Loading...

Roman: Invitație la Campus

În perioada 18-21 iulie 2022, la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman (NT), se va organiza campusul pentru adolescenți și tineri cu tema „Descoperă-te ca o minune”. Sunt așteptați adolescenții (peste 14 ani) și tinerii diecezei noastre care doresc să se cunoască mai mult pe ei înșiși prin a reflecta în profunzime la măreția demnității cu care i-a înzestrat Dumnezeu și a misiunii primite în Biserică și în societate, într-o atmosferă de bucurie, de pace și de comuniune.

Distribuie cu:

LOCUL? La Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman (NT).
DE CE? Pentru ca tânărul să-și descopere propria identitate și măreția cu care l-a înzestrat Dumnezeu, în vederea înțelegerii misiunii primite în Biserică și în societate.
CINE? Adolescenții (peste 14 ani) și tinerii din dieceza noastră.
CÂT? Taxa de participare este de 150 lei (include cazare și masă).

Participanții la campus sunt rugați să aducă cu ei lenjerie de pat, prosoape, lucrurile pentru igiena personală, un caiet și un pix.

Înscrierile se fac până marți, 12 iulie 2022, iar numărul de locuri este limitat: 120 (pe paturi 80 de locuri, pe saltele alte 40 de locuri).

Campusul va începe luni, 18 iulie, ora 15.00 și se va încheia joi, 21 iulie, ora 13.00.

Înscrierile se pot face fie individual, fie ca și grup, din diferitele parohii ale diecezei noastre.

Au posibilitatea să participe și grupuri parohiale care din motive obiective nu vor putea fi însoțite de preotul responsabil.

Pentru alte informații poate fi contactat: pr. Vlad-Bogdan Bejan, OFMConv. (telefon/whatsapp 0729.003.247; e-mail: vladbogdanbejan@yahoo.com).

Vă așteptăm cu pace și bine!

Comisia pentru animare vocațională și pastorația tineretului

Album Foto:

Distribuie cu: