Oscar Romero, lumină și speranță
Unul dintre primele filme pe care le-am vizionat ca tânăr seminarist a fost acela despre viața lui Oscar Romero, episcopul săracilor, vocea celor „fără voce”, profet și martir al poporului. Nu știu cât am înțeles eu atunci, mai ales că filmul era în italiană, dar în sufletul meu de seminarist doritor de autenticitate, dăruire și sfințenie s-a aprins o lumină care m-a însoțit pe tot parcursul drumului meu vocațional, iar mai apoi în slujirea fraternă și sacerdotală.
Distribuie cu:
Dumnezeu mi-a dat harul și binecuvântarea să pot vizita mormântul său și să celebrez sfânta jertfă a liturghiei pe altarul unde el a fost martirizat, în San Salvador, momente unice și de o densă încărcătură emoțională și spirituală.
Cu timpul, având și posibilitatea concretă de a cunoaște realitatea socială și eclezială din America Centrală am înțeles un lucru fundamental, repetat și trăit de Mons. Oscar Romero și anume că „săracii sunt cheia pentru a înțelege credința creștină și realizarea Bisericii”. Într-adevăr parfumul săracilor și bucuria lor în a trăi credința face mai concretă, autentică și vie experiența de Dumnezeu și a Bisericii. Să-l îmbrățișezi pe Cristos în carnea celor săraci vindecă și umanizează, te face să simți cu putere bătăile inimii lui Dumnezeu care stă de partea lor, te invită să te implici cu curaj și spirit profetic în edificarea unei Biserici „în ieșire”, săracă și pentru cei săraci! Da, este adevărat, nu sunt evanghelizatori mai buni decât cei săraci! Iar, adevărații săraci nu cer, dar dau, știu să împărtășească propria sărăcie, cu mare libertate și demnitate! Adevărații săraci ne duc direct la Cristos și la trăirea autentică a evangheliei.
Mi-a rămas imprimată în minte și în inimă o pictură comemorativă a martiriului lui Oscar Romeo, expusă în „Sala memorială a martirilor” din cadrul Universității Centro-Americană din San Salvador, pe care aș vrea să o prezint pe scurt și sintetic în cele ce urmează; cred că este o bună provocare și pentru noi, creștini dezorientați ai timpurilor noastre confuze.
În centru este pictat mons. Romero, îmbrăcat în haine albe, învăluit în lumină, deci înviat; este ridicat și susținut de o femeie salvadoriană dezbrăcată, simbolizându-i pe cei săraci, fără voce, pentru care el a luptat și a murit. Chiar dacă l-au asasinat, așa cum el însuși amintea la ultima liturghie în cadrul căreia a fost ucis, continuă să trăiască în săracii poporului salvadorian și, putem spune, fără să greșim, în toți cei nedreptățiți ai istoriei. Soldatul din spate îi reprezintă pe cei care l-au asasinat din ură pentru credință, în capela spitalului Divina Providență din San Salvador, pe 24 martie 1980.
Martiriul său, din păcate, a văzut divizată biserica în cei care au știut de cele întâmplate, dar care au preferat să tacă de teamă (episcopul îmbrăcat în roșu, din spatele trupului lui Romero), apoi partea bogată a bisericii, căzută pradă puterii (episcopul care pune mâna pe soldat, în semn de protecție) și biserica celor care suferă, plângând moartea lui (episcopul care are mâna pe pieptul lui Romero).
O însemnătate deosebită o are crucifixul care veghează la cele întâmplate, o cruce care are picioare. Este vorba de biserica martirizată, săracă, din San Salvador, care și-a menținut fermă și de nezdruncinat credința, în perioada teribilă a războiului civil. Crucea are picioare, exprimând convingerea puternică a faptul că asasinarea lui Romero nu stinge credința și speranța, dar continuă să umble pe străzile istoriei poporului salvadorian.
„Martiriul este un har din partea lui Dumnezeu pe care nu cred că-l merit. Totuși, dacă Dumnezeu acceptă sacrificiul vieții mele, fie ca sângele meu să fie sămânță de libertate și semnul că speranța va fi cât mai degrabă o realitate… Dacă mă vor ucide voi învia în poporul salvadorian” (mons. Romero).
De către cei săraci, suflete simple și curate, nemânjiți de lupte politice și ideologii, dar de cele mai multe ori victime inocente ale lor, mons. Oscar Romero a fost dintotdeauna venerat ca sfânt. Lui i-au dedicat capele și i-au simțit mereu mijlocirea puternică. Prin canonizarea lui, săracii revin în centrul atenției, iar vocea lor, din diferitele periferii ale existenței, ajunge la noi, oameni ai bisericii și lideri ai societății, strigând dreptate, iubire, demnitate, libertate, pace. Nu le putem ignora vocea … este vocea hotărâtă și profetică a sfântului Romero, episcopul și mijlocitorul lor puternic.