Distribuie cu:

După celebrarea trecerii sfântului Francisc în casa Tatălui, în ziua de 3 octombrie 2015, cunoscută în tradiţia franciscană sub denumirea de Transitus Sancti Francisci, a urmat în ziua 4 octombrie, sfinţirea a nouă diaconi, la Institutul Teologic Franciscan din Roman, prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare rostită de PS Aurel Percă.
Pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, au fost sfinţiţi opt diaconi şi un diacon pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini. La această sărbătoare au participat Pr. Provincial Emilian Cătălin, Pr. Lucian-Iosif Dumea, custode al Fraţilor Capucini din România, câţiva asistenţi din Definitoriul General al Ordinului Franciscan, profesorii de la seminar, preoţi din dieceză, rude şi prieteni şi, de asemenea, mulţi credincioşi.

La începutul Liturghiei, pr. Eugen Răchiteanu a adresat un salut de bun venit, tuturor oaspeţilor. După care pr. Sebastian Diacu, a evocat, printr-un discurs, reorganizarea Provinciei Franciscane cu precădere situaţia Institutului Teologic Franciscan din Roman. După Evanghelie, candidaţii şi-au exprimat încă odată, în mod public, dorinţa de a-l sluji pe Cristos şi Biserica lui, prin a răspunde prezent la chemarea Bisericii, atunci când fiecare candidat s-a auzit strigat pe nume de rectorul formator al Institutului, părintele Anton Mărăndescu, după cum urmează:

Din partea Ordinului Fraţilor Minori Conventuali – Provincia „Sfântul Iosif” din România:
Fr. Marius Balint  (Horgești, BC)
Fr. Andrei Bejan (Galați, GL)
Fr. Gabriel Anton Ferenț (Șcheia, IS)
Fr. Daniel Gal  (Luizi Călugăra, BC)
Fr. Mihai Ciprian Hortolomei (Huși, VS)
Fr. Cesar Nanea (Călărași, CL)
Fr. Iulian Robu (Săbăoani, NT)
Fr. Dan Ciprian Vătămănelu (Tămășeni, NT)

Din partea Ordinului Fraţilor Minori Capucini – Custodia „Fericitul Ieremia” din România:
Fr. Eduard Laurenţiu Imbrea (Tuta, BC)

După omilie a urmat ceremonia de consacrare a tinerilor întru diaconat prin impunerea mâinilor PS Aurel Percă. Răspunsul la întrebările episcopului, rugăciunea, litania tuturor sfinţilor, impunerea mâinilor, îmbrăcarea hainelor, încredinţarea Evangheliei, oferirea păcii – au făcut parte din ritul hirotonirii diaconilor. Pentru hirotonirea la diaconat, numai episcopul impune mâinile, semnificând astfel că diaconul este în mod deosebit unit cu episcopul în îndatoririle diaconiei sale. Diaconii participă într-un mod deosebit la misiunea şi la harul lui Cristos. Hirotonirea îi marchează cu o pecete (caracter) pe care nimic nu o poate şterge şi care îi face asemenea chipului lui Cristos care s-a făcut diacon, adică slujitorul tuturor.
În final, unul dintre părinţii diaconi a adresat un cuvânt de mulţumire tuturor celor care, într-un fel sau altul, i-au ajutat să se pregătească pentru acest moment.
Corul Institutului Franciscan a fost pregătit şi dirijat de către pr. Cristian Dumea. Înainte de finalul Sfintei Liturghii, a fost intonat cântecul: Salve Sancte Pater (Salve, sfinte Părinte, lumina patriei, modelul Minorilor, oglinda virtuţilor, calea dreptăţii, normă de viaţă: condu-ne din surghiunul trupului la împărăţia cerească).

Din omilia, PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi

Cucernici părinţi concelebranţi, dragi candidaţi la treapta diaconatului, dragi studenţi şi elevi, iubiţi frați şi surori în Cristos! Sub privirile Sfântului Francisc din cer, dar şi a acestei statui care ne aminteşte de Sărăcuţul din Assisi, celebrăm acest moment deosebit din viaţa Provinciei. Un moment de bucurie şi pentru Biserică locală, ridicarea la treapta diaconatului a nouă tineri, opt din Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, şi un frate din custodia Fericitului Ieremia a Fraţilor Capucini. O bucurie pentru superiorii lor, dar o bucurie pentru noi toţi. Văzând cum tineri astăzi, auzind chemarea Domnului, părăsesc toate, şi asemenea lui Francisc îmbrăţişează sărăcia, ascultarea şi castitatea pentru a fi slujitori disponibili; pentru a fi vestitori ai Evangheliei şi pentru a sluji altarul, pe cei săraci, pentru a fi în lume mărturisitori ai Evangheliei.

Lecturile pe care le-am proclamat la această Sfântă Liturghie, ne ajută să reflectăm asupra figurii sfântului Francisc, dar şi asupra celor care astăzi vor fi ridicaţi la treapta diaconatului. Prima lectură, am putea spune clasică pentru momentele de hirotonire, ne aminteşte de gratuitatea chemării Domnului. Orice chemare, slujire, în Biserică este darul gratuit al lui Dumnezeu. Un dar acordat în planul providenţei celor pe care Dumnezeu îi consideră vrednici. Nu atât după vrednicia şi cunoştinţele omeneşti dar după înţelepciunea lui Dumnezeu. Mai înainte de a te forma în sânul mamei tale, eu te cunoşteam deja, înainte de a te naşte eu te-am consacrat. Vreau să fac din tine un profet pentru popoare! Iată, lucrarea minunată a lui Dumnezeu care cheamă, fără să ştim când? Dar cu siguranţă înainte de ne naşte! În planul lui Dumnezeu fiecare are un loc precis, şi această chemare de a fi profet printre popoare, a fi preot, a fi diacon, a fi slujitor în Biserică, este darul cel mai mare pe care Dumnezeu îl poate face unui om. De aceea suntem plini de recunoştinţă pentru chemarea pe care Dumnezeu a adresează tinerilor, şi mai ales aceşti tineri se fac disponibili pentru a răspunde la chemarea lui Dumnezeu. Fără să invoce ceea ce a invocat profetul Ieremia, dar după pregătire, alegere, reflecţie, admirând curajul lor de a răspunde: Iată-mă, trimite-mă! Să nu zici sunt un copil, să nu zici nu ştiu să vorbesc! Căci Eu voi merge la toţi cei la care te voi trimite şi le voi spune să facă ceea ce le-am poruncit Eu!

Tinerii sunt aleşi pentru a merge pentru misiunea acolo unde Dumnezeu porunceşte. Odată ce se spune acest: Da, drumul unui diacon nu mai cunoaşte întoarcere. Tinerii de faţă se angajează în faţa lui Dumnezeu a Bisericii, superiorilor că vor merge pe acest drum al ascultării faţă de planul lui Dumnezeu. Este un dar şi un dar trebuie primit cu recunoştinţă dar şi cu responsabilitate pe care fiecare o va îndeplini având fiecare în faţă, imaginea, exemplul şi figura Sfântului Francisc, care este un model perfect de diaconie, este un model al diaconului al slujitorului prin excelenţă.

Celelalte două lecturi pe care le-am ascultat cea a sfântului apostol Paul în Scrisoarea către Galateni, precum şi Evanghelia ne trasează câteva trăsături din viaţa sfântului Francisc, pe care dragi tineri, candidaţi la treapta diaconatului vă rog să le luaţi în consideraţie pentru a fi asemenea patronului vostru să fiţi slujitori vrednici de nădejde ai Bisericii şi o bucurie pentru Biserica lui Cristos. Ceea ce admirăm în Sfântul Francisc este faptul că a devenit o imagine vie a lui Cristos aşa cum ne-am rugat la rugăciunea zilei.

