Loading...

Preasfânta Treime

Textul din Mt 28,16-20 este o sinteză a întregii Evanghelii după sfântul Matei, text ce ne este propus astăzi spre meditare, în solemnitatea Preasfintei Treimi.

Preasfânta Treime – B – Mt 28,16-20

Distribuie cu:

Cei unsprezece discipoli rămași după învierea lui Isus, grupul instituit de însuși Isus, constituiți apostoli, merg în Galileea, pe muntele stabilit lor de către Isus (Mt 28,16). Știm că îngerul le-a spus femeilor care au mers la mormânt, să meargă la discipoli să îi anunțe că Isus a înviat și că îi va preceda în Galileea (Mt 28,7). Despre Galileea avem referințe deja în Evanghelia copilăriei, când Iosif a fost înștiințat în vis să se întoarcă din Egipt în Israel, căci murise regele care căuta să îi ia viața copilului, dar nu s-a dus în Iudeea, de frica lui Arhelau, ci în Galileea, stabilindu-se la Nazaret (Mt 2,21-22). De asemenea, când Isus și-a început activitatea publică, după ce a primit botezul și a aflat că Ioan Botezătorul fusese consemnat lui Irod, a plecat în Galileea și, părăsind Nazaretul, s-a stabilit la Cafarnaum (Mt 4,12-13), pentru a se împlini ceea ce prezisese profetul Isaia despre Galileea neamurilor care, în întuneric fiind, a văzut o lumină mare (Is 8,23–9,1).

Discipolii s-au dus în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus. Despre care munte este vorba? Am putea spune că este vorba despre Muntele fericirilor, acolo unde discipolii au primit de la Isus Carta Magna a creștinilor (Mt 5–7), Fericirile (Mt 5,1-12), învățătura ce are în mijloc rugăciunea Tatăl Nostru (Mt 6,9-13). Mai putem face referință la Muntele schimbării la față (Mt 17,1-8). Merită amintită și acțiunea lui Isus vis-a-vis de Diavol, când acesta l-a condus pe un munte și i-a arătat toate împărățiile lumii, cerându-i să i se prosterneze, pentru a i le da, când Isus ne-a învățat că doar Domnului Dumnezeu i se cuvine cultul prin prosternare (Mt 4,8-10).

Discipolii își aduc aminte de toți acești munți și de învățătura lui Isus, de aceea, când îl întâlnesc înviat, i se prosternă, pentru a spune că Isus este Dumnezeu și atitudinea corectă în fața lui Dumnezeu este prosternarea și adorarea. Cu toate acestea, textul nostru ne spune că, împreună cu prosternarea, ei aveau dubii, de aceea ne întrebăm: cine avea dubii? Nu este exclus ca toți cei unsprezece să fi avut dubii, însă textul nostru presupune un schimb de personaje, prin expresia hoi de, de unde traducerea: „dar unii aveau dubii” (Mt 28,17). Învățătura acestui verset ne prezervă de scandalul dubiului, ce îi poate asalta pe toți cei ce cred și îi aduc cult lui Dumnezeu prin prosternare și adorare.

Isus a primit într-adevăr toată puterea în cer și pe pământ, dar nu de la Diavol, așa cum acesta îi promisese (Mt 4,8-10) ci de la Dumnezeu: edothē moi pasa exousia en ouranō kai epi gēs (Mt 28,18). Pasivul divin edothē = „mi-a fost dată” exprimă originea puterii primită de Isus din partea lui Dumnezeu Tatăl, putere ce se extinde în cer și pe pământ, adică pretutindeni.

În Cartea lui Daniel a fost profețit: „ Priveam în timpul viziunilor mele de noapte şi, iată, [cineva] ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă” (Dan 7,13-14). Aceeași idee se găsește și în Ps 110,1-2: „Oracolul Domnului către Domnul meu: «Şezi la dreapta mea până voi pune pe duşmanii tăi scăunel picioarelor tale!». Domnul va întinde din Sion sceptrul puterii tale: «Domneşte în mijlocul duşmanilor tăi!»”. Isus primește puterea promisă de profet și de psalmist, o putere veșnică, a cărei domnie nu va putea fi distrusă. Oracolul din Ps 110,1-2 poate fi interpretat astfel: Domnul Dumnezeu, YHWH, îi spune Fiului Dumnezeu să se așeze la dreapta sa, căci expresia este: „Oracolul Domnului către Domnul meu”.

Când fac referință la putere, textele din Dan 7,14 și Mt 28,18 folosesc termenul exousia, pentru a spune „putere”. Termenul este compus din ek = „din” + ousia = „substanță”, „esență”. Mai întâlnim acest termen în Tob 4,13; Lc 15,12-13, texte în care ousia înseamnă „avere”, „bunuri”, „moștenire”. Puterea sau autoritatea la care face referință Isus în Mt 28,18 are de a face cu ființa, substanța, esența. De fapt, din punct de vedere gramatical, ousia derivă de la verbul eimi = „sunt”, fiind un participiu feminin: ōn, ousa, on. Este vorba despre ceea ce se mai cunoaște cu termenul homousios, adoptat la Conciliul ecumenic de la Niceea, din 325, pentru a defini identitatea de dumnezeire sau consubstanțialitatea dintre Cuvântul întrupat (Isus Cristos), Dumnezeu  Tatăl și Duhul Sfânt. În alte cuvinte, este vorba despre cele trei hupostasis sau Persoane ale Preasfintei Treimi. Vom vedea că versetul final din textul nostru (Mt 28,20) face referință la aceeași terminologie: egō eimi.

Cu această exousia, adică autoritate a consubstanțialității cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în baza identității de o ființă cu Tatăl, Isus îi trimite pe discipoli la toate națiunile de pe pământ, cu tripla misiune de a face ucenici, a boteza în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, a-i învăța să observe toate câte a poruncit.

Isus le încredințează misiunea de a merge. Credința creștină se propagă prin faptul de a merge în întâmpinarea tuturor națiunilor. Termenul folosit pentru națiuni este ethnē, pluralul lui ethnos. În timp ce poporul ales este laos, cei la care sunt trimiși discipolii sunt ethnē. Nu se face referință la poporul ales, deci nu poate fi nici inclus nici exclus. Pur și simplu se face referință la națiuni, deoarece aceasta a fost promisiunea lui Dumnezeu către Abraham: „în tine vor fi binecuvântate/se vor binecuvânta toate națiunile” (Gen 22,18; 26,4; Gal 3,8).

Cei unsprezece primesc misiunea de a face ucenici din toate neamurile. Termenul care îi desemnează pe ucenici: mathētai stă și la originea acțiunii de a face ucenici: mathēteusate. Discipoli ai cui? În nici un caz ai celor unsprezece, ci ai lui Isus. Cei care vor adera la credință se vor numi discipoli ai lui Isus.

Pentru a deveni discipoli ai lui Isus e nevoie de botezul primit în NUMELE TATĂLUI ȘI AL FIULUI ȘI AL DUHULUI SFÂNT (Mt 28,19), deci în NUMELE PREASFINTEI TREIMI. Credința creștină este o credință trinitară, o credință monoteistă trinitară. Cine nu proclamă credința în CELE TREI PERSOANE DIVINE nu poate fi numit creștin.

Abia după ce au devenit ucenici și au fost botezați, cei ce cred sunt învățați să observe toate câte le-a poruncit Isus (Mt 28,19). Isus a învățat multe, învățături ce se găsesc în sfintele Evanghelii. Aceste învățături pot fi sintetizate în cele două porunci: „… «Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău!» Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuți!». În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeții” (Mt 22,37-40). Acestea sunt învățăturile poruncite de Isus, pe care trebuie să le țină ucenicii botezați în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt.

Discipolii nu sunt lăsați singuri, ei sunt însoțiți de către Isus în toate zilele, până la împlinirea veșniciei: „Eu sunt cu voi” (Mt 28,20). Aici întâlnim faimoasa expresie egō eimi = „Eu sunt” care face referință la promisiunea de asistență divină, ce se găsește în multe texte biblice. Așa cum „Dumnezeu i-a zis lui Moise: «EU SUNT CEL CARE SUNT». Şi a adăugat: «Aşa să le spui fiilor lui Israel: «EU SUNT m-a trimis la voi»” (Ex 3,14), tot la fel acum, înainte de a se înălța la Tatăl, Isus le promite discipolilor: „Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii!” (Mt 28,20).

„EU SUNT” – Egō eimi ne trimite la exousia primită de Isus, la toată puterea primită în cer și pe pământ, din partea Tatălui. Este vorba despre consubstanțialitatea divină, acel „de o ființă cu Tatăl”, articol al credinței noastre, definită la Conciliul de la Niceea, din 325, de unde și proclamarea credinței trinitare, definită la Conciliul de la Calcedon din 451.

Lăudată să fie Preasfânta Treime!

O sărbătoare binecuvântată!

Pace și bine!

* * *

 

Distribuie cu: