Roman: Evocarea pr. Petru Tocănel

Marți, 1 decembrie 2020, la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, în cadrul Sfintei Liturghii de dimineață, a fost evocat și pomenit pr. Petru Tocănel OFMConv., cel care a trecut la cele veșnice la 1 decembrie 1992.

1 decembrie 2020 [ Fr. Dragoș-Paul Mîrț ]

Distribuie cu:

În continuare redăm cuvântul de învățătură rostit la Sfânta Liturghie de pr. Maximilian Pal, profesor în cadrul Institutului, prin care a creionat profilul academic al părintelui Tocănel:

Liturgia Cuvântului de astăzi, 1 decembrie 2020, ne propune spre meditație un fragment din Cartea profetului Isaia (10,1-11), un splendid poem de speranță pe care l-am putea numi cântecul lebedei, al bătrânului profet. Deziluzionat de evenimentele istorice, profetul își dă seama că lucrurile nu se vor schimba prea curând, dar, nu își pierde speranța. El este convins că trunchiul lui Iese, adică, arborele genealogic al regelui David încă nu s-a terminat, chiar dacă unii l-au retezat, el va odrăsli: “o mlădiță va ieși din trunchiul lui Iese… un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui” (v. 1), și suflarea Domnului îl va ajuta să crească. “Se va odihni peste el Duhul Domnului: duhul înțelepciunii și al înțelegerii, duhul sfatului și al tăriei, duhul științei și al fricii de Domnul. Își va găsi bucuria în teama de Domnul; nu va judeca după aparența ochilor și nu va lua hotărâri după cele auzite cu urechea” (vv. 2-3).

Cred că aceste cuvinte ale profetului Isaia i-au călăuzit pașii părintelui Petru Tocănel pe tot parcursul vieții până a trecut pragul veșniciei, la 1 Decembrie 1992, în Clinica Salvator Mundi din Roma (Italia) unde era internat.

Este greu, dacă nu chiar imposibil să-i analizăm activitatea ştiinţifică şi operele – majoritatea lor manuscrise – deoarece Tocănel este o personalitate pe cât de modestă pe atât de complexă, greu de descifrat, care a ştiut să-şi închidă toate sentimentele ca într-un turn de fildeş, trăind mai bine de 50 de ani departe de locurile natale; am putea spune într-un exil forţat datorită situaţiei politice din România anilor 1944-1990, dar care, niciodată, nu s-a identificat cu exilul românesc din perioada dictaturii comuniste. Doar pentru catolicii de ambele rituri care se aflau în exil a tipărit o carte de rugăciuni, Imitațiunea lui Cristos, Viața fericitului Ieremia Valahul și Noul Testament. Din trunchiul tăiat al Provinciei s-a ridicat acest vlăstar, care crescând, a devenit un arbore imponent și care i-a apărat drepturile până la moarte.

Pentru a-i înţelege activitatea ştiinţifică este suficient să aruncăm o privire asupra cărţilor din Bibliotecă pe care Institutul nostru le-a moştenit, pentru a ne da seama de vasta cultură a pr. Tocănel. Pe prima pagină a fiecărei cărţi cumpărate sau primite în dar, găsim această ștampilă: Bibliotheca Prov. „S. Ioseph” OFMConv. in Romania, cu speranţa că într-o bună zi aceste cărţi vor ajunge la adevărata destinaţie. În felul acesta pr. Tocănel, prin cărţile sale, pregătea viitorul Provinciei puternic lovită de un regim totalitar. Oricine intra in Biblioteca sa putea vedea cărţi de muzică, de medicină, de literatură, enciclopedii şi dicţionare, alături de o întreagă literatură canonistică, romanistică şi de Drept oriental care fac din părintele Tocănel un umanist prin excelenţă.

Părintele Petru Tocănel s-a născut la 3 noiembrie 1911 dintr-o familie simplă de țărani, la Barticești, pe atunci județul Roman. Intră în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali în anul 1926. După studiile gimnaziale şi liceale, în seminariile Provinciei franciscane din Hălăuceşti, Săbăoani şi Beiuş, se dăruieşte total lui Dumnezeu prin voturile solemne, la 20 august 1935.

Urmează studiile filosofice şi teologice în Colegiul „Sfântul Bonaventura” din Luizi Călugăra continuându-şi specializarea în teologie la Facultatea Teologică Pontificală „Sfântul Bonaventura” din via San Teodoro, la Roma.

Este sfinţit preot la 4 aprilie 1937 împreună cu pr. Gheorghe Pătrașcu, Gheorghe Pal, Anton Roca, Anton Dămoc, Iosif Krassler, Eldo Boreatti și alții în monumentala biserică din Luizi Călugăra. Trimis de superiorii săi la studii în Italia nu se mai poate întoarce în ţară datorită izbucnirii celui de-al doilea Război mondial. Rămâne la Roma, continuând-şi pregătirea teologică, juridică, istorică şi medicală.

Nu avem la dispoziţie un jurnal care să facă lumină asupra anilor de studii. Este suficient să-l amintim pe rectorul Colegiului unde locuieşte studentul Tocănel, preotul franciscan slovac dar şi pe conaţionalul său, părintele Bonaventura Morariu, O.F.M.Conv., care au un rol decisiv în formarea sa spirituală şi intelectuală. Mentorii săi îi sădesc în inimă o sensibilitate deosebită pentru Europa Orientală, ţinut devastat de noua ordine politică, socială şi economică, dar cu un trecut glorios şi bogat în tradiţii. Ca urmare, primul câmp de cercetare, pentru teza de doctorat în teologie, îl va constitui vechile episcopii romano-catolice din Moldova şi Ţara Românească (Gli antichi vescovadi della Moldavia e Valacchia).

În anul 1939 începe studiile juridice la Universitatea Pontificală din Lateran pe care le încheie cu doctoratul in dreptul canonic şi civil (utroque jure): Despre organizarea Bisericii Ortodoxe Române deosebit de importantă pentru acea vreme; această lucrare este însoţită de o bogată documentare asupra izvoarelor Bisericii Ortodoxe din România. Teza este cotată de comisia examinatoare cu calificativul maxim, summa cum laude. Deşi format la cele două facultăţi romane, simţea un gol în fiinţa sa în ceea ce priveşte Dreptul oriental. Ca urmare continuă studiile de perfecţionare în această disciplină şi la 14 iulie 1944 susţine o altă teză de doctorat în Dreptul oriental. Despre renunţarea şi transferul Ierarhilor orientali.

Pentru a-şi desfăşura activitatea în Cetatea Eternă, găseşte oportun să urmeze cursurile de Avocat rotal (18 iulie 1944). Cu gândul la cercetările viitoare, obţine Diploma în paleografie, diplomaţie şi arhivistică la Arhivele de Stat din Roma.

Conştient de timpurile grele şi nesigure pe care le trăia, dorea să fie cât mai pregătit în mai multe domenii, hotărât să-şi aducă contribuţia personală în Ordin şi în Biserică. În acest scop în afară de limba română, italiană, germană, franceză şi engleză se exprima cu uşurinţă în limbile Europei Orientale cum ar fi: poloneza, sârba, ceha, slovaca şi rusa.

Aşa începe pr. Tocănel activitatea sa în Cetatea Eternă, cu pasiune şi inteligenţă. Mai întâi, ca profesor la Facultatea Pontificală Sfântul Bonaventura unde predă Teologia morală, Dreptul canonic (1944-46) și Dreptul public ecleziastic (1948-1966), contribuind la formarea clasei dirigente a Ordinului. Este numit pro rector, apoi rector şi superior al Colegiului Sfântul Anton – „La Vigna” – din Roma (1947-54). Timp de 12 ani face parte din Guvernul Central al Ordinului (1954-66), în calitate de Asistent General.

În această perioadă deţine preşedinţia Comisiei de revizuire a Constituţiunilor Ordinului (1959-66). Cine are posibilitatea să răsfoiască procesele verbale din acea vreme şi se opreşte asupra pasajelor juridice cu privire la reglementarea activităţii fraţilor din Ordin nu oboseşte să individualizeze concepţia profund franciscană a pr. Tocănel pe care nu a sufocat-o niciodată, dar a susţinut-o şi a disciplinat-o prin intervenţiile sale.

În afară de activitatea didactică desfăşurată în Facultatea Teologică a Ordinului, pr. Tocănel contribuie la formarea unor generaţii de studenţi din prestigioasa Facultate de Drept Canonic a Universităţii din Lateran prin ocuparea unor funcţii fundamentale şi responsabile. Este director al prestigioasei reviste de Drept Apollinaris, fiind ales în această funcţie de însuşi fondatorul revistei, Cardinalul Roberti. Ca director al revistei, pr. Tocănel, îşi aduce contribuţia sa personală prin articole, comentarii la legi bisericeşti şi note critice cu un total de 101. Decan al Facultății de Drept canonic, aici predă: Metodologia juridică, Norme generale, Drept bizantin, Drepturile antice ale Orientului Mijlociu.

Avocat Rotal, referendar al Tribunalului Signatura Apostolică, colaborator al Congregațiilor Curiei Romane, participă con entuziasm ca expert la lucrările Conciliului al II-lea din Vatican. În el era concentrată toată Biserica Catolică din România, redusă la tăcere.

La împlinirea vârstei de 70 de ani, în anul 1982, Universitatea Pontificală din Lateran îi publică, prin grija prof. claretian Andres, Profilo biografico, accademico, scientifico e di servizio alla Curia Romana, care rămâne un document de bază pentru întreaga activitate didactică şi juridică al acestui fiu al României.

Tocănel rămâne un „studios” până la sfârşitul vieţii, convins că nu poate fi docent universitar fără o continuă pregătire adusă la zi. Consider că printre scrierile cele mai importante ale prof. Tocănel rămâne Istoria Bisericii Catolice din România proiectată în zece volume, primele două fiind deja publicate de Editura „Mesagerul Sfântului Anton” din Padova.

Un profesor eficient trebuie să cucerească și să farmece; instrumentul său nu e dăscăleala, ci seducția. Cum poți să seduci pe un teren supus unor reguli stricte cum sunt cele juridice? O primă cheie: prin renunțarea la a fi exhaustiv. În scrierile sale, pe care le avem la dispoziție, pr. Tocănel nu a avut pretenția de a epuiza argumentul pe care îl tratează, dar, îl explică cu claritate fără a avea pretenția de a fi exhaustiv. De la el ne-a rămas întipărite în minte două lucruri: a) teoria unității esențiale și accidentale a Bisericii pe care o dezvoltă în cursul de Drept oriental, precum și b) un proverb: l’uomo è un tabernacolo di verità.

„Te preamăresc, pe tine, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici” (Lc. 10,21), am citit la Evanghelia proclamată astăzi la Sfânta Liturghie.