Dumnezeu l-a ales pe Sfântul Francisc pe Sărăcuţul din Assisi, o imagine vie a lui Cristos. Toți suntem chemaţi să devenim imaginea lui Cristos. Prin botez suntem consacraţi şi suntem chemaţi să ne îmbrăcăm cu aceleași sentimente care au fost în Cristos aşa cum ne îndeamnă Sfântul apostol Paul; suntem chemaţi să ne configurăm viaţa după învăţătura lui Cristos pe care o ştim din Evanghelie.

Sfântul Francisc în momentul convertirii sale, atunci când renunţă la viaţa lumească când renunţă la bogăţiile părinteşti şi ca semn se despoaie şi de hainele pe care le purta de la părinţi pentru a îmbrăca un sac, în acel moment sfântul Francisc a înţeles că trebuie să fie o icoană vie a lui Cristos. Şi a fost! De unde a luat el această putere? Sfântul Francisc, şi noi de asemenea trebuie să avem acest curaj, putere de contemplare a răstignitului a lui Cristos care de pe cruce ne vorbeşte aşa cum i-a vorbit şi lui Francisc atunci când a avut aceea viziune în care Cristos i-a spus să meargă să repare Biserica; atunci când Cristos i-a încredinţat o misiune, nu atât de a zidi, clădi dar de a reface imaginea spirituală a Bisericii. De pe cruce Francisc a văzut sângele care curgea de pe trupul lui Cristos, sângele ne aminteşte de viaţă.
Ochii lui Cristos erau deschişi iar lacrimile care curgeau din ochii săi, iar lacrimile spuneau că este un Isus viu care se uită la fiecare om. Fiind pe cruce mort, de fapt nu era un învins pentru că ştim că nu moartea pe cruce a fost ultimul cuvânt ci învierea. Din imaginea lui Cristos cel răstignit Francisc a înţeles ce este iubirea lui Dumnezeu, nemăsurată care este viaţă, şi a aluat această decizie de a face totul din iubire pentru Dumnezeu. Istoria lui nu s-a oprit aici, Dumnezeu l-a învrednicit să poarte semnele pătimirii lui Cristos, stigmatele, a fost primul care a purtat în trupul său asemenea sfântului apostol Paul care ne-a spus în lectura a doua: că port în mine semnele pătimirii lui Cristos. În ceea ce mă priveşte departe de mine gândul de a mă lăuda decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Iată nu numai sfântul apostol Paul dar şi Francisc a avut acest dar de a deveni icoană perfectă a lui Cristos chiar şi în pătimire chiar şi în suferinţă chiar şi în purtarea stigmatelor.

Venind la imaginea pe care noi trebuie să o avem despre slujitorii Bisericii, diaconii spuneam că toți trebuie să ne configurăm ca imagine a lui Cristos. Preotul care este chemat să devină un alt Cristos, diaconul care se pregăteşte să urce treptele altarului şi care trebuie să devină tot mai mult icoana vie a lui Cristos. Nu numai în ceea ce ne place, dar şi în purtarea crucii pe care trebuie să o purtăm în fiecare zi dar şi durerile care se imprimă uneori, nu doar o durere fizică dar şi cea morală dar şi care se abate asupra întregii fiinţe umane. Toate acestea sunt momente în care înţelegem că Isus este iubirea lui Dumnezeu care murind pe cruce a voit să avem viaţă. Diaconul trebuie să fie o asemenea imagine vie a lui Cristos! Asemenea lui Francisc care a mai înţeles că pentru a păşi pe urmele Mântuitorului trebuie să devenim mici, săraci, umili aşa cum a fost Francisc, care nu a voit să fie ridicat la treapta preoţească, doar diacon un frate care să slujească. De aici imaginea lui Francisc, un diacon perfect de la care învăţăm că fără umilinţă smerenie fără însuşirea acestor sentimente a lui Cristos care deşi era bogat s-a făcut sărac pentru noi, nu ne rămâne decât să devenim această imagine vie a lui Cristos.

Fr. Mihai Percă

Distribuie cu: