Loading...

Proiectul tău

Nu ştiu ce credem (încerc să-mi imaginez) despre ideea de „proiect de viaţă”. În general, suntem reticenţi la scheme fixe care încorsetează libertatea noastră. Noi vrem să ne mişcăm, să avem spaţii de manevră, să nu ne îngrădim cu chestii punctuale, din care să nu mai ieşim. Avem o nevoie, în fond, decentă, de un anume tip de respiraţie existenţială: „Mai lasă-mă domn’le cu atâtea programări, atâtea chestii fixe la milimetru [], să fim şi spontani”. Ne adaptăm din mers, ne zicem cu emfază: „Ne-om descurca noi”.

Proiectul tău (Arhiva MSA)

Distribuie cu:

Cu toate acestea, o serie de teorii existenţiale susţin ideea de „proiect de viaţă”. Nu poţi trăi la întâmplare, nu poţi evolua instinctual, nu poţi să construieşti fără un plan. Proiectul indică o propunere, o ipoteză, un sens, pe care îl alcătuieşti cu grijă şi către care lansezi, în împlinirea sa.

În Belgia anilor ’30 se năştea, prin grija lui Joseph Cardijn, Jeunesse ouvrière chrétienne, care propunea Bisericii şi lumii întregi o schemă de discernământ. Pe această schemă se construia apoi „proiectul de viaţă”. De fapt, structura era preluată de la sfântul Toma de Aquino, care, cu mult înainte, vorbind despre prudenţă, ca atitudine firească celor ce acţionează, o descria prin trei mişcări: a cerceta, a judeca şi a acţiona. Înseamnă că proiectul se naşte din discernământ, discernământul din prudenţă, iar prudenţa din învăţătura lui Isus. Ne întreabă clar Mântuitorul: care rege se duce la război fără să se gândească dacă are cu ce să-l învingă pe duşman? Şi care individ se apucă de construcţii, fără să judece dacă deţine suficiente cărămizi, praf de ciment şi alte chestii inerente edificiului? (cf. Lc 14,28-31). Nu poţi să te apuci aşa bezmetic. Nu e corect să te arunci instinctual cu capul înainte, doar dintr-o pură euforie. E necesar să calculezi! Şi nu e vorba numai de construcţii betonate şi nici de grupuri beligerante, ci de viaţa ta. De fapt, noi toţi (eu, tu) suntem chemaţi să construim un suflet: sufletul nostru! Apoi, să ni-l protejăm atent. Iar pentru treaba asta este nevoie de prudenţă, de discernământ: de un proiect!

Să observăm cu atenţie cum am putea alcătui propriul proiect de viaţă.

Primul moment e cercetarea, adică vedem cum este viaţa noastră (bună, rea…), pe unde ne aflăm, ce stări avem, cum ne simţim, ce ne lipseşte, ce e în plus. Ne întrebăm: „E bine cu ce mă ocup? M-ajută cu ceva? Sau, dimpotrivă, mă prăpădesc aiurea? etc.”. Acum alcătuieşti un diagnostic existenţial. Dacă nu ştii, smereşte-te şi cere sfatul cuiva. Este mai înţelept, decât să te împiedici într-un bolnăvicios orgoliu.

Al doilea moment e judecarea. Încercă să vezi ce îţi doreşti de fapt. „Care e visul tău? Spre ce aspiri?”. Începi să cugeţi la cum ai dori să fie. În general, acest moment e inspirat din întâlnirea cu valori concrete: ai observat un mod plăcut de-a fi la cineva, ştii că e bine altceva, ai o dorinţă, un vis, alte nevoi de pace, adevăr, de rugăciune, de a te dărui, de a sluji etc. În consecinţă, te laşi atras, de asemenea, de valori şi te îndrepţi atent spre ele.

În ultimul moment, al acţiunii, ne formulăm planuri concrete. Îţi stabileşti direct: timpi, locuri, instrumente, persoane, conjuncturi precise etc., în care să aplici valorile dorite. Alegi să fii organizat! Acum te ţii pe bune de deciziile luate. Nu trebuie să te repezi lacom la rezultate, ci mai degrabă e nevoie să rămâi constant. Perseverenţa, în asemenea condiţii e necesară: ne motivăm, ne adaptăm, avem răbdare cu noi, dar mergem înainte! Acum suntem convinşi că facem lucruri bune, care ne oferă sens. Iar asta este cel mai important!

A-ţi aborda viaţa în această manieră nu e o chestiune desuetă. Şi nici nu îngrădeşte libertatea nimănui. Dimpotrivă, ne folosim de şansa pe care o avem de a gândi, evalua şi acţiona. Participăm activ şi înţelept la viaţa noastră. Iată de ce, anul acesta, Sinodul episcopilor propune spre analiză şi tema discernământului. Cu toţii avem mare nevoie (nu numai tinerii) de a discerne cum e viaţa noastră, de a individualiza valori şi a ne direcţiona fiinţa cu decizie spre ele. În astfel de circumstanţe, proiectul devine un instrument vital, la care apelăm cu certitudine.

***

Material publicat în ediția tipărită a revistei Mesagerul sfântului Anton, An XXV, nr. 146, ianuarie-februarie 2018.

Distribuie cu: