Provocarea lui Iob
Cartea lui Iob este considerată prin tradiţie o parabolă a suferinţei fiecărui individ, o investigare a misterului răului şi a pătimirii celui nevinovat. Cum putem înţelege şi urma proiectul lui Dumnezeu, mai ales în încercare şi suferinţă?
Provocarea lui Iob - © Fototeca MSA / Bonotto Mario
Distribuie cu:
„Uriaşă şi imperfectă, ca un ciclop căruia îi lipseşte un ochi sau are degete în exces. Poate că această imperfecţiune şi nedesăvârşire a sa este semnul insuficienţei omeneşti dinaintea problemelor ultime ale omului”. Avea dreptate Luis Alonso Schökel, când caracteriza prin astfel de cuvinte această capodoperă absolută a poeziei şi teologiei.
Întrebarea capitală ar putea fi: care este sensul ultim al dialogului dintre nefericitul Iob şi prietenii săi teologi, siguri şi trufaşi? În mod cert nu este cucerirea acelei resemnări care a condus la zicala „răbdător ca Iob”, deoarece, capitol după capitol, protagonistul strigă, protestează şi contestă, ajungând aproape de blasfemie. Cheia de interpretare se află poate în acea necontenită şi extremă chemare pe care, din grămada de cenuşă şi de mizerie în care zace, Iob o adresează supremei curţi divine, pentru ca Dumnezeu să se prezinte pentru a oferi o justificare cu privire la rău şi la suferinţă.
Cartea lui Iob nu este un text de antropologie a durerii. Nu este niciun manual de teodicee. Nu e un tratat etic despre răbdare. Avem, în schimb, dinainte un text despre credinţa autentică, ce pretinde depăşirea oricărei concepţii „economice” a credinţei, aşa cum propun teoriile privitoare la răsplată ale prietenilor (suferi pentru că ai păcătuit; crezi şi vei fi răsplătit). Credinţa este liberă şi nu se încadrează în schemele canonice ale dreptăţii, recompensei şi logicii imediate.
A crede înseamnă a ne îndrepta – liberi şi goi – pe tărâmul cel mai anevoios al istoriei, cel al răului, al tăcerii, al negaţiei. Nu pentru a descoperi un sistem de explicaţii, ci pentru a întâlni o persoană, cea a lui Dumnezeu. O cale anevoioasă, dar deschisă tuturor celor care bat la poarta misterului, a transcendentului, a sensului ultim al fiinţei şi al existenţei.
* * *
Material apărut în ediția tipărită a revistei Mesagerul Sfântului Anton (XXVII, nr. 160, mai-iunie 2020). Revista se găsește și on-line la adresa: www.mesagerulsfantulanton.com
