrivit căreia teoriile științifice sunt și rămân falsificabile, mereu sub asediu, Antiseri a ridicat problema în ce măsura rațiunea „științifică”, adică limitată și supusă erorii, poate ridica pretenția de a da un răspuns adecvat la „marea întrebare” cu privire la sensul vieții. Conform filosofului nostru, răspunsul la problema sensului nu poate fi dat de știință și nici de filosofie, ci de credință, așa cum de altfel, au susținut și alți doi mari filosofi contemporani, L. Wittgenstein („Rugăciunea este gândul îndreptat către senul vieții” și „sensul vieții îl putem numit Dumnezeu”) și N. Bobbio („tocmai pentru că marile răspunsuri nu sunt la îndemâna filosofiei, omul rămâne o ființă religioasă”), citați de Dario Antiseri la finalul conferinței sale.

A urmat comunicarea pr. lect. univ. dr. Sebastian Diacu cu titlul „Continuitate și discontinuitate în Istoria gândirii și creativității franciscane: înainte și după Conciliul Vatican II”. Autorul a scos în evidență principalele momente istorice și pe cei mai de seamă autori ai mișcării franciscane care și-au adus aportul creativ la dezvoltarea gândirii și culturii în totală sintonie cu idealurile creștine ale fondatorului lor sfântul Francisc de Assisi.

Pe aceiași linie, pr. conf. univ. dr. Ștefan Acatrinei în comunicarea cu titlul „Actualitatea filosofiei sf. Francisc de Assisi” a ținut să sublinieze că deși întemeietorul Ordinului Franciscan nu a fost un „filosof” în adevăratul sens al cuvântului, a reușit să deschide omenirii prin forța inspirației sale originale, o perspectivă de gândire a cărei bogăție a fost ulterior teoretizată și pusă în valoare de urmașii săi care au armonizat, într-un mod fericit, și de aceea rodnic, gândirea cu trăirea vieții creștine pe urmele Sărăcuțului din Assisi.

În a doua parte a simpozionului, s-a acordat un spațiu extins conferinței pr. Orlando Todisco OFMConv, ce a avut ca temă „De la rațiunea normativă la voința creativă. Propunerea franciscană pentru o nouă cultură”.

Părintele Todisco, un mare cunoscător al gândirii de sorginte franciscană, prin măiestria oratorică și prin forța argumentelor enunțate și susținute, a reușit să ia cu el pe cei prezenți într-un „maraton” filosofic, având ca start următoarea întrebare: De ce mesajul creștin nu reușește să transforme istoria și lumea oferindu-i pacea mult dorită? Potrivit lui Todisco un posibil răspuns la această întrebare ar fi acesta: una dintre cauzele acestei situații este sărăcirea sau slăbirea perspectivei de gândire iudeo-creștine ce se datorează orientării predominante a culturii occidentale, caracterizată de primatul rațiunii, manifestat mai ales prin intermediul cunoașterii științifice și tehnologice. După ce, am ajuns să culegem roadele acestei culturi, de ce – s-a întrebat părintele Todisco – nu am încerca o nouă cale, și anume, de a opune primatului rațiunii primatul voinței, iar consecinței primatului rațiunii, respectiv dreptului de a fi, concepția după care a fi este un dar?

În cadrul conferinței, autorul a pledat pentru această propunere pe care a susținut-o printr-un lung șir de argumente și intuiții specifice gândirii franciscane. Această școală, intuind pericolul primatului rațiunii – acesta este sensul difidenței sfântului Francisc față de știința academică – care ar fi trebuit să ducă la creșterea puterii noastre, dar care, de fapt, a sărăcit de sens lumea -, a deschis un alt drum, prin acordarea primatului absolut voinței, deci libertății creative și gratuității, și prin afirmarea că lucrurile sunt opera unei voințe care ar fi putut să nu le voiască sau să le voiască într-un alt mod, adică sunt un dar.

În felul acesta, este schimbat registrul interpretativ al întregii istorii a lumii, de la creație la răscumpărare, întrucât istoria lumii este înțeleasă ca o comunicare gratuită a vieții pe care Dumnezeu a voit să o reverse în afara sa. Lumea este expresia („exitus”) „paternității” lui Dumnezeu în timp. Această viziune nu este ușor de acceptat, din moment ce rațiunea solicită cercetarea rațiunilor lucrurilor sub autoritatea primatului său. Sursa sau izvorul darului nu este rațiunea, ci voința – altfel spus, intenția profundă a ființei constituită din gratuitate.

Conform părintelui Todisco, până când se rămâne sub domnia rațiunii, ieșirea în afara circuitului lui „de ce?” este imposibilă,  ca de altfel și dăruirea totală de sine celuilalt, fără prejudecăți și fără condiții.

Oare logica darului – s-a întrebat autorul la final – înseamnă soluția la toate problemele lumii? Răspunsul său a fost că logica darului nu rezolvă problemele, dar poate împiedica, cel puțin apariția unora dintre ele, mai ales ale acelora care pun în pericol omenirea de astăzi.

Ultima comunicare a aparținut pr. lect. univ. dr. Cazimir Ghiurca și a avut ca titlu: „Valoarea experienței practice în gândirea filosofică franciscană”. Părintele Cazimir a indicat principalele rațiuni pentru care concepția potrivit căreia mișcarea franciscană s-a arătat reticentă față de studiu și cultură este falsă. În plus, a susținut cu argumente, atenția pe care filosofii și teologii franciscani a acordat-o studiului și cercetării, dar nu ca atare, sau pur și simplu, ci orientate spre viață, spre trăire, spre mărturie.

La finalul conferințelor și comunicărilor, s-au putut adresa întrebări autorilor lor, astfel încât întâlnirea a constituit și o frumoasă ocazie de împărtășire și dialog pe marginea unor subiecte de interes atât din perspectivă filosofică și teologică cât și creștină și umană, în general.

În încheierea simpozionului, atât pr. Adrian Sorin Giurgi, moderator, cât și pr. Mihai Afrențoae, Rector, au mulțumit celor care și-au susținut conferințele și comunicările, precum și celor prezenți pentru interes și participare, împărtășind urarea comună de a trăi și promova valorile creștine și franciscane în cultura și societatea de astăzi.

[ *** ]

Distribuie cu: