Loading...

Roman: Simpozion dedicat Episcopului Anton Durcovici

Distribuie cu:

Miercuri, 14 mai 2014, cu prilejul apropierii beatificării Episcopului Anton Durcovici, la Institutul Teologic Franciscan din Roman, s-a desfăşurat simpozionul intitulat: «Credinţa noastră este viaţa noastră» (Card. Iuliu Hossu). Acest simpozion evocă imaginea înaintaşilor noştri care au suferit pentru credinţa lor şi anume: Episcopul martir Anton Durcovici, Slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal şi Pr. Martin Benedict. 

Simpozionul a fost organizat de către Facultatea de Teologie Pastorală în colaborare cu Facultatea de Filosofie “I. Duns Scotus” (ITRCF), Facultatea de Teologie Romano-Catolică (UAIC-IAŞI), Academia “Petru Tocănel” şi Liceul Teologic Franciscan din Roman.

Moderatorul acestui simpozion a fost pr. prof. univ. dr. Maximilian Pal, decanul Facultăţii de Teologie Pastorală, care a transmis mesajul părintelui provincial Emilian Cătălin care îl citează pe părintele Petru Albert care scrie într-un articol din Mesagerul (1998):

„Dorim şi nădăjduim că nu se va întârzia ca Sfântul Părinte Papa, să-l canonizeze să-l declare sfânt pe episcopul Anton Durcovici martir al credinţei, la Iaşi la scaunul său de episcop. Atunci toată ţara românească, se va îmbrăca în podoaba mantiei de purpură, simbolul sângelui de martir. Românii îşi vor inunda faţa în propriile lor lacrimi de bucurie ca niciodată iar România se va urca pe înalta culme a demnităţii la acelaşi nivel cu popoarele care sunt mândre cu sfinţii lor. Fericească-se poporul nostru binecuvântat pe pământul ţării noastre cu sângele martirului episcop Anton Durcovici”.

După care a urmat mesajul episcopului de Iaşi, Mons. Petru Gherghel, transmis de către Pr. drd. Isidor Iacovici:

„Vă felicit pe toţi pentru această binecuvântată iniţiativă cu care doriţi să întâmpinaţi marea sărbătoare, din ziua din sâmbătă 17 mai, a declarării de fericit a Episcopului martir Anton Durcovici, păstorul nostru ce ne-a iubit până la moarte, asemenea lui Cristos marele păstor al sufletelor noastre. Vă salut cu bucurie pe toţi şi pe fiecare în parte şi doresc ca această întâlnire de suflet să facă să crească în toţi convingerea că numai acel popor este fericit care îl are pe Dumnezeu ca singurul Domn, potrivit cu deviza: Beatus populus cuius Deus est Dominus. Suntem fericiţi că mulţi alţi din poporul nostru episcopi, preoţi, persoane consacrate, laici au vrut să spună prin viaţa şi mărturia lor: „credinţa noastră este viaţa noastră”.

În continuare, pr. prof. univ. dr. Maximilian Pal, a precizat conferinţa care va urma: «Linee di procedura per l’introduzione di una causa di beatificazione». ( Modalităţile de procedură pentru introducerea unei cauze de beatificare) susţinută de către Av. dr. Carlo Fusco.

Acesta precizează etapele procesului de canonizare în conformitate cu normele canonice ce se desfăşoară în două faze: faza diecezană şi faza romană. Sfântul Scaun la cererea episcopului acordă nihil obstat procesul de beatificare.

Episcopul procedă în numirea unui postulator pentru faza romană. Postulatorul cere Congregaţiei numirea unui Relator care începe munca de cercetare. Episcopul împreună cu Relatorul prezintă Positio, preşedintelui Congregaţiei pentru cauzele sfinţilor. Teologii consultanţi discută asupra analizei Positio şi acordă votul negativ sau pozitiv. Sfântul Părinte Papa autorizează Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge decretul prin care se recunoaşte: martiriul, viaţa de sfinţenie.

Un alt aspect menţionat a fost faptul că procesul de canonizare unui Servitor al lui Dumnezeu reprezintă şi o muncă pastorală. Sfinţenia acestuia trebuie să fie recunoscută şi de către popor  vox popului, vox Dei.

Pr. drd. Alois Moraru a prezentat conferinţa: «Episcopul Anton Durcovici, de la leagăn până la mormânt». În această conferinţă părintele a ilustrat folosindu-se de documente, fotografii, de broşurile biografice de cărţile ce s-au scris despre martiriul episcopului Anton Durcovici pentru a crea cadrul istoric de la leagăn până la mormânt.

Episcopul Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888, în Bad Deutsch-Altenburg, în Austria. La vârsta de şase ani a venit la Iaşi, unde a frecventat cursurile Şcolii Elementare a Parohiei Catolice. La 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma, pentru a-şi continua studiile teologice la Colegiul „De Propaganda Fide” (1906-1911). A fost sfinţit preot, la 24 septembrie 1910, în bazilica „Sfântul Ioan din Lateran” (Roma) şi s-a reîntors în ţară, la 11 august 1911. După 1911 a fost mai mulţi ani prefect de studii şi profesor la Seminarul Arhiepiscopal „Sfântul Duh” şi şcolile arhiepiscopale „Sfântul Iosif” şi „Sfântul Andrei” din Bucureşti. La 30 octombrie 1947, papa Pius al XII-lea l-a numit episcop de Iaşi.

A fost consacrat la 5 aprilie 1948, în catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti, de nunţiul apostolic Gerald Patrik O’Hara, şi înscăunat, în catedrala din Iaşi, la 14 aprilie, acelaşi an. La 17 ianuarie 1949 a fost numit şi administrator apostolic al Arhidiecezei de Bucureşti. La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popeşti-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, a fost arestat de Securitate şi închis la Bucureşti (26 iunie – 4 mai 1951), Jilava (4 mai – 17 septembrie 1951) şi, apoi, la Sighetu Marmaţiei (la 18 septembrie 1951), unde, în urma bătăilor şi a înfometării, a murit la 10 decembrie 1951, fiind înmormântat în Cimitirul Orăşenesc din localitate. Procesul de canonizare al episcopul Anton Durcovici a început cu faza diecezană, la 25 martie 1997, continuând, la 8 februarie 2010, cu faza romană.

Următoarea conferinţă intitulată: «Episcopul martir Anton Durcovici – martor al lui Isus Cristos»  susţinută de către pr. drd. Isidor Iacovici.

Părintele a prezentat cea de-a doua cauză cea apostolică şi motivele pentru care episcopul Durcovici trebuie să fie declarat sfânt.

Ideea beatificării episcopului Anton, aparţine foştilor studenţi deveniţi preoţi şi care activează în Germania sau în alte locuri din lume. Aceştia au început să adune mărturii, documente, pe care le înmânează episcopului de Viena pentru că în România în anii 80 nu se putea vorbi de aşa ceva. Primele documente au fost adunate de Mons. Florian Müller care ne lasă prima biografie despre Durcovici.

După ce a căzut Cortina de Fier documentele au fost prezentate Episcopului de Iaşi Petru Gherghel care este actorul cauzei. Primul postulator în faza romană, a fost  Mons. Anton Lucaci, cercetarea urmată în continuare de pr. Isidor Iacovici.

La 28 februarie 2013, la Vatican, s-a dat votul afirmativ argumentării teologice a martiriului episcopului Durcovici. La 15 octombrie 2013, la Vatican, membrii Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în unanimitate, au exprimat părerea pozitivă asupra martiriului şi virtuţilor episcopului Anton Durcovici. La 31 octombrie 2013 papa Francisc a recunoscut martiriul episcopului Anton Durcovici.

Părintele subliniază faptul că în viaţa Episcopului Anton Durcovici există o legătură strânsă între iubire şi sacrificiu. Dovada unei iubiri perfecte se regăseşte în spiritul de sacrificiu. Marea iubire pentru Cristos l-a ajutat pe Episcopul Anton Durcovici să suporte Calvarul suferinţelor până la sfârşit. Prin exemplu său Durcovici ne dovedeşte că Evanghelia poate fi trăită, mărturisită de către toţi oamenii din toate timpurile.

În a doua parte a simpozionul a fost prezentată conferinţa: «Slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal, martira curăţiei», susţinută de pr. conf. univ. dr. Damian Gheorghe Pătraşcu.

Părintele Pătraşcu este postulatorul acestei cauze şi cel care a strâns  documente, mărturii care atestă virtuţile şi faima de sfinţenie a Veronicăi Antal. Cine a fost Veronica Antal?

S-a născut la Nisiporeşti, comuna Boteşti, judeţul Neamţ în ziua de 07 decembrie a anului 1935, din părinţii Iova şi Gheorghe şi a fost botezată în biserica parohială din Hălăuceşti a doua zi, 08 decembrie în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri. Părinţii ei, fiind ocupaţi cu muncile câmpului, copila a fost crescută mai mult de bunica sa Zarafina care a căutat să inspire Veronicăi dragostea faţă de Cristos, faţă de Biserică, conducând-o în primii paşi pe calea credinţei.

În ziua de 24 august 1958, întorcându-se de la Sf. Liturghie din parohia Hălăuceşti unde fusese administrat şi sacramentului Sf. Mir este atacată de un tânăr pe nume Pavel Mocanu care voia să-i păteze viaţa feciorelnică închinată lui Dumnezeu. După 42 de lovituri de cuţit îşi dă viaţa şi pleacă pentru totdeauna să-l întâlnească pe Mirele său divin Isus Cristos, întâlnire pe care şi-o dorea atât de mult.

„Îngerilor, scrieţi în Cartea vieţii: Isus este al meu iar eu sunt al lui Isus”. Printre puţinele cuvinte rămase în scris de la această tânără creştină catolică din Moldova se află şi cuvintele de mai sus, scrise pe un bileţel, dovadă a dăruirii sale totale faţă de Isus, Mirele ceresc.

Ultima conferinţă a fost susţinută de către pr. dr. Eusebio Bejan având ca temă: «Martin Benedict sub vremi» care ilustrează viaţa lui Martin Benedict, frate minor conventual, preot şi medic exemplu de mare credinţă şi rugăciune.

Doctorul şi preotul Martin Benedict s-a născut la Galbeni, la 31 iulie 1931. Şcoala elementara a urmat-o în localitatea natală, între anii 1938-1944, după care s-a înscris, pentru a deveni preot, la Seminarul franciscan din Hălăuceşti, unde a urmat cursurile gimnaziului între anii 1945-1948. A intrat în secret în Ordinul Franciscan călăuzit de Pr. Gheorghe Pătraşcu. Face noviciatul şi profesiunea simplă în anul 1976, iar cea solemnă în anul 1979. La 14 septembrie 1980, în mare taină, este hirotonit preot în biserica din Slănic Moldova de către episcopul Alexandru Todea.

A continuat să fie medic la Oneşti şi nu a putut sluji ca preot în public. Domnul l-a chemat la cele veşnice la 12 iulie 1986. În testamentul său a cerut să fie înmormântat în satul natal, Galbeni.

Părintele afirmă că Martin Benedict iubea sărăcia, umilinţa, îi iubea pe propriii duşmani nu era preocupat de carieră şi onoruri. Considera „religia creştină ca fiind o rază a focului iubirii adusă din cer de Isus care învăluie pe toţi oamenii fără deosebire de sex, naţionalitate, religie sau convingeri politice”.

La încheierea simpozionului pr. prof. univ. dr. Maximilian Pal, a făcut o analiză de ansamblu a tuturor temelor susţinute şi a concluzionat că în alegerile noastre trebuie să avem curaj în căutarea adevărului, curaj în a înainta în sfinţenie chiar dacă acest lucru presupune martiriul. Numărul martirilor este mare şi exemplul lor rămâne pentru totdeauna.

Fr. Mihai Percă

[AFG_gallery id=’104′]

Distribuie cu: