Oțeleni: 98 de ani de la nașterea Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter, OFMConv.

Distribuie cu:

Ziua de 17 septembrie, pentru frații franciscani, este o zi de mare însemnătate deoarece, în această dată, ne amintim de ziua în care Dumnezeu, în anul 1224, l-a însemnat pe sfântul Francisc din Assisi cu Sfintele Stigmate, „ultimul sigiliu” cum afirma marele poet italian Dante (Paradiso, canto XI, vv. 106-108), un dar dumnezeiesc ce până în acel moment nu se mai verificase în Biserica lui Cristos. Ziua aceea a fost momentul pe care Dumnezeu l-a ales ca să-i împlinească Sărăcuțului din Assisi o dorință pe care el și-a exprimat-o într-o rugăciune de cerere: „O, Domnul meu, Isuse Cristoase, te rog să-mi acorzi două haruri înainte de a muri: primul, ca în timpul vieții mele să simt în sufletul și trupul meu, cât îmi este permis, acea durere pe care tu, dulce Isuse, ai suportat-o în ceasul crâncenei tale pătimiri; al doilea, ca eu să simt în inima mea, cât îmi este permis, acea iubire extraordinară de care tu, Fiul lui Dumnezeu, ai fost aprins pentru a suporta de bună voie atâta suferință pentru noi păcătoșii” (Acatrinei Ș (trad.)., Florilegiul faptelor minunate ale sfântului Francisc, p. 211). Iar Dumnezeu, care este Iubire (cf. 1In 4,8), a răspuns iubirii sfântului Francisc, imprimând în ființa sa semnele pătimirii Fiului său, Isus Cristos, făcându-l pe Francisc cu adevărat un Alter Christus. 

Dar ziua de 17 septembrie, pentru noi, franciscanii conventuali din România, capătă și o altă însemnătate, deoarece este ziua nașterii pentru această lume a Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter, frate al Provinciei Franciscane Conventuale din România. Această amintire am ales să o trăim, în spirit de credință, împreună cu păstorii sufletești și credincioșii din Parohia Romano-Catolică Oțeleni, județul Iași, unde părintele Anton Demeter, la invitația părintelui Andrei Balint, a venit și a slujit ca preot timp de 12 ani.

Cu acest prilej, credincioșii catolici din Oțeleni, cu mic cu mare, au luat parte la Sfânta Liturghie, de la ora 11.00, prezidată de către părintele Emilian Dumea, vicar provincial al Provinciei Franciscane Conventuale „Sfântul Iosif” din România, însoțit fiind de către părintele paroh Isidor Gheorghieş și de alți preoți franciscani care au dorit să fie prezenți la acest ceas aniversar.

În cadrul omiliei, părintele Cristian Blăjuț, pornind de la textele liturgice propuse, a evocat portretul spiritual al Slujitorului lui Dumnezeu preotul Anton Demeter, OFMConv.

Părintele Anton Demeter s-a născut într-o familie catolică și a fost educat în Gimnaziul și Seminarul Franciscan din Hălăucești unde și-a însușit spiritul Sfintei Evanghelii și a învățat să-l iubească pe Dumnezeu mai presus de toate și să facă din idealul franciscan „o cale mai ușoară” pentru a urca pe „scara” ascezei spre desăvârșire. A trăit în mod eroic virtuțile de dragul lui Cristos, fiind gata să sufere pentru Cristos și Evanghelia sa. Și a început slujirea preoțească cu mult zel și devotament fără să știe că, pentru el, timpul încercărilor avea să se prezinte repede la orizont. Pe vremea când era preot vicar la Catedrala Sfântul Iosif din București, misiunea pe care, după cum mărturisea chiar el – „Știam că mă așteaptă o grea răspundere și multe riscuri (…), dar voiam să mi le asum cu toată bucuria și generozitatea” – a fost condamnat la închisoare timp de 20 de ani pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale”. La vremea aceea să educi tinerii și copii în spiritul credinței, al frumosului și al moravurilor sănătoase era o crimă.

Ceea ce devine o provocare pentru noi sunt cuvintele pe care părintele Anton Demeter le spune la sfârșitul procesului când s-a dat sentința de condamnare: „Am avut sentimentul și bucuria unei victorii din partea lui Cristos și nu mă mai interesa ce fel de condamnare avea să se pronunțe împotriva mea. Procurorul ceruse să mi se aplice o pedeapsă exemplară. Pentru mine însă lucrul acesta nu mai avea nici o importanță, eram în mâinile Domnului și mă simțeam mai liber ca oricând”.

De unde acest curaj? De unde această forță? Cred și afirm fără teama de a greși, că în acele clipe părintele Anton era atât de unit cu Cristos și simțea atât de bine forța rugăciunii Bisericii încât nimic nu mai conta. El putea spune cu apostolul Paul: „Pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig” (Fil 1,21).

Privat de libertate, batjocorit, umilit și băut, toate le-a suportat cu gândul că le îndură pentru Cristos și, după ce în urma unei lovituri cu un ciocan de lemn la coloană vertebrală a paralizat, părintele Anton a oferit toată această suferință de neimaginat cu bucuria că poate să împlinească „ceea ce lipsește suferințelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica” (Col 1,24).

Cine a avut ocazia să-l întâlnească și să vorbească cu părintele Anton Demeter sigur și-a pus această întrebare: ce l-a făcut pe părintele Anton să ierte pe cei care l-au adus în această situație? Răspunsul tuturor este acesta: Părintele Anton a voit să urmeze îndemnul lui Ben Sirah din prima lectură din această duminică: „Iartă aproapelui tău răul pe care ţi l-a făcut” (27,3), să-și însușească spiritul Evangheliei care ne cere să iertăm totdeauna aproapelui nostru pentru că și noi avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu așa cum ne spunea Cristos în evanghelia de astăzi. Părintele Anton a iertat din toată inima și fără să ceară „daune morale și materiale” nimănui pentru răul și suferința de care a avut parte.

Permiteți-mi să vă fac o destăinuire: în anul 1999 spre sfârșitul lunii mai, la Institutul Teologic Franciscan din Roman a venit în vizită Domnul Valeriu Stoica, care la vremea aceea era ministru de justiție al României. Era într-o vizită de lucru la Roman și cineva i-a vorbit despre preotul „fără picioare”, care trăiește de multă vreme într-un scaun cu rotile. Și-a exprimat dorința de a-l întâlni pe acest „martir al comunismului”, cum l-a numit la sfârșitul vizitei sale. După ce a ascultat pe scurt „povestea preotului fără picioare” relatată cu multă modestie și simplitate chiar de părintele Anton Demeter, domnul ministru Valeriu Stoica l-a întrebat: „Preacuvioase părinte, de ce nu ați cerut Statului Român despăgubiri pentru suferința pricinuită de comuniști?”.

Părintele Anton, cu un calm și un ton blajin, care arată liniștea sufletească, a răspuns: „Pentru că eu i-am iertat pe toți și mai ales pe gardianul care m-a lovit cu ciocanul! I-am iertat din toată inima și mă rog pentru convertirea lor! Eu vreau să mă asemăn cu Cristos care i-a iertat pe cei ce l-au răstignit și s-a rugat Tatălui pentru ei!”. Acum înțelegeți cum de părintele Anton „a reușit” să trăiască cei 46 de ani „fără picioare” dar mereu plin de încredere în Dumnezeu și gata oricând să-i slujească pe oameni și să-i îndrume pe calea Evangheliei?

Acele cuvinte „mă simțeam mai liber ca oricând” pe care le-a rostit când a fost condamnat au devenit o realitate și părintele a trăit liber cu spiritul până la sfârșit. Era liber pentru că nu era legat de lanțurile urii și ale dușmăniei. Astăzi, părintele Anton ne învață pe toți că suferința acceptată și trăită cu credință devine o forță și o punte spre Cer! Să nu ne lăsăm legați de lanțurile dușmăniei și ale urii, ci să urmăm exemplul lui Cristos care a iertat și ne cere să iertăm: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte!” (Mt 18,22). Și privind la părintele Anton Demeter să ne străduim să trăim virtuțile pentru a fi desăvârșiți asemenea Tatălui nostru ceresc (cf. Mt 5,45).

La finalul sfintei Liturghii, părintele Emilian-Ionel Dumea, vicarul provincial, a mulțumit părintelui paroh Isidor Gheorghieș și părintelui vicar parohial, Marian Cazacu, precum și tuturor credincioșilor din parohia „Sfânta Ana” din Oțeleni și celorlalți confrați franciscani prezenți în altar pentru disponibilitatea și participarea la această aniversare îndemnându-i pe toți să continue să se roage pentru ca părintele Anton să fie ridicat la cinstea altarelor în calitate de Fericit!

Fie ca exemplul părintelui Anton Demeter să fie un îndemn pentru toți credincioșii iar rugăciunea și mijlocirea sa frățească să apropie pe câți mai mulți de Dumnezeu și de Biserică.

Pr. Cristian Blăjuț, OFMConv.,
Vice-postulator Cauză de beatificare pr. Anton Demeter OFMConv.

*

Mai multe imagini se pot vedea aici.

Distribuie cu: