Loading...

Roman: Liturghia de deschidere a procesului de beatificare a pr. Anton Demeter

În ziua de marți, 29 noiembrie 2016, în sărbătoarea Tuturor Sfinților Ordinului Serafic, în capela Institutului Teologic Franciscan din Roman, s-a celebrat o Sfântă Liturghie de  începere a primei etape a cauzei de beatificare a părintelui Anton Demeter.

Sfânta Liturghie de începere a procesului de beatificare a Pr. Anton Demeter, OFMConv.

Distribuie cu:

 

Sfânta Liturghie a fost prezidată de către Excelența Sa, Mons. Petru Gherghel, Episcop de Iași, alături de care au concelebrat: fr. Teofil Petrișor, Ministru provincial, fr. Damian Gheorghe Pătrașcu, Postulator general, fr. Cristian Blăjuț, vice-postulator, părinții parohi și guardiani ai comunităților franciscane, preoți invitați din parohiile în care a slujit părintele Anton Demeter. La Liturghie au fost prezenţi rude ale părintelui, oficialități locale, studenţi, elevi şi mulţi credincioşi atât catolici cât şi ortodocşi.

Venerabilul Slujitor al lui Dumnezeu, părintele Anton Demeter, de la care trecere în casa Domnului se împlinesc 10 ani, a fost un mare îndrumător spiritual, un om dăruit total lui Dumnezeu și Bisericii, care a îndurat multe persecuții și suferințe nedrepte, din cauza regimului comunist ateu din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Datorită mărturiei lui de credință, de jertfă din iubire, de slujire în suferință, Provincia franciscană și Biserica locală de Iași, au deschis investigația de beatificare, în faza diecezană, a părintelui Anton Demeter, pentru a se putea număra în rândul fericiților din cer.

Se cunosc și astăzi, cazuri de bolnavi, pe care părintele Anton i-a tămăduit sufletește și trupește, când era în această viață, după cum se cunosc de asemenea, și harurile și virtuțile cu care a fost înzestrat de bunul Dumnezeu: darul învățăturii sau al cuvântului, prin cuvântări scurte, dar foarte concentrate, a reușit să lumineze și să vindece de boală multe suflete. Prin rugăciunile sale, a eliberat sufletele de povara păcatului, a eliberat sufletele din Purgator, și i-a chemat înapoi la Tatăl pe fiii risipitori. Prezenţa părintelui Anton printre viitorii frați şi preoţi franciscani, a suscitat curaj şi speranţă în urmare lui Cristos în ascultare, sărăcie şi castitate.

În omilia sa, PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a dat mărturie despre sfințenia pr. Anton Demeter, și a conturat chipul său plin de bunătate și voioșie. Chipul slujitorului suferind „care după căutarea lui Cristos cel care l-a chemat, după calvarul petrecut în pușcărie, după maltratările suferite pentru Cristos, urcă încet calvarul, îmbrățișează crucea loviturilor, a suferinței și a anchilozării. Rămânând încet răstignit pe scaunul său, mai apoi pe patul său ca pe un altar de jertfă acceptat cu atâta seninătate și credință exemplară; oferind fără încetare o liturghie continuă care nu a încetat decât odată cu moartea sa. După sfințirea mea ca preot, mi-a fost dat să îl întâlnesc în diferite ocazii dar mai ales în momentul când s-a stabilit la Barticești, în casa parohială, unde a deschis porțile sanctuarului său de suferință, pentru a-i primi și încuraja pe toți cei care doreau și căutau să îi treacă pragul, aici am putut constata pe viu, cine a fost și ce a putut să facă fără încetare pr. Anton. Poarta casei nu era închisă niciodată, iar camera sa nu era doar un loc de rugăciune personală dar și un mic sanctuar și loc de primire pentru oricine dorea să se inspire și să se întărească în credință, luând din exemplul său.

Pot să dau mărturie, cu mare bucurie și convingere, că sanctuarul său îl găseai tot timpul deschis, și primeai un zâmbet cuceritor și două mâini care ori lucrau pentru a oferi celor ce veneau la el rozarii meșteșugite de el ori le ținea împreunate pentru rugăciune. Nu puteai sesiza pe chipul său un motiv de tristețe și nici nu auzeai cuvinte de condamnare pentru tot ceea ce a trebuit să sufere ci doar încurajare pentru cei ce aveau greutăți și binecuvântarea pentru cei aflați în suferință. Când mă întorc cu gândul la scaunul cu rotile al pr. Anton și la patul său de suferință, și la tot felul de limite și neputințe, nu pot să nu exprim cuvintele lui Isus: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”, și va avea lumina veșnică. „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, pentru că Eu sunt blând şi cu inima smerită, şi astfel veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”, dau mărturie și în această împrejurare, și la această deschidere oficială, faza diecezană, pentru mine personal cât și pentru mulți alții de sfințenia părintelui Anton. Chipul și privirea lui senină vor rămâne întipărite în noi toți”.

După Sfânta Liturghie a fost constituit Tribunalul pentru această cauză de canonizare din care fac parte: pr. Mihai Pătrașcu –delegat episcopal; pr. Iosif Iacob – promotor al dreptății;  pr. Romeo Neculai – notar. Comisia acestui tribunal a depus jurământul de credință și în scurt timp va începe demersurile pentru a recunoaște sfințenia și virtuțile slujitorului lui Dumnezeu, părintele Anton Demeter, după care  dosarul va fi înaintat la Congregația pentru Cauza Sfinților. Același jurământ l-au depus și episcopul diecezei, Mons. Petru Gherghel, cât și vice-postulatorul cauzei, Pr. Cristian Blăjuț.

La final, părintele vice-postulator Cristian Blăjuț a mulțumit în numele Provinciei franciscane,  PS Petru Gherghel, pentru că a crezut în mărturia pe care a văzut-o în pr. Anton Demeter, în toți acești ani, în calitate de episcop și păstor; și pentru că a obținut aprobarea tuturor episcopilor, ca această cauză să ajungă la Roma. Un cuvânt de mulțumire, a fost adresat membrilor care au acceptat să facă parte din tribunalul bisericesc. De asemenea un cuvânt de mulțumire, a fost adresat tuturor acelora care l-au cunoscut pe părintele Anton Demeter și l-au prețuit. Părintele Cristian Blăjuț, i-a rugat pe toți credincioșii să susțină această cauză de beatificare, prezentând mărturiile de credință și minunile pe care părintele Anton, le-a mijlocit de la bunul Dumnezeu.

Slujitorul lui Dumnezeu, părintele Anton Demeter, continuă să susțină din cer credința Poporului lui Dumnezeu, să mijlocească pentru fiecare dintre noi ajutorul de care avem nevoie. „Fericiți cei blânzi, căci aceia vor moșteni pământul” (Mt 5,5), părintele Anton a fost un om al blândeții care nu urât pe nimeni, indiferent de răul care i s-a făcut. El a iertat greşelile oamenilor, și i-a împăcat cu Dumnezeu. Cel ce a suferit în unire cu Cristos îşi află fericirea în ceruri. Fie ca părintele Anton Demeter, ales de Dumnezeu să ajungă la perfecţiunea iubirii, să strălucească pe firmamentul Bisericii prin mărturia autentică de credință și viața sa sfântă.

∗∗∗

În ziua de marți, 29 noiembrie 2016, în capela Institutului Teologic Franciscan din Roman, s-a celebrat o Sfântă…

Posted by Provincia OFMConv. din România on 30 Noiembrie 2016

Distribuie cu: