Postul sfântului Părinte Francisc din Assisi

Distribuie cu:

[Frații] să postească de la sărbătoarea Tuturor Sfinților până la Nașterea Domnului. În schimb, Timpul Sfânt al Postului Mare, care începe odată cu sărbătoarea Epifaniei și continuă neîntrerupt timp de patruzeci de zile și pe care Domnul însuși l-a consacrat cu propriul său post, aceia care doresc să țină acest post să fie binecuvântați de Domnul, iar cei care nu doresc să-l țină să nu fie obligați. Dar celălalt Post, până la Învierea Domnului, pe acesta să-l țină. (FF 84)

Francisc din Assisi în al treilea capitol al Regulii neaprobate menționează trei ocazii în cursul anului în care frații pot ține un Post Mare, adică patruzeci de zile de post, urmând exemplul lui Cristos, care pentru același timp de zile a postit în pustiu, înainte să înceapă activitatea sa publică și să predice mulțimilor. Sfântul însuși era obișnuit cu astfel de posturi. Sursele hagiografice mărturisesc că în diferite împrejurări din timpul anului se retrăgea deoparte, în locuri izolate, pentru a trăi doar în rugăciune și post.

Ocaziile acestor posturi sunt întotdeauna legate de comemorările liturgice față de care Francisc avea o cinste cu totul deosebită: postul Adventului, pentru el începea de sărbătoarea Tuturor Sfinților și se încheia de Crăciun; un alt post pe care îl ținea timp de 40 de zile începea luni după sărbătoarea Epifaniei (FF 1163); mai era, apoi, „Postul Mare”, pe care îl celebrăm și noi astăzi, de la Miercurea Cenușii până la Paști. Bonaventura ne mărturisește că Francisc ținea un post și de sărbătoarea sfinților Petru și Paul (29 iunie): de la sărbătoarea Ss. Petru și Paul începea să trăiască retras până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (FF 1167), o altă sărbătoare nespus de dragă sfântului din Assisi. În cele din urmă, era postul ținut în cinstea sărbătorii Sfântului Mihail, arhanghel (29 septembrie), care începea la 15 august, de sărbătoarea Adormirii (FF 785), și care probabil a fost cel mai renumit post al său, întrucât în timpul acestui post, Francisc primea, pe muntele Verna, stigmatele  Mântuitorului, în anul 1224.

Experiența de pe muntele Verna l-a schimbat profund pe Francisc, l-a convertit total, nu doar că i s-a schimbat trupul prin primirea stigmatelor, ci, îndeosebi, inima și duhul lui s-au schimbat într-o iubire față de Dumnezeu și au rămas marcate și copleșite de aceasta definitiv. Francisc, în singurătatea postului și în rugăciune, îl întâlnește pe Totul Său, fiind găsit vrednic să scrie cu mâna sa Laudele Dumnezeului Preaînalt, simțindu-l aproape pe Dumnezeu, și tot pe același „pergament” avea să scrie binecuvântarea fratelui Leon, frate ce se afla cu el pe munte pentru a-l îngriji și care dorea aprins să primească o recunoaștere a prieteniei sale cu Francisc. Leon este o binecuvântare, o binecuvântare ce trebuie prețuită.

Francisc nu se limitează să trăiască experiența întâlnirii Celuilalt undeva departe și distant, ci propriu-zis o întâlnire din care izvorăște îndurarea și grija față de celălalt, față de acel semen care zilnic ne întovărășește și se află în apropierea noastră; acel semen pe care evanghelia după sfântul Luca (16,19-31) îl identifică cu Lazăr, dar căruia fiecare dintre noi îi poate da numele semenului său.

Domnul să te binecuvânteze și să te păzească. Să-și arate chipul său și să se îndure de tine. Să-și îndrepte spre tine chipul său și să-ți dăruiască pacea! Domnul să te binecuvânteze, frate Leon (FF 262).

* * *

Material apărut pe www.sanfrancescopatronoditalia.it

Distribuie cu: