Exerciţii spirituale la Institutul din Roman

Distribuie cu:

Programul acestor zile de har, sub lumina versetului din evanghelia după Sfântul Evanghelist Ioan „cine rămâne în Mine și Eu în el, aduce mult rod” (In 15,5)., a cuprins  momente liturgice precum celebrarea liturgiei orelor și Sfânta Liturghie, două meditații biblice pe zi, dar și timp generos pentru adorația euharistică și meditația personală.

Încă de la început am fost invitați să ne unim prin credință cu Dumnezeu, care locuiește în inima noastră, să primim cuvântul său care ne cheamă deoparte/departe, într-un loc retras pentru a sta cu Domnul (Mc 6,31), pentru a-L asculta și a ne lăsa priviți de El, cel veșnic iubitor și mult milostiv. Deoarece, așa cum viața noastră este impregnată cu multe momente de acțiuni exterioare, sociale sau de apostolat, tot la fel este necesar să găsim momente când ne separăm de toate pentru a-l căuta pe Dumnezeu în noi, într-un demers foarte simplu de tăcere, de reculegere, de atenție interioară la prezența care locuiește în noi.

Aceste zile de har ne-au permis în mod deosebit reîmprospătarea gustului rugăciunii printr-un parcurs treptat de la exterior spre interior, de la logica de câmpie la logica muntelui, de la perspectiva umană la perspectiva lui Dumnezeu, trecând prin acceptarea pedagogiei lui Dumnezeu cu umilință și încredere, cu fidelitate și perseverență, cu laudă și recunoștință, conștienți fiind că nu ne schimbăm noi, ci numai harul mântuitor al lui Cristos ne schimbă.

Frumusețea și importanța tăcerii (tăcerea – poarta, prin excelență, de intrare la Dumnezeu), vocația cristologică a omului (omul se împlinește doar într-o relație: cu Dumnezeu), căutarea lui Dumnezeu (atenție la întâlnirile irosite/ratate cu Domnul care au consecințe asupra noastră dar și a celorlalți); rugăciunea în viața lui Isus, (Isus își lua toată energia din timpul petrecut cu Tatăl…); o viață care nu se hrănește din întâlnirea personală cu Dumnezeu și care nu este in slujba acesteia poate deveni cu ușurință plictisitoare și sterilă; adorația euharistică (școala iubirii divine, a păcii interioare, a credinței, a bucuriei, școala unde învățăm să privim cu ochii lui Isus, școala umanizării noastre, școala blândeții și a umilinței, a frumuseții și a bunătății, a slujirii bucuroase și discrete, școala fericirii și locul schimbării noastre interioare și exterioare); despre virtutea umilinței, chemarea de a deveni milostivi asemenea Tatălui, rolul matern al Sfintei Fecioare Maria în viața noastră și schimbarea la Față a lui Isus, toate acestea au fost doar câteva din temele care au alimentat meditația și rugăciunea noastră zilnică.

Printre pericolele cele mai des întâlnite în viața omului de astăzi se regăsesc cu precădere cel al autosuficienței și al independenței – dorința de a nu depinde de nimeni și nimic, precum și dificultatea acceptării propriei slăbiciuni și micimi. Ori, tocmai ceea ce contează în drumul desăvârșirii noastre, este mai ales, să nu putem face nimic fără Dumnezeu: NIHIL SINE DEO. Să fim legați de El în mod constant, atât prin sărăcia cât și prin virtutea noastră; astfel încât, fără încetare, iubirea lui să ne pătrundă și să simțim continuu nevoia de a ne dărui întru totul, căci numai „cine rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în el, aduce mult rod”.

Așadar, dacă ne îngrijim de Dumnezeu, Dumnezeu se va îngriji de ale noastre, mult mai bine decât o facem noi! Să fim generoși cu Dumnezeu și El nu va întârzia să ne surprindă cu lucrările minunate de care încă este plină tolba sa! Totul este har și indiferent de ceea ce putem experimenta ca slăbiciune, păcat, suferință, încercare, ariditate, etc., să avem încredere neclintită că Dumnezeu nu permite toate acestea decât pentru un bine mai mare.

Un gând de profundă recunoștință și mulțumire adresăm părintelui predicator Marius Vătămănelu, pr. guardian Alexandru Olaru, OFMConv., și întregii comunități franciscane pentru îndrumarea și deosebita atenție dăruite în aceste zile, pentru slujirea bucuroasă și discretă care ne-a favorizat întâlnirea intimă și profundă cu Dumnezeu, găsind în rugăciunea continuă, lumina, tăria, pacea de care aveam nevoie pentru ca viața noastră să aducă rod din belșug, după voința Domnului.

Să-l binecuvântăm împreună pe Domnul, căci veșnică este îndurarea lui!

Sr. Iulia Hortolomei
Surorile Carității ale Sfintei Ioana Antida Thouret,
din Râmnicu Vâlcea (Sibiu)

*

Mai multe imagini puteţi vedea aici.

Distribuie cu: