Pe urmele lui Vladimir Ghika
Duminică, 10 iunie 2018, un grup de aproximativ 20 de tineri au participat, sub îndrumarea Pr. Ioan Butacu (Giovanni) și a sorei Carolina Benchea, la vizitarea Fortului 13 din Jilava, locul în care a trecut la Domnul Fericitul Vladimir Ghika. A urmat o vizită la orfelinatul Fundației „Bambini in Emergenza” din Singureni.
Pe urmele Fericitului Vladimir Ghika
Distribuie cu:
Să ne bucurăm și să apreciem libertatea pe care o avem. Acesta a fost mesajul pe care l-am simțit în timpul vizitei Fortului 13 din Jilava. Ne-am adunat din toate colțurile Bucureștiului la stația de metrou Eroii Revoluției, de unde ne-am grupat pe mașini și am plecat spre închisoarea din Jilava.
Încă de la intrarea pe strada ce duce spre închisoare se simte austeritatea și suferința care s-a adunat în acest loc încărcat de istorie. După procedurile de verificare, ne înghesuim toți într-un microbuz, un scurt moment de apropiere între noi, și trecem prin poarta închisorii, până la intrarea în Fortul 13.
O doamnă simpatică își asumă rolul de ghid pe durata acestei vizite și ne povestește câteva din momentele și mărturiile rămase, una mai tristă și mai dureroasă decât cealaltă. Aflăm suferințele la care au fost supuși oameni în perioada comunismului, de la modul în care au fost dezumanizați și lipsiți de libertate, până la momentele de sfințenie și har de care au dat dovadă. Înainte de a intra pe poarta Fortului 13 cântăm împreună „Cristos A Înviat”, un cântec care a mai răsunat de multe ori, dar nu din glasurile noastre, ci din glasurile deținuților care au învins frica și au vestit deseori în acest mod Învierea pe când erau îndemințați.
Vizităm fiecare celulă a închisorii și fiecare pas ne cutremură și ne înfioară. E locul în care au fost zeci de mii de oameni și în care sute, poate chiar mii și-au pierdut viața. E locul în care stăteau cu zecile în cameră sau în care erau duși la izolare. Cu cât ne plimbăm mai mult prin ea, cu atât pare că numărul celulelor nu se mai termină. Unii dintre noi alegem să mergem singuri și să medităm la ceea ce vedem, iar sentimentul care te înconjoară nu e liniștitor.
Punctul final al acestei vizite e celula în care și-a petrecut Vladimir Ghika o parte din ultimii săi doi ani de viață. Aici facem câteva invocații către Fericit, după care ieșim afară pentru a celebra Sfânta Liturghie, cu o introducere și o predică frumoasă ținută de Pr. Giovanni.
După liturghie am vizitat și biserica din incinta închisorii, apoi ne-am îndreptat către Singureni, pentru a petrece o după-amiază cu copii de la orfelinatul din localitate.
La Singureni, atmosfera se schimbă. Trecem de la ideea de libertatea la cea de abandon. Două probleme acute pe care fie nu le conștientizăm pe deplin, fie ne luptăm cu ele, chiar și la nivel spiritual.
Ne așteaptă totuși un loc viu, colorat și animat de dragostea surorilor față de copii pe care îi iau în grijă. Conștientizăm că iubirea e singura metodă pentru a diminua urmările abandonului și ne bucurăm să găsim acest lucru aici. Pentru că întâlnim copii minunați, unii foarte micuți, dar care ne întâmpină cu dorința de a ne cunoaște, da a ne petrece timpul și de a ne juca cu ei. Iar sentimentul și energia pe care ți-o inspiră momentele petrecute cu ei sunt minunate și îți dau speranță.
[ *** ]
Răzvan: „Pentru mine, fiind prima experiență de acest fel, rămân cu fiorul din clipa în care am intrat pe poarta închisorii și cu imaginea din interior locul în care fericitul Vladimir Ghika a devenit martir (această dorința arzătoare a Sa). Rămân cu exemplul de răbdare și credința pe care Fericitul l-a dat. Și cum spunea părintele și noi putem fi martiri, prin trăirea interioară de fiecare zi, stând departe de tot ceea ce ne desparte de Dumnezeu.”
Album Foto:
