Roman: Întrunire la Institut
În ziua de vineri, 13 octombrie 2017, la sediul Institutului Teologic Franciscan din Roman a avut loc ședința de Senat, după ce în prealabil avusese loc întâlnirea consiliilor Facultăților de Filozofie și de Teologie, precum și întâlnirea semestrială a studenților.
Distribuie cu:
În cadrul acestor întâlniri s-a discutat despre organizarea noului an academic (2017-2018), cu aspectele sale scolastice și culturale, s-a aprobat Anuarul Institutului, s-au stabilit unele date pentru manifestările culturale organizate de „Academia mariană”, „Academia Petru Tocănel”, centrul de cercetare „Pax et Unitas”, precum și masa rotundă împreună cu studenții. În mare parte aceste date sunt publicate în calendarului scolastic din Anuarul Institutului, altele urmează să fie comunicate la timpul potrivit.
În cadrul aceleiași ședințe de Senat de vineri 13 octombrie s-a stabilit ca luni, 16 octombrie 2017 să fie convocat Consiliul profesoral, în cadrul căruia au fost făcute unele comunicări din partea părintelui Rector, Mihai Afrențoae, după care s-a trecut la alegerea Departamentului de Teologie, acțiune condusă de părintele Bernadin Duma, decan al Facultății de Teologie Pastorală. În urma scrutinului au fost aleși: director pr. Ștefan Acatrinei; membri pr. Maximilian Pal, pr. Cazimir Ghiurca și pr. Lucian Horlescu.
După pauza de prânz, membrii Senatului s-au reunit din nou pentru a valida alegerile realizate în prealabil.