Punţi, nu ziduri
Într-o discuţie avută cu câteva persoane, imediat după ce tocmai afirmasem, în contextul celor împărtăşite desigur, că atitudinea „defensivă” pe care o adoptăm uneori în raport cu lumea nu corespunde logicii evangheliei, întrucât nu este altceva decât reculul unui conştient sau inconştient sentiment de frică – gândul meu era inspirat de imaginea „uşilor încuiate” îndărătul cărora stăteau înfricoşaţi ucenicii lui Isus înainte ca el, înviat, să vină şi să stea în mijlocul lor (cf. In 20,19.26) –, cineva din grup m-a întrebat brusc: „Ce înţelegi prin a fi deschis faţă de lume?”.

Distribuie cu:
Am răspuns fără ezitare: să mergem înspre oameni, să dialogăm cu ei, să-i întâlnim, să creăm punţi spre lume, prin asta înţelegând mai ales disponibilitatea de a-i asculta pe ceilalţi, depunerea unui efort sincer de a-i cunoaşte şi de a-i înţelege, bunăvoinţa de a-i însoţi în căutările, neliniştile şi necazurile lor, bucuria de a le împărtăşi „comoara” pe care o purtăm în inimă şi care este Cristos, Domnul nostru, în sfârşit, cum ne învaţă apostolul Petru în prima sa scrisoare, să fim gata oricând să dăm răspuns oricui ne cere cont de speranţa noastră (cf. 1Pt 3,15).
Replica interlocutorului meu a fost următoarea: „Noi trebuie să-l dăm lumii pe Isus, atât”. Trebuie să recunosc că nu am înţeles exact ce voia să spună cu asta, dacă răspunsul meu contrazicea convingerea sa sau nu, însă acest fel de a „tranşa” o chestiune atât de importantă pentru trăirea credinţei, m-a cam lăsat perplex şi, în plus, mi-a transmis o stare de disconfort interior, motiv pentru care nu am mai continuat discuţia.
Nu m-am mai gândit la această întâmplare până într-o dimineaţă când, citind un comentariu al papei Francisc la prima lectură a zilei respective, care vorbea despre discursul ţinut de apostolul Paul înţelepţilor greci din Areopagul Atenei (cf. Fap 17,15.22 – 18,1), instantaneu mi-a venit în minte păţania cu pricina şi am înţeles că un anumit fel de a vorbi despre Isus în loc să deschidă, închide; în loc să atragă, respinge; în loc să construiască punţi, ridică ziduri. Citez din comentariul papei Francisc: „Nu s-a întâmplat ca Isus să excludă vreodată pe cineva. El a construit punţi, nu ziduri. Mesajul său de mântuire este pentru toţi. Cel care evanghelizează este deschis către toţi, gata să-i asculte pe toţi, fără excluderi. Sfântul Paul l-a vestit pe Isus Cristos celor care adorau idolii, în Areopag. Important e modul în care vesteşti… El e curajos şi acest lucru ne face să ne gândim la atitudinea unui creştin. Un creştin trebuie să-l vestească pe Isus Cristos în aşa fel încât Isus să fie acceptat, primit, nu refuzat. Biserica nu creşte prin prozeliţi. Ea creşte prin forţa de atracţie, prin mărturie, prin predicare. Creştinii care preferă să construiască ziduri nu sunt siguri de propria credinţă, nici de Isus Cristos. Drept efect, ei creează ziduri”.
Unele atitudini şi moduri de a vorbi lumii de astăzi despre Isus îl face pe el însuşi neatractiv, iar acesta este un mare deserviciu pe i-l facem lui şi împărăţiei sale.
În contextul noii evanghelizări în care este angajată Biserica astăzi, fiecare dintre noi e chemat să se preocupe de felul, personal şi comunitar, de a fi creştin. A-l face plăcut şi atractiv pe Isus nu înseamnă nicidecum a renunţa la radicalitatea evangheliei şi mai ales la „nebunia crucii” (cf. 1Cor 1,18), ci a avea mintea şi inima mereu vigilente şi deschise pentru a surprinde şi folosi momentul potrivit pentru a-l face prezent pe Cristos în lume, în mod plăcut şi rodnic.
Apostolul Neamurilor le cere colosenilor, la sfârşitul scrisorii pe care le-o adresează, să se roage pentru ca „Dumnezeu – scrie el – să ne deschidă o uşă a cuvântului, ca să vorbesc despre misterul lui Cristos pentru care sunt înlănţuit, astfel încât să-l fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc!”. După care îi îndeamnă: „Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei din afară, folosind bine momentul potrivit! Cuvântul vostru să fie întotdeauna cu har, cu [un dram de] sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia în parte!” (Col 4,3-6).
* * *
Material publicat în ediția tipărită a revistei Mesagerul sfântului Anton, An XXVI, nr. 156, septembrie-octombrie 2019.