Distribuie cu:

Toți frații franciscani prezenți ne-au primit cu o deosebită ospitalitate, care corespunde întocmai spiritului fratern lăsat ca moștenire spirituală de către sfântul Francisc de Assisi. Iar fragmentul din Evanghelia după Marcu 6,31 a fost cel mai potrivit pentru întreaga experiență spirituală, pe care am trăit-o împreună, în comuniune și rugăciune timp de 5 zile, gustând din spiritualitatea franciscană în mijlocul naturii.

Părintele Anton ne-a ajutat să aprofundăm întreaga Evanghelie după Marcu, evidențiind faptul că harul lui Dumnezeu transcende orice limite și slăbiciuni umane, cât timp avem grijă ca sămânța Cuvântului Domnului să dea rod în inimile noastre printr-o inimă desțelenită de fricile, poftele și grijile lumești, dar și de superficialitatea formalismului religios. De asemenea, în cadrul meditațiilor susținute de pr. Anton, am reflectat și asupra celor trei virtuți teologale: credința, speranța și iubirea. Am înțeles astfel faptul că, deși speranța este cea mai firavă, aceasta ne conduce către celelalte două. Însă nu este vorba despre speranța de a scăpa de suferințele vieții acesteia, ci de aceea cu care era așteptată venirea lui Mesia, și care a evoluat în credința avută și trăită de Maria, atunci când a primit vestea cea bună de la Arhanghelul Gabriel.

Deși foarte ocupat și cu treburile gospodărești, pr. Anton a arătat mereu bunăvoința de a răspunde întrebărilor noastre, atât cu privire la tema exercițiilor, dar și cu privire la alte chestiuni importante referitoare la credința noastră și a modului ei de-a o trăi în viața de zi cu zi printre oameni.

La una dintre predici, în comemorarea ss. Marta, Maria și Lazăr, cel pe care Domnul l-a înviat după ce surorile sale nu mai aveau nici o urmă de speranță de a-l revedea în această viață, am avut ocazia și de a reflecta la diferența dintre zelul excesiv al Martei și ascultarea în tăcere a Mariei atunci când vorbește Domnul. Astfel, am concluzionat că avem nevoie de ambele, pentru că, așa cum bine știm de la apostolul Iacob „credința fără fapte este moartă” (cf. Iac 2,17), iar faptele fără credință nu reprezintă acte caritabile, ci doar o filantropie superficială sau chiar mercantilă. Am realizat că un act de caritate nu se rezumă la o simplă donație, ci și la umilința de a fi împreună cu cei aflați în nevoie și fără a-i judeca, pentru că noi nu trebuie să ne tolerăm unii pe alții, ci să ne iubim aproapele, dar și dușmanul, așa cum ne învață Domnul Isus (cf. Mt 5,44).

Un moment deosebit a fost și Calea Sfintei Cruci, pe care am făcut-o vineri seara, urcând de la barieră către Mănăstire, fiecare participant având astfel ocazia de a purta pe rând crucea la fiecare stațiune. Nu au fost uitate însă nici nevoile trupului, pentru că am avut ocazia să savurăm din abundență din preparatele alese pe care doamna Dana ni le-a pregătit cu multă iubire și dăruire și care ne-au încântat simțurile pe tot parcursul celor 5 zile de exerciții spirituale.

În concluzie, prin sfânta Liturghie de duminică, care a fost și cea de încheiere a exercițiilor spirituale, am fost foarte încântați și de faptul că am primit indulgența plenară în urma participării la exercițiile spirituale de la Pârâul Rece, iar astfel după masa de prânz, care a fost din nou foarte gustoasă, ne-am luat la revedere de la pr. Anton, pr. Giovanni și toți ceilalți frați franciscani din comunitate ori în trecere pe aici. Și mai apoi am pornit către casele noastre încărcați de bucurie sfântă.

Pace și bine!

Distribuie cu: