Remedii ale uitării: ancorarea şi meditaţia © Chattersnap / Unslash

Distribuie cu:

Mai grav e când trăim altfel de amnezii, existenţiale: uităm cum să avem încredere în noi, cum să avem curajul pe care l-am avut odată, să nu ne fie frică, să îndrăznim, să ne mai bucurăm ca înainte. În astfel de contexte, simţim că nu mai regăsim o stare, o dispoziţie, un argument interior, pe care parcă, în alte momente, le aveam la îndemnă şi care acum pare că le-am cam pierdut. În fapt, însă nu sunt pierdute, ci doar uitate şi se pot resuscita. Există, prin urmare, şi remedii nu chimice, ci naturale.

În programarea neuro-lingvistică a lui Bandler şi Grinder, dar şi în alte psihoterapii, e folosită des o tehnică de amintire existenţială, numită ancorarea. Practic, este o strategie naturală, de procurare, sau de declanşare, a unei stări (exemplu: încredere, entuziasm, speranţă, relaxare etc.) de care am avea nevoie la un moment dat, prin „conectarea” mentală la o acţiune, gest, imagine, sau alte informaţii din trecut, în scopul folosirii în prezent a „energiei” lor. Astfel, avem ocazia să revitalizăm în noi o anumită atmosferă intimă, care probabil s-a mai diluat în timp, şi să ne folosim de ea spre a realiza acum ceva ce ne-am propus.

Exemplu: să ne imaginăm că am avea nevoie de entuziasm sau de curaj. Probabil eşti invitat la un eveniment sau ţi se cere să realizezi ceva care necesită tupeu. Însă constaţi acum că nu ai fi deloc în stare. Mai mult, ţi-e frică, te apucă tremuratul, îţi imaginezi că te faci de râs şi te înăbuşă emoţiile negative… E clar: ţi-e teamă („de moarte”!) de necunoscut… În astfel de condiţii însă te poţi ancora! Încearcă, spre exemplu, să te gândeşti la o secvenţă din trecut, din viaţa ta, în care ai avut succes, ai reuşit. Du-te cu mintea ta acolo! Apoi, încearcă să vizualizezi imagini de atunci, detalii (cine, ce persoane mai erau în jurul tău), apoi să asculţi (cuvinte, expresii pe care cei prezenţi ţi le spuneau). Continuă apoi să intri în contact din ce în ce mai mult cu amintiri senzoriale din acea experienţă pozitivă (mirosul, gustul, aplauzele, atitudini, gesturi, simţiri interioare). Dacă îţi vei îngădui, vei constata că retrăieşti acum (suficient de mult) starea de atunci şi, prin urmare, o poţi readuce în prezent, simţind cum chiar şi trupul tău se umple de o altfel de viaţă. Trăieşti nu doar mental, ci mai ales emoţional, o atmosferă nouă. Iar asta te ajută. Regăseşti curajul de odinioară. De fapt, îţi aminteşti nu altceva decât cine eşti cu adevărat şi ce ai reuşit deja în viaţă. Acum, devii convins că ai putea să ai „tupeul” necesar pentru a te implica şi în „invitaţia” primită.

Însă nu doar în spaţiul mundan e practicată ancorarea. Ea e utilizată cu folos şi în viaţa spirituală. Aici, în schimb, „tehnica” e mai uşoară. Nu trebuie să-ţi declanşezi senzaţii, vizualizări sau audiţii. Este util să asculţi cuvântul lui Dumnezeu. Fiind atent la el, vei constata că însuşi Dumnezeu ne îndeamnă „să ne amintim”: că el este cu noi, că a făcut un drum cu noi, că ne conduce în continuare şi nu ne va lăsa (cf. Ex 20,8; Deut 8,2; Qoh 12,1 etc.). Biblia abundă de refrenul „amintirii”. E unul dintre principiile de bază ale creştinismului, pentru că este semnul preţuirii lucrării lui Dumnezeu în existenţa noastră. Mai mult, aceeaşi amintire este primul pas în „construirea” rugăciunii meditative. O meditaţie, bazată pe cele trei facultăţi ale sufletului (memorie, intelect, voinţă), nu începe altfel decât cu o amintire: a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Şi, amintindu-ne de bunătatea sa, trezim în noi afectul şi începem să simţim atracţie, elan, curaj. La rândul său, simţirea, verificată de discernământ, e transformată în dorinţa şi entuziasmul de a ne implica concret în viaţa şi lucrarea pe care însuşi Domnul ne-o propune. Astfel, totul poate renaşte şi reconstrui.

În fapt, nu amnezia e problema, ci renunţarea la a o remedia. Or, practicând şi ancorarea şi exerciţiul meditaţiei active, vom constata că viaţa poate fi regăsită şi reluată din oricare „colţ” al existenţei ei şi retrăită cu încredere în plinătatea sa.

* * *

Material publicat în ediția tipărită a revistei Mesagerul sfântului Anton,
An XXVI, nr. 157, noiembrie-decembrie 2019.

Distribuie cu